Marţi, la unu - Francesca

Îmi place să observ ce fel de public are filmul românesc (mai ales în timpul săptămânii), aşa că marţi, la unu, am fost să văd Francesca la cinema Europa. Cu Monica Bârlădeanu şi Doru Boguţă, un film scris şi regizat de Bobby Păunescu, co-produs de Cristi Puiu. Eram eu şi 15 suflete alături de mine: trei pensionare şi un asistent social plăpând, care adusese clasa la film. Nu venise cu nişte copii, ci cu nişte vlăjgani din categorii defavorizate, atât de mari că la o adică ar fi putut s-o mănânce pe doamna. Sincer, unii din ei aduceau puţin cu recuperatorii din film - îmi luasem adio de la proiecţie.

Nu ştiu ce i-a convins mai întâi - farmecul Monicăi Bârlădeanu (cum să nu te uiţi minute în şir la un trup care derutează la propriu camera cu voluptatea actriţelor italiene din anii '60) sau mâna fermă a lui Bobby Păunescu - autorul unui debut excelent. O oră şi jumătate în sală nu s-a auzit musca, iar pentru un film de debut asta e semn bun. Cred că de fapt mai mult decât orice a ajuns aproape de ei povestea Francescăi, tipa care se decide să-şi lase mama singură şi iubitul îngropat în datorii ca să plece la muncă în Italia (convinsă mai mult de apropiaţi că face pasul bun decât de ea însăşi).

E o poveste care marchează un moment de criză din istoria foarte recentă (valul de emigranţi români plecaţi sa muncească în străinătate), spusă cu aceeaşi frusteţe a punctului de vedere realist (formulat şi rafinat de Cristi Puiu şi exploatat de colegii săi de generaţie) care transformă situaţia banală a unui personaj într-o experienţă semnificativă. Numai spusă în felul ăsta, "felia de viaţă" a celor defavorizaţi şi încă mulţi poate urca pe o treaptă mai înaltă.

Citiţi scenariul filmului Francesca, un volum publicat de Editura LiterNet.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.