O să vă duceţi la cinema la a doua parte a
Amintirilor din Epoca de Aur şi o să vă întrebaţi: păi aia era dragoste? Păi cam era. Sunt trei legende în
Dragostea în timpul liber (
Legenda vânzătorilor de aer, a şoferului de găini şi cea a
curcanului zburător) şi în fiecare dintre ele dragostea se strecoară uşor în spatele poveştii şi o întreţine mocnit. E clar că nu iubirea în comunism este personajul principal, adică nu de la ea se pleacă, dar la acest numitor comun se ajunge: pasiunile funcţionează ca un motor în derularea legendelor.
Îndrăgosteala / dorinţa / prietenia sunt, pe rând, prilej de complicitate, motiv ambiguu de încălcare a regulilor profesionale, prilej de visare. Crina şi Bughi se lansează în vânătoarea de sticle goale pentru bani de buzunar ca
într-o aventură poetică care îi apropie şi îi izolează pe cei doi aşa cum petrecerile cu video îi ţineau pe cei mulţi departe de realitate. Destinul lui Grigore (Vlad Ivanov, senzaţional
într-un personaj ca o oală sub presiune) este marcat de povara lucrului interzis - nevasta adoarme cu spatele la el, ca şofer nu are voie să desigileze camionul cu găini până nu ajunge la destinaţie (ca să nu fie tentat de miile de ouă scoase peste noapte), iar pasiunea pentru frumoasa cârciumăreasă pe care o vizitează nu apucă să se împlinească.
Nicio poveste nu are "scene" şi niciuna nu se termină neapărat bine, dar există acolo (mai puţin în a treia) ceva fierbinte, care lasă imaginaţia spectatorului să lucreze. O statistică recentă spune că până în '89 în Germania comunistă sexul era mai bun decât în vest. Poate că nu întâmplător, dragostea şi carnetul de partid au aceeaşi culoare.