Cultura / octombrie 2009
Francesca
Francesca. Habar n-am cum să-ncep. Poate doar să spun că atunci când am ieşit din sala de cinema alt cuvânt în afară de "ciudat" nu-mi venea în minte.

Da, Francesca e un film ciudat şi apăsător pe care e foarte greu să-l descrii în cuvinte. E un film pe care îl simţi sau nu-l simţi, îţi place sau nu-ţi place, te captivează sau nu te captivează.


Francesca - mai mult decât un personaj

M-am bucurat să văd că Bobby Păunescu a făcut cinema - cu stângăcii explicabile, fiind la prima experienţă de lung-metraj, dar sigur avem de-a face cu cinema.

Apoi, povestea este atât de personală încât te copleşeşte, purtând amprenta clară şi pregnantă a unui om care pare că trăit ceva vreme bântuit de ea.

Deşi italienii s-au lezat din pricina unor acuze care le-au fost aduse în film (în frunte cu signora Mussolini care a declarat cândva că românii au violul în ADN, uitând probabil de propria moştenire genetică), aici avem de-a face cu o producţie în care ne este prezentată realitatea socială din România de azi.

Cum ne privesc, primesc şi huiduiesc pe noi italienii, e o chestie colaterală pe lângă identificarea cu mediul în care trăim şi cum ne afectează acest lucru.

De fapt ne confruntăm cu iluziile omului de rând, cu venituri modeste şi educaţie peste medie care speră că îi va fi mai bine în altă parte unde crede că există civilizaţie, avem de-a face cu bărbaţi libidinoşi cu bani, cu ţigani cămătari care ucid la drumul mare, cu mame care îşi trimit fiicele să le împlinească visele pe care ele n-au avut ocazia să le împlinească.

Francesca nu este doar un personaj, este un prototip al femeii românce care nutreşte dorinţa de a se realiza pe căi cinstite în altă ţară. Francesca este fidelă bărbatului ei, care n-o mai satisface demult, minte atunci când e nevoie pentru a-l ajuta, îi pune pe cei dragi întotdeauna pe primul loc, este complicată în simplitatea ei şi absolut speriată de viitor, deşi îl înfruntă cu stoicism până la un anumit punct.

Francesca nu este o eroină pentru că alege să-şi frângă singură visele, din iubire, chiar dacă ştia că acea iubire nu va căpăta finalitate. Nu este nici banală şi nici nu se îneacă în patetisme. Dar este previzibilă (ceea ce nu e rău deloc în cuprins) pentru că într-un fel sau altul întrupează multe atribute ale "eternului feminin".


Realitatea ca artă cinematografică

Filmat cu aparatul ţinut pe trepied în punct fix care urmărea personajele de pe loc, fără prea multe tăieturi de montaj şi pentru un cunoscător, cu elementele de scenografie care-ţi intră uşor în ochi (plasarea lor este câteodată "prea" regizată), Francesca a căpătat puncte în plus datorită scenariului, marcat după cum spuneam de un context social favorabil pentru acţiune, real în fapt şi foarte bine conturat cinematografic vorbind.

Iar despre distribuţie numai de bine: Luminiţa Gheorghiu, Doru Ana, Dorian Boguţă, Dana Dogaru.

Un alt punct favorabil ar fi scena de amor, sau tentativă de a face amor, cum vreţi s-o numiţi, care este de un erotism cum nu-mi amintesc să fi văzut în vreun alt film românesc. Felicitările de rigoare domnului Păunescu!

Monica Bârlădeanu a fost excelentă în rol: naturală, intuitivă, conştientă de limitele sale şi nelăsând loc pentru reproşuri. Indiferent dacă rolul a fost sau nu gândit pentru ea, actriţa a reuşit să se muleze perfect pe el.

Aşadar, Francesca m-a impresionat plăcut, poate chiar ceva mai plăcut decât mă aşteptam la început, mai ales că nu-l poţi numi un film exclusiv despre România, ea fiind un mijloc şi nu un scop în această producţie ARTISTICĂ fără doar şi poate.

M-am bucurat să văd artă şi nu numai dorinţa de a scoate ceva în evidenţă cu orice preţ.

Şi ca să-i liniştim pe cârcotaşi, sigur că am descoperit nuanţe din stilul inconfundabil al lui Cristi Puiu, care, după cum declara Bobby Păunescu, i-a fost "profesor", dar regizorul a făcut mare parte din treabă bazându-se pe propriile intuiţii. Cel puţin eu aşa am simţit. Îl recomand cu căldură.

Citiţi scenariul filmului Francesca, un volum publicat de Editura LiterNet.

Regia: Bobby Păunescu Cu: Monica Bârlădeanu, Doru Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Dana Dogaru, Doru Ana, Ion Sapdaru

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus