Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Recitalul violonistului Paul Florin la Ateneul Român


Marcel Frandeş

octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Violonistul Paul Florin a susţinut în 7 octombrie 2009 un recital la Ateneul Român, cu lucrări solo de Johann Sebastian Bach şi Eugène Ysaÿe. Muzicianul român, activează de mulţi ani în Germania, fiind iniţial concert-maistru la Filarmonica din Stuttgart, iar în prezent concert-maistru la Norddeutscher Rundfunk Sinfonieorchester (NDR), din Hamburg. Este câştigător al unor mari premii: Premiul I la Concursul Paganini din Genova (1979), Premiul I la Concursul Mendelssohn din Berlin şi Premiul II la Concursul Jacques Thibaud, Paris (1977). A cântat ca solist cu numeroase orchestre ale lumii, în diverse formaţii camerale (Franţa, Italia, Elveţia, Spania, România) şi a făcut numeroase înregistrări, dintre care se pot aminti Partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach - Tacet, Germania, 1989, iar recent, la Casa de discuri Electrecord - integrala Sonatelor pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe.

La Bucureşti, Paul Florin a oferit publicului două partite pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach - Partita a II-a în re minor (cu celebra Ciaccona) şi Patita a III-a în Mi major. Ele au fost interpretate în alternanţă cu trei dintre Sonatele pentru vioară solo op. 27 de Eugène Ysaÿe (a doua în la minor "Obsession", a treia în re minor "Balada" şi a şasea în Mi major). Această opţiune repertorială demonstrează o cultură muzicală deosebită şi o mare bucurie de a cânta pe scenă. Paul Florin are un ton cald, o frazare plină de nobleţe şi o acurateţe tehnică ce-l plasează printre violoniştii contemporani de marcă. Îţi doreşti să-l reasculţi cât de curând, pentru că îţi transmite sentimente autentice şi adevăruri sonore. Te face să crezi că aceste lucrări au fost compuse în mod expres pentru tine. De aceea, felul său de a interpreta place. Aproape că îţi scapă acel 'cum face'. Paul Florin cântă muzica lui Bach firesc, fără a exagera acele 'ecouri baroce', cu o mare ştiinţă a construcţiei secvenţelor, a sublinierii vocii principale ascunse în noianul liniilor polifonice. El aplică legităţile violonistice cu multă măiestrie (de pildă, arpegierile acordurilor cu durate scurte sunt realizate prin frângerea lor cu repeziciune, alteori acordurile cu durate mari sunt luate cu lentoare; cezurile plasate cu multă inteligenţă, evidenţiază retorica bachiană).

Preocupările stilistice ale lui Paul Florin merg către zona asociativităţii. Crezul său artistic pare străin de simpla găsire a identităţilor. Mai degrabă, ţinta sa este să afle conotaţii ori să urmărească 'firului de mătase' ce leagă opus-urile unor compozitori din secole diferite (tema Ciacconei de Bach cu 'irizări' în motivul de debut al părţii a doua, Allegro in tempo giusto e con bravura din Sonata a III-a de Eugène Ysaÿe). Nu este vorba de o unificare a stilurilor muzicale. Redarea măreţiei tripticului bachian, cu tragismul sentimentului în faţa morţii (disipat, însă nediminuat în variaţiunile Ciacconei) era complet diferită de comunicarea unei pasiuni dezlănţuite, cu nuanţe impresioniste din Sonatele solo ale lui Ysaÿe.

Am remarcat în Gavotte en Rondeau, din Partita a III-a în Mi major de Johann Sebastian Bach, o dozare logică a planurilor de intensitate, similară concerto grosso-ului, acolo unde grupul tutti în forte dialoghează cu soli în piano (Refren-Cuplet).

În încheierea recitalului, Florin Paul a cântat Sonata nr. 6 de Eugène Ysaÿe. Fluenţa melodică, spiritul improvizatoric, acurateţea, virtuozitatea şi diversitatea timbrală au caracterizat discursul muzical. Totul apărea aici drept o înnobilare a creaţiei compozitorului belgian. Sunetul era modelat continuu, iar expresia trecea rapid de la lusingando (linguşitor, măgulitor) la teneramente (tandru, gingaş). Deosebit de frumos a fost realizat aspectul ludic al secţiunii Allegretto poco scherzando, unde ritmul punctat şi staccato-ul se îmbinau sugerând umorul.

E cunoscut faptul că, George Enescu îşi pregătea cu o maximă severitate orice recital, indiferent de locul desfăşurării ori de numărul previzibil al spectatorilor. Avea aceea exigenţă faţă de sine, precum şi o mare generozitate faţă de publicul său. Împreună cu spectatorii din sala Ateneului Român, am simţit în seara muzicală oferită de violonistul Florin Paul, aceste mirifice 'trăsături de condei' enesciene.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Frânturi de sacralitate - Oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Marcel Frandeş
 Tendinţe de sincronizare, Oltea Şerban-Pârâu
 Simfonia Clopotele de Serghei Rahmaninov, Marcel Frandeş
 Concerte anticriză , Oltea Şerban-Pârâu
 Un an muzical cât două decenii?, Oltea Şerban-Pârâu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer