septembrie 2009
Festivalul George Enescu 2009
Orchestra Naţională Radio a avut parte de mai mult ghinion decît m-am aşteptat la această ediţie a festivalului. Deoarece părţile muzicale ce au revenit orchestrei au fost cel puţin ciudate şi destul de greu de digerat, publicul - care nu ştiu dacă a ocupat jumătate din sală - nu a fost prea receptiv.

În prima parte a concertului, pe muzica sumbră, complexă, întortocheată a lui Berio, recunosc că m-am abţinut cu greu să nu plec. Au făcut-o însă alţii în locul meu, rînd pe rînd, în timp ce eu mă luptam cu gîndurile mele şi le mai dădeam o şansă interpreţilor. Ceea ce s-a întîmplat pînă la pauză cu această şansă m-a uimit. După ce am investit mai multă atenţie în ceea ce ascultam, senzaţia a fost aceea că ceva neaşteptat şi interesant mi-a fost dat să aud şi să percep şi am fost recunoscătoare pentru asta. Muzica lui Berio este o deschizătoare de porţi şi de idei lăuntrice. Are nevoie doar de puţină răbdare şi concentrare.

Swingle Singers şi-au făcut cum au putut mai bine datoria pe Berio şi chiar au revenit bucuroşi şi parcă mai plini de viaţă pentru 2 bisuri în laudele publicului care răsufla uşurat.

După pauză, cu gîndurile acordate la unison cu cele ale celorlalţi spectatori, şi cu speranţa că lucrurile vor decurge mai plăcut, adică normal, adică aşa cum sunt oamenii obişnuiţi cu firescul lumesc, am avut parte de Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră al lui Prokofiev. Se părea că toată lumea era mulţumită pentru că în sfîrşit aude ce trebuie să audă la un concert de muzică clasică. Adică pur clasică.

Numai că nici de data asta concertul lui Prokofiev nu a fost cea mai bună alegere întrucît, cu toate că este frumoasă, dar nu neapărat plăcută, muzica lui are un mesaj foarte subtil şi de aceea este greu de înţeles şi necesită atîta concentrare încît, ascultată superficial ar putea tinde să devină supărător de plictisitoare. Unde mai pun şi că Julian Rachiln a avut o interpretare bună din punct de vedere al calităţii muzicale şi atît. Ceva mi s-a părut în neregulă cu el, o emoţie, o dezorientare, o umbră de ceva. În timp ce aşteptam să-şi termine interpretarea, am aruncat priviri fugitive prin sală ca să văd cum reacţionează publicul. Unii se amuzau, cîte unul se ridica şi pleca, unii priveau întrebător. Nu prea se fredona ca în celelalte seri.

Şi pentru că publicul român e generos cînd vine vorba de tot ce ţine de cultura din afara ţării, fie ea bună sau rea, i-a cerut lituanianului violonist un bis. Şi el a venit şi a dat un bis (lung, lung) şi apoi a dat şi al doilea bis cuminte şi vesel în faţa ospitalităţii ce i s-a arătat. Aşa că orchestra noastră nu a mai avut curajul şi nici timpul să dea bisuri la final de concert. Bine, nici nu le-a cerut careva vreun bis. Eu mi-aş fi dorit să-i aud în altă postură muzicală.

Prin muzica sa experimentală, Berio a fost cel care a scos seara din monotonie, cu toate că a fost greu de ingurgitat, cu vociferările şi vocalizele ininteligibile şi înfricoşătoare ale celor de la Swingle Singers. Cu toate că Asher Fisch s-a străduit să scoată tot ce-i mai bun din Berio, Prokofiev, Ravel, Orchestra Naţională Radio a rămas undeva în spate, timidă şi neconvingătoare.

Poate că n-a fost să fie, acum şi aici. Poate că nu i s-a oferit şansa să-şi arate adevăratul potenţial. Dar poate că nici noi, ca public, nu i-am acordat prea mult răgaz. Unii nici n-au îndrăznit să încerce să meargă alături de această orchestră pe parcursul concertului.


Luni, 21 septembrie 2009
Sala Mare A Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii" - Orchestra Naţională Radio
Dirijor: Asher Fisch

Program: Berio - Sinfonia (Partea I, Partea a II-a, O King, partea a III-a, In ruhig fliessender Bewgung, Partea a IV-a, Partea a V-a), Prokofiev - Concertul nr.2 pentru vioară şi orchestră în sol minor op.63 (Allegro moderato, andante assai, allegro, ben marcato), Ravel - "La Valse"

1 comentariu

  • Prokofiev mai puţin gustat de public
    [membru], 25.09.2009, 21:57

    "Nu prea se fredona ca în celelalte seri."
    Curioasă remarcă pentru concertul de vioară a lui Prokofiev!
    Intr-adevăr muzica lui nu este de natură să relaxeze auzul melomanului, nu se adresează celui care a venit să "fredoneze" vreo melodie.....precum pictura modernă nu se adresează living-urilor...
    Interpretarea tânărului Julian Rachlin însă a slujit admirabil muzica lui Prokofiev nu numai prin înţelegerea pur muzicală a ei, prin gandirea profundă de care a dat dovadă, prin stăpânirea deplină a meşteşugului violonistic, ci mai ales prin emoţia pe care a reuşit să o transmită ascultătorului avizat.


Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus