Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul internaţional Bucharest Masters of Jazz, 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jazz sau pasiunea pentru clipa trăită - Bucharest Masters of Jazz, 2009


Virgil Oprina

octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Avem fiecare propria noastră muzică. Ca şi idealurile sonore - de care nu suntem întotdeauna conştienţi - muzica din capul nostru este mai tot timpul alta, acompaniindu-ne în filmul vieţii de fiecare zi.

Unul dintre meritele Jazz-ului - ale muzicii în general - este acela că atunci când este executat bine şi cu sinceritate rezonează cu momente din propria noastră viaţă, visată sau trăită.

Marile nume de muzicieni sunt percepute ca atare tocmai pentru că desemnează personalităţi artistice puternice, caractere cu forţă de convingere dramatică, a căror carismă, afişată sau doar sugerată de muzica pe care o fac, ne cucereşte şi ne atrage.

La Bucharest Masters of Jazz Festival 2009 artiştii invitaţi au fost nu doar valoroşi, ci şi emoţionanţi. Strict pentru conformitatea trecerii în revistă, trebuie să recunoaştem că simpla rostire a numelor participante impresionează. Iată afişul: Richard Bona, Eliane Elias, Power of Three - Chick Corea, Lenny White, Stanley Clarke, Mike Stern Band, Branford Marsalis Quartet, concertul susţinut de Jan Garbarek Group urmând a avea loc pe 25 noiembrie 2009.

A fost din fericire mai mult decât atât. Pentru că impresiile cele mai puternice primează, voi începe prin a scoate în evidenţă satisfacţia publicului - care a umplut în medie cam două treimi din noua configuraţie a Sălii Mari a Palatului - de a veni în contact cu artişti care deşi şi-au găsit sunetul, nu contenesc a-şi împinge limitele cu fiecare concert. De departe cea mai spectaculoasă a fost explozia de energie revărsată de la primul atac de Branford Marsalis Quartet. Totul a fost atât de lipsit de echivoc încât publicul s-a trezit - din pumnii emoţiei, fireşte - abia spre finalul excelentului recital oferit în continuarea serii de Mike Stern Band (din care făceau parte "necunoscuţii" Randy Brecker şi Dave Weckl).

O altă culme a rafinamentului a fost atinsă de concertul celei de a doua seri, în care "Puterea celor Trei" Chick Corea, Lenny White şi Stanley Clarke, a solicitat intelectual publicul într-o manieră seducătoare. Au convins prin lejeritatea cu care etalau explorări armonice care făceau din curgerea muzicii un discurs multidisciplinar, în care matematicile savante îşi găseau cu siguranţă un loc binemeritat. La sfârşitul fiecărui recital se porneau discuţii febrile între numeroasele cercuri de prieteni ad-hoc, pentru că această muzică s-a bucurat de un public specific în cea mai mare proporţie. Cei mai nou veniţi nu au avut în nici un caz ce regreta. După un recital în care ai putut plonja la modul intim într-o cultură de cele mai multe ori îndepărtată, dar nici o clipă străină de a noastră, în compania unor artişti care nu mimează bucuria de a fi pe scenă, nu poţi pleca decât inoculat cu virusul dulce al Jazz-ului. Nu au lipsit algoritmii, formulele, notele scrise sau improvizaţia pură (precum cea care a aparţinut Branford Marsalis Quartet, pornind din celula enunţată de basistul Eris Revis), dar nici bucuria libertăţii muzicienilor de a folosi toate aceste mijloace de expresie.

A fost frumos. Eliane Elias a fost generoasă şi autentică, iar publicul a putut să simtă eleganţa pulsului lipsit de griji al jazz-ului latino, iar Richard Bona a coagulat câteva momente în care a creat imagini pline de viaţă pe filiaţia sonoră George Benson-Al Jarreau, chiar şi atunci când făcea concesii publicului meloman demonstrând o coordonare a frazei şi un simţ ritmic infailibil.

Am luat (chiar dacă nu foarte conştiincios) notiţe în timpul festivalului. Dar poate tocmai pentru că fiecare stil a putut fi auzit prin tot ceea ce are mai bun în diversitatea sa, nu le voi mai consulta. Starea impresiilor proaspete încă nedecantate este mult mai interesant de transmis. O astfel de stare, şi cred că nu sunt singurul, nu am mai încercat de mult. Este genul acela de satisfacţie şi linişte estetică care va ţine probabil mult timp. I-am văzut pe viu pe câţiva mari artişti ai jazz-ului contemporan care luptă cu crizele care ne înconjoară cu arme care ne sunt tuturor la îndemână. Încrederea în sine şi o posedantă pasiune pentru ceva. Inclusiv pentru clipa trăită.



 Toate articolele despre Festivalul internaţional Bucharest Masters of Jazz, 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Virgil Oprina


Alte articole

 Jan Garbarek sau particula de farmec - Bucharest Masters of Jazz, 2009, Veronica Stancu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer