Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aria

Filme de (re)văzut: Mixed vegetables - Aria


Alex. Leo Şerban

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmele-omnibus (compuse din mai multe scheciuri semnate de regizori diferiţi) sînt întotdeauna problematice. De aceea, probabil, nu prea se fac, alt motiv fiind că e greu să aduci numele grele propunîndu-le să facă lucruri "uşoare", adică scurtmetraje. Sau să-i convingi, pur şi simplu: cineaştii mari au în general proiectele lor, un program bătut în cuie, iar şansa ca ei să găsească o "fereastră" în care să se joace de-a filmul de studenţie e destul de mică...

Aria e vechi de mai bine de 20 de ani şi, după ştiinţa mea, este singurul film-omnibus care merge nu atît pe o temă (cum au fost, mai recent, cel despre 11 Septembrie sau despre Paris), ci pe o idee: Opera şi Filmul. Cele zece scheciuri care compun Aria sînt tot atîtea arii puse în imagini de regizori extrem de diverşi - cîţiva mari, unii celebri, alţii nici măcar: în ordinea intrării în film, Nicolas Roeg, Charles Sturridge, Jean-Luc Godard, Julien Temple, Bruce Beresford, Robert Altman, Franc Roddam, Ken Russell, Derek Jarman, Bill Bryden. Majoritatea sînt britanici, Aria fiind un film britanic; dar meritele se împart după alte considerente.

De pildă, este evident că segmentul cel mai surprinzător (ceea ce nu e surprinzător, ţinînd cont de cine-l semnează!) şi mai amuzant este al lui Godard - care-şi plasează acţiunea într-o sală de fitness, deşi aria aleasă este dintr-o operă de Lully (secolul XVII). Dar excelent este şi cel al lui Jarman (unul dintre cei mai subevaluaţi cineaşti din toate timpurile), care conţine inclusiv material filmat în 8 mm pentru a crea, pe o arie din Louise de Gustave Charpentier, o meditaţie emoţionantă despre Timp. Neaşteptat de reuşit, apoi, este segmentul lui Roddam - care beneficiază, ce-i drept, de muzica puternică a lui Wagner (aria Liebestod din Tristan şi Isolda de Wagner), dar care nu se mulţumeşte doar să o "pună în imagini", ci îi dă şi un sens nou şi misterios. În fine, Russell şi Sturridge se descurcă, şi ei, binişor, ceilalţi fiind mai puţin inspiraţi sau chiar deloc (vezi Roeg)...

Una peste alta, Aria merită văzut: e departe de-a fi vreo capodoperă, dar e-un experiment interesant.



 Toate articolele despre Aria

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer