Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  District 9

Nimic special - District 9


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
District 9, un SF realizat de un debutant, pe bani puţini (la standardele Hollywood-ului) şi fără vedete, şi-a creat o reputaţie formidabilă în rîndurile entuziaştilor de pe Internet, dar şi ale criticilor profesionişti din SUA. Cică ar fi altceva decît majoritatea blockbuster-urilor - cică ar fi mai vînos, mai supărat, mai imaginativ, şi ar mai avea şi ceva de spus. În primele sale minute, filmul însuşi ne tot atrage atenţia asupra a cît de altfel-decît-în-filme e "întîlnirea de gradul trei" pe care ne-o prezintă: nava extraterestră nu s-a oprit deasupra New York-ului sau a Washington-ului, ci deasupra Johannesburg-ului (oraşul natal al regizorului Neill Blomkamp); atunci cînd au urcat la bord, pămîntenii n-au fost întîmpinaţi nici cu muzici celeste, nici cu spectacole de lumini. Asta s-a întîmplat cu 20 de ani înainte de începerea acţiunii. Ocupanţii navei - care arată ca nişte creveţi bipezi - şi-au petrecut aceşti 20 de ani într-un ghetou de la periferia metropolei sud-africane.

District 9 se prezintă iniţial ca un documentar: care va să zică, tot ce vedem ar proveni din arhivele diferitor televiziuni şi din arhiva corporaţiei internaţionale care a administrat ghetoul. În tot acest timp, corporaţia a căutat o cale de a adapta, pentru uz uman, puternicele arme ale "creveţilor" (chiar aşa li se spune), dar în zadar: acestea nu răspund decît la ADN-ul lor. În cele din urmă s-a decis mutarea lor într-un lagăr. Funcţionarul însărcinat cu asta (Sharlto Copley) e eroul filmului. Aceasta e una dintre puţinele surprize autentice ale lui District 9: cu vocea lui plîngăreaţă şi mustaţa lui anti-stil, tipul n-are nimic dintr-un erou. El bate la uşile colibelor în care trăiesc "creveţii" şi le înmînează ordinele de evacuare, în timpul acesta purtînd un dialog vesel cu camera de filmat care se ţine după el.

Integrarea acestor extratereştri creaţi pe computer în această stilistică de reportaj se anunţă productivă: în primele 15 minute, fiecare acţiune extraterestră prinsă în cadru are efectul unui gag - spectatorul tot întrezăreşte lucruri nemaivăzute, prin obiectivele camerelor zgîlţîite de nişte ştirişti şi documentarişti pentru care nemaivăzutul ăsta a devenit doar un aspect ceva mai insolit al mundanului. Dar, după ce se joacă un pic cu această stilistică, regizorul începe să se abată de la ea: ne arată doi extrateştri meşterind ceva într-un laborator improvizat, fără nici un cameraman de faţă; atunci cînd funcţionarul intră în laborator, cu cameramanul după el, şi se împroaşcă accidental cu fluidul la care meştereau ei, imaginea sare ca şi cînd documentariştii ar mai fi tăiat, dar discursul funcţionarului curge neîntrerupt; în fine, pînă începe funcţionarul să se transforme în extraterestru, ca urmare a acelei împroşcări, filmul a abandonat aproape total stilistica de reportaj, în favoarea unei stilistici convenţional-spectaculoase. District 9 devine un film de acţiune - mai exact, echivalentul cinematografic al unui third-person shooter (joc pe computer în care împuşti şi tot împuşti) -, cu eroul luptînd umăr la umăr cu un extraterestru şi pulverizînd soldaţi dinăuntrul unei armuri de robot. La nivelul ăsta e, într-adevăr, mai vînos decît un film ca Transformers: bătăliile sale au un grad de încrîncenare apt să-i satisfacă pe cei mai exigenţi jucători de shooter-e. Dar nivelul e tot ăla din Transformers. De ce e lăudat acest film pentru concepţia lui regizorală isteaţă? Tot ce e isteţ în el - şi anume formula de documentar, care-i cere spectatorului o atitudine mentală activă - e abandonat după 20 de minute, în favoarea unui tip de spectacol care nu-i cere nimic.

Imaginaţia nu e punctul forte al acestui film. Da, extratereştrii lui sînt victime, dar ce altceva mai sînt? Nişte insectoizi cu mustăţi tentaculare, care se hrănesc cu mîncare pentru pisici. Altceva? Îşi iubesc copiii la fel ca noi. Altceva? Se înfurie la fel ca noi - dînd cu pumnul în perete. Altceva? Altceva, mai nimic. De exemplu, ar fi fost interesant de aflat dacă datul cu pumnul în perete e un gest deprins pe Pămînt sau dacă există şi în cultura lor. Ar fi fost interesant (pentru un spectator sărit de 13 ani, vreau să zic) de aflat ceva despre cultura lor, dincolo de faptul că fac arme puternice şi vorbesc în jargon de Minimax TV ("Iniţiază comenzile binare!"). La început ni se vorbeşte pe fugă despre tranzacţiile dintre ei şi nigerienii cu care împart ghetoul - inclusiv despre prostituţia interspecii. Ei bine, ar fi fost interesant de văzut cum anume decurge - din punct de vedere tehnic - prostituţia asta. Realizatorii predică toleranţa faţă de Străin, faţă de Celălalt, dar nu sînt cîtuşi de puţin interesaţi să-şi imagineze o cultură străină. Iar trimiterile lor la istoria rasială a Africii de Sud nu dau bine deloc alături de stereotipizarea nigerienilor ca mîncători de oameni.




 Toate articolele despre District 9


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Apartheid cu extratereştri - District 9, Iulia David
 Videogame quest - District 9, Lucian Maier
 Ovaţii pentru tehnicile video - District 9, Eduard Ţone


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer