iulie 2007
Într-o seară geroasă de iarnă (27 februarie 2005), am ascultat la Ateneul Român un recital alcătuit din lucrări camerale compuse de Dan Dediu pentru flaut solo, pentru flaut şi pian sau pentru pian la patru mâini, avându-i ca protagonişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, pianista Valentina Sandu-Dediu şi compozitorul însuşi. Recitalul mi-a plăcut în mod deosebit şi am scris o cronică entuziast-amuzată în numărul următor al revistei Actualitatea Muzicală. Compozitorul şi partenerii săi l-au transpus întocmai pe un CD apărut anul acesta la casa "Cavalli Records" din Bamberg, dându-i titlul ultimei piese, Apfelwürmer (Viermi de măr); cu o superbă copertă ce reproduce un tablou de Miron Schmückle, pictor sibian stabilit la Hamburg şi care a fost, ca şi Dan Dediu, bursier al "Casei internaţionale de Creaţie Villa Concordia" din Bamberg, în perioada 2005-2006.

Şirul celor 17 piese pe care le cuprinde CD-ul începe cu prima din cele şase miniaturi pentru flaut solo numite Naufragi, "în care se dezvoltă o melodică diafană, uşor melancolică", ne spune compozitorul în Introducerea booklet-ului ce însoţeşte CD-ul. Următoarele cinci se vor intercala printre celelalte lucrări, poate nu fără o intenţie precisă.

Primul Naufragi aduce (după părerea mea) ecouri debussyene, deschizând o perspectivă misterioasă (ascultă piesa în format mp3 aici). Pastorale cynique pentru flaut şi pian (la mâna stângă), piesa următoare, nu prea are aspect de pastorală. Mai exact spus, flautul se încăpăţânează să reziste într-un registru bucolic cu toate ameninţările explicite sau voalate ale pianului. În final, personajul "cinic" (real?) al pianului reuşeşte să înăbuşe "pastorala" visătoare a flautului, lăsându-i doar spaţiul unui suspin. Muzica lui Dan Dediu trimite la ideea unui substrat filozofic, ea pare o meditaţie gravă, indiferent de alura sa ludic-energică.

O altă piesă, Fulgor (pentru pian la patru mâini), reface aceeaşi bipolaritate. Sunt suprapuse două planuri sonore, ce se contopesc şi se separă continuu: unul bine articulat, cu accente brutale câteodată, altul care se insinuează ori de câte ori primul dă semne de epuizare. Acest al doilea strat, mai degrabă o reflexie mentală decât o realitate stricto senso a partiturii, e aerian şi transparent, conţinând totuşi o notă melancolică, întâlnită mai des decât am crede în lucrările lui Dediu (majoritatea se termină în decrescendo, înclinându-se ca florile la apusul soarelui).

În Fulgor, însă, compozitorul simte nevoia să adauge o Coda dinamică, îndemnându-ne să credem că, de fapt, ea e adevărata concluzie. Dar dificultatea orientării e resimţită şi acum, cu toată vehemenţa discursului. Cum chiar compozitorul vorbeşte (în Introducere) de o anumită ambiguitate, de Caliban şi Ariel; nu cred că sunt prea departe de intenţia sa.

În al treilea Naufragi se simt spaţiile deschise reverberând puternic lumina solară şi totodată ezitarea în faţa necunoscutului. În următorul Naufragi (4) flautul solo îşi ia inima în dinţi şi îndrăzneşte să înainteze, totuşi. Linia melodică devine curajoasă, dar şi surprinsă, încercând să compare ceea ce vede cu ce-şi aminteşte...

Notturnissime pentru flaut şi pian (fără pedală) traversează şi rememorează trecute etape stilistice, titlurile sunt elocvente: Delicattissimo, Calmo e mesto, Tempo di Minuetto, Misterioso, Tempo di Barcarola, Doloroso, Presto. (Observaţi revenirea stărilor definite de mister, durere, delicateţe). În acelaşi timp, sunt probate şi potenţate resursele timbrale ale cuplului flaut-pian, cu o graţie şi un instinct al dozajului cantabilitate- virtuozitate inimitabile.

Naufragi 5 îmi întăreşte convingerea că rolul acestor scurte interludii constă în refacerea şi accentuarea, după fiecare piesă mai amplă, a atmosferei interogative a întregului ansamblu. Ca un memento al îndoielii. Ca o îngrijorare subţire şi rece infiltrată în atmosfera calmă şi strălucitoare a amiezii.

Fantasia fantomagica sul B.E.C.H. (o parodie a Fanteziei şi fugii lisztiene pe tema B.A.C.H.?), pentru pian la patru mâini, foloseşte titlul ironic pentru a acoperi nebănuite intenţii dramatice. Piesa e construită pe ritmuri dansante de tango, vals, bolero şi rag-time ce se întrepătrund şi se elimină (până la urmă) unul pe altul, creând o superbă atmosferă de realism magic, a la Marquez, în care mereu se strecoară o angoasă. Coda, în intenţia compozitorului, are rolul de a-l scoate pe ascultător din această lume magică (mă îndoiesc, mai ales că imediat se aude ultimul Naufragi, la fel de îndepărtat, în ceea ce priveşte sensul lui expresiv, de climatul sonor al actualităţii noastre muzicale) şi de a-l pregăti pentru lucrarea de încheiere ce reprezintă emblema întregului CD, Apfelwürmer (Viermi de măr).

În cronica recitalului despre care amintesc la începutul acestui comentariu povesteam că piesa cu titlu năstruşnic (în română, atunci) Viermi de măr a fost scrisă de Dan Dediu la rugămintea flautistului Ion Bogdan Ştefănescu. Interpretul dorea să aibă în program şi o "manea", că tot sunt ele la modă în România noastră - orientală în spirit şi obiceiuri. Compozitorul i-a satisfăcut dorinţa, numai că "maneaua" sa n-are prea multe asemănări cu producţiile autohtone de gen, vădind mai ales rădăcini arhaice şi apropiindu-se mai curând de muzica lui Anton Pann ori amintind, de la un punct încolo, de inflexiunile parlando din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu.

Ce să însemne viermele din mărul "pe dinafară frumos, înăuntru găunos" altceva decât o frustrare, adevărat, exprimată cât mai elegant şi mai atrăgător? De ce, ascultând lucrările compozitorului român de pe acest CD, rămân mereu cu impresia că aparenţa lor spectaculoasă ascunde o nelinişte, iar din aliajul celor două (nu neapărat) contrarii se naşte o substanţialitate neaşteptată?

Dan Dediu nu ne lămureşte în privinţa asta, explicaţiile sale sunt, de obicei, exterioare şi parcimonioase. Despre Apfelwürmer spune că e "un fel de Alborada del gracioso balcanică, unde circul, agitaţia, lejeritatea graţioasă şi burlescul abscons sunt repere zilnice ale unui modus vivendi".

Reinhart Meyer-Kalkus, semnatarul unui admirabil portret al compozitorului Dan Dediu în booklet-ul CD-ului, îl compară cu un alt compozitor contemporan, Bernd Alois Zimmermann, socotindu-i pe amândoi nişte "dizidenţi ai avangardei europene", apreciere cum nu se poate mai nimerită în ceea ce-l priveşte pe Dediu. În secolul XX, marii compozitori s-au străduit să evadeze din presiunea năucitoare a câte unui curent al avangardei, dominant într-o anumită epocă, ferindu-se să cedeze în faţa unor experimente, oricât de promiţătoare, de care, în câteva decenii nu s-ar mai fi auzit nimic. Sper ca şi cu Dan Dediu să se întâmple la fel, muzica lui de până acum asta ne lasă să întrevedem: e plină de fantezie, delicată, vioaie şi un pic melancolică (cu o sclipire mozartiană în ea), continuând evident tradiţia europeană seculară.

Într-un articol anterior am încercat, la rândul meu, să-i fac din câteva cuvinte un portret compozitorului român. În lipsa unuia nou, mai inspirat, îl reiau aici pe cel vechi: "Dan Dediu este un spirit cartezian, ataşat în mod structural limpezimii logicii, şi în acelaşi timp adorând picanteria, mordant şi suplu, incisiv şi elegant, alternând cu metodă dramatismul şi lirismul, îndrăzneţ şi totuşi respectuos cu marea muzică".

Faptul că muzica CD-ului mi-a plăcut şi mai mult decât atunci când am ascultat-o live se datorează, în mare măsură, perfecţiunii redării ei de către cei trei interpreţi. Ion Bogdan Ştefănescu este nu numai un flautist excepţional, dar şi un artist inspirat. Iar luminozitatea tonului său în cantilene, naturaleţea şi lejeritatea cu care rezolvă pasajele cele mai dificile îi produc ascultătorului cea mai pură satisfacţie. Valentina Sandu-Dediu, pe lângă muzicologul de reputaţie, este şi o pianistă sensibilă şi precisă. La fel ca soţul ei, compozitorul Dan Dediu, autorul acestui remarcabil eveniment.

Ascultaţi fragmente din toate piesele CD-ului pe situl Cavalli Records.
Citiţi un interviu cu Dan Dediu aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus