Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Noaptea Walpurgiei sau vestirea primăverii ipotetice


Adrian Ţion

octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Din zona marginală a literaturii "subversive", din fosta URSS, ţinută sub control sever până la căderea cortinei de fier, continuă să ne surprindă un scriitor de temperamentul şi spontaneitatea lui Şukşin, plin de contradicţiile sfâşietoare ale omului din subterană dostoievskian, pe numele său Venedikt Erofeev. Mai întâi, surpriza a venit de la traducerea din limba rusă a lui Emil Iordache Moscova-Petuşki. Asta se întâmpla în 2004 la Editura Cartier. Ni se spunea cu această ocazie că Erofeev este autorul unui singur manuscris "de forţă", care a circulat sub formă de samizdat în timpul regimului sovietic, "poemul" în proză Moscova-Petuşki. Mai erau amintite piesa de teatru Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului şi eseul Vasili Rozanov văzut cu ochii unui excentric. Acum iată că regizorul Mihai Măniuţiu ne oferă a doua surpriză, a doua întâlnire cu acest bizar personaj ratat social, dar sclipitor prin scriitură, transpunând scenic dificilul scenariu dramatic amintit, a cărui traducere i-o datorăm Maşei Dinescu şi Letiţiei Becherescu. Un debut de stagiune extrem de promiţător înscrie Mihai Măniuţiu pe scena Naţionalului clujean cu spectaculoasa decriptare a sensurilor înscrise în textul luiVenedikt Erofeev. Putem conchide în privinţa autorului că poate s-a considerat el însuşi un scriitor de factură underground, luându-şi libertatea de a nu respecta canoane sau limbaj cenzurat.

Revelaţia lui Măniuţiu în faţa acestui text de o excentricitate extremă a avut darul de a-l stimula şi inspira progresiv în construirea unui spectacol-parabolă de dimensiuni tragice, apocaliptice chiar: denunţarea înverşunată a degradării umane provocate de sistemul totalitarist comunist. Spaţiul concentraţionar al unui spital psihiatric din Estul european a jucat un rol covârşitor în spălarea creierilor, măsură instituită de puterea sovietică necruţătoare ca mijloc de "educare" şi "reeducare" până la reducerea la tăcere a rebelilor. În fond, inducerea unui mijloc barbar de acceptare a realităţii mânjite, sumbre, deformate după doctrina marxist-leninistă. Într-un astfel de spital îşi duc existenţa personajele piesei: pacienţi şi personal medical. Autorul piesei se joacă simbolic şi temporal cu dihotomia stârnită de semnificaţia a două sărbători: 1 Mai muncitoresc (sărbătoarea oficială a clasei muncitoare) şi noaptea Walpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, considerată în credinţa populară germană a sfintei Walburga în care vrăjitoarele şi demonii se dezlănţuie vestind venirea primăverii). De fapt, dihotomia pendulează sugestiv între real şi himeric, între concret şi alegoric, turnând "haosul cotidian sovietic" în tiparele unor motive literare şi muzicale de largă respiraţie din cultura universală.

Limbajul scenic adoptat de regizor e de o duritate extremă. Replicile nu fac loc edulcorărilor de niciun fel, jocul actorilor nici atât. Violenţa se instalează pe scenă scrâşnind sfidător. Asistenţii medicali, infirmierele lovesc apăsat, cu sălbăticie, cu o neînchipuită cruzime, pe bieţii pacienţi, vinovaţi sau nevinovaţi. Bastoanele lor mereu în acţiune devin agenţii torturării necondiţionate. Raportul dintre pacienţi şi medici e transformat în teroare indusă grosolan, sistematic şi abject. Coloana sonoră, asigurată de Marius Rusu, creează de la început şi continuă pe parcurs să sporească prin intensitatea fluierului miliţienesc prelungit atmosfera ostilă, de teamă perpetuă, din care, în postură de spectator inocent, nu ştii cum să scapi mai repede. Să înduri aşa ceva e de neconceput pentru un om al timpurilor post-comuniste. Şi totuşi ei au îndurat. Şocul e bine dirijat, scopul atins.

În lumea acestor absenţi din viaţa socială este introdus Gurevici, un fel de McMurphy beţiv, inadaptat, sortit dinainte mecanismului "purificării". El nu va lupta cu o soră-şefă, ci va solidariza cu ceilalţi "cuci" împărtăşindu-le omeneşte eşecurile, speranţele, ratările. Năzuind spre ieşirea iluzorie din marasmul cotidian ale cărui restricţii absurde le sfidează de pe o poziţie de superioritate labilă, îşi va trăi cu îndărătnicie viziunea dătătoare de speranţe. Urmează descătuşarea de moment din chingile unor precepte impuse, găunoase, sortite deriziunii. Febra delirului erotic sau bahic îi pune în ipostaze caraghioase pe protagonişti. În locul "moralei comuniste", apărătorii ordinii sunt stăpâniţi de instincte satanice. Carnavalescul înveseleşte şi purifică sufletele celor cu mintea rătăcită. Libertatea şi împlinirea e doar în moarte. Ca şi în Moscova-Petuşki de altfel. E interesant cum Venedikt Erofeev reuşeşte să convertească brusc şi convingător burlescul în tragic, reiterând valorile acestei categorii a esteticului intrate oarecum în dizgraţie în postmodernism. Textul ne poartă prin meandrele disperării uzând de un haz fabulos, injectat în doze acaparante în spectacolul clujean.

Dacă regizorul înţelege să-l agreseze, mai ales fonic pe spectator, de-a lungul unor tensionate scene, violente în ansamblul lor, din prima parte a spectacolului, recompensa acestei torturi asupra analizatorului acustic vine în final. E o recompensă vizuală copleşitoare, marcă a modalităţii de fantazare specifică lui Mihai Măniuţiu. Această rezolvare se înscrie în fondul unor "scenarii imagistice" proprii. Grădina edenică îşi arată splendorile în final, ca ţintă visată a acestor călători oropsiţi, rătăciţi prin desişul vieţii lipsite de perspectivă. Ca o recompensă viabilă şi pentru ei. E o imagine fascinantă, de inspiraţie botticelliană, ce vesteşte primăvara eternă din sufletele celor îndelung oprimaţi. Dacă mergem pe firul unor rezoluţii politice în decodarea deznodământului tragic, vom întrezări în mesajul spectacolului visul şi speranţa într-o primăvară ipotetică, trăit deopotrivă de popoarele din Est, ca primăvara pragheză. Valenţele simbolice ale textului sunt, evident, bine exploatate.

Mihai Măniuţiu mărturiseşte că se străduieşte de un număr de ani să formeze la Teatrul Naţional din Cluj "o trupă orientată pe spectacol, nu pe roluri". Noaptea Walpurgiei sau Paşii Cmandorului, premiera care a deschis actuala stagiune, vorbeşte deja despre posibilităţile trupei ca "organism unitar". Se simte o coeziune între membrii trupei aşa cum şi-a dorit regizorul. Intrusul Gurevici, interpretat de Ionuţ Caras, combină jovialitatea cu suferinţa întru-un joc rafinat al semnificaţiilor profunde. Actorul răspunde eficient dificultăţilor personajului, solicitărilor ieşite din şabloane pudibonde, anacronice. "Tabăra" pacienţilor e condusă de Prohorov, şeful salonului 3 (nu 6!), a cărui personalitate e magistral pusă în evidenţă de Cătălin Herlo. Îl secondează Alioha, imaginarul lui scutier, persiflant tratat de Cristian Grosu. În "tabăra" personalului medical străluceşte Miklós Bács în rolul asistentului Borenka. Vocea lui tunătoare şi omniprezenţa lui scenică pun în umbră pe Anca Bratu în rolul medicului-şef Raninson. Fiecare interpret aduce o nuanţă aparte de penaj, colorând simpatetic acest cuib al cucilor prigoniţi de soartă. De pildă, Petre Băcioiu în rolul bătrânelului de la ţară Vova aduce nostalgia după meleagurile natale, Miron Maxim în Serioja aduce exuberanţa maximală a unui "autor de proiecte fantasmagorice", iar Ruslan Bârlea rotunjeşte spre buf comicăria cuibărită în burta obezului şi placidului Vitea. Cu un umor derivat din teatrul absurd îşi colorează Silvius Iorga versurile recitate anafilactic de "horticultorul" Stasik. După experimentul numit Purificare, Ramona Dumitrean suportă cu stoicism extensia spre practici sado-masochiste a surorii medicale Natalie.

În afara cadrului edenic din final, scăldat în verdele luminos al vieţii, amenajat să-ţi ia ochii, Doru Păcurar a folosit lenjerie simplă, uzată pentru actori, un electrocar şi un furtun, precum şi o cameră carcerală în fundal, căptuşită cu pereţi metalici, reci, imposibil de penetrat.

Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Data premierei: 3 octomrie 2009, Stagiunea 2009 - 2010
Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului
Tragedie în cinci acte de Venedikt Erofeev
Regia: Mihai Măniuţiu

Distribuţia:

Pacienţii: Ionuţ Caras (Gurevici), Cătălin Herlo (Prohorov), Cristian Grosu (Alioha), Petre Băcioiu (Vova), Miron Maxim (Serioja Kleinmichel), Ruslan Bârlea (Vitea), Silvius Iorga (Stastik), Cătălin Codreanu (Kolea), Radu Lărgeanu (Paşka Eriomin), Cristian Rigman (Mihalîci), Romina Merei (Hohulea)

Personalul medical: Anca Hanu (Igor Lvovici Raninson), Miklós Bács (Borenca). Ramona Dumitrean (Natalie), Viorica Mischilea (Tamarocika), Irina Wintze (Lucie), Maria Munteanu (Zinaida Nicolaevna), Lucia Wanda Toma (Valentina).



 Toate articolele despre Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer