Nebunii mai albe şi mai curate cu Tideland

Mda. Tideland este ultimul film al lui Terry Gilliam, deşi, din cîte am aflat, a fost regizat într-o pauză de 6 luni de la filmările la Fraţii Grimm. M-am dus la film mînat de două chestii. Pe de o parte, în prezentarea de la Festivalul de Film Britanic se spunea că în filmul ăsta există nişte veveriţe care vorbesc, iar eu nu pierd nici un film cu veveriţe. Pe de altă parte, am un fetiş pentru poveştile care amintesc de Alice în Ţara Minunilor, carte pe care am terminat-o cînd eram mic şi joc pe care l-am terminat cînd eram mare.

Deşi e înţesat cu referiri la capodopera mai sus amintită, Tideland nu e doar un Alice răsturnat. E o demenţă continuă, cu scene atît de groteşti încît fie începi să sughiţi de greaţă, fie te pufneşte rîsul. Fetiţa din rolul principal rămîne fără mamă (moartă din cauza unei supradoze) şi pleacă împreună cu tatăl în casa de la ţară a copilăriei lui. Tatăl moare şi el, tot din cauza unei supradoze, iar ea explorează zilnic împrejurimile mai mult sau mai puţin imaginare, hrănindu-se doar cu un borcan de unt de arahide.

E o lume în care capetele de păpuşi de pe degetele ei vorbesc, trenurile sînt monştri, prietenul ei este un tînăr bolnav mintal care înoată la propriu printre spice, sora acestuia împăiază oameni şi animale, licuricii sînt zîne, iar o veveriţă are, într-adevăr, un rol episodic în care vorbeşte. Totul pare simpatic şi colorat pe hîrtie, însă trebuie să vezi filmul ca să simţi apăsarea nebuniei, mai mult sau mai puţin provocată de heroină, pe care este construită acţiunea.

Nu pot să îmi dau seama dacă e un film pe care l-aş mai vedea din nou. E adevărat, e filmat magnific, însă are o coerenţă (sau incoerenţă) aparte. Nu e chiar uşor să rezişti la o oră şi jumătate de delir pur, mai mult înfricoşător decît amuzant. Fanii lui Terry Gilliam vor fi mulţumiţi. Cei dependenţi de magii tip Disney sau părinţii care îşi vor aduce copiii să vadă poveşti vor ieşi din sală. Filmul se încheie cu happy-end, mai precis cu un accident feroviar în care mor zeci de oameni. N-aş putea să fiu mai explicit de atît.