Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Visul unei nopţi de vară

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul unei nopţi de vară, toamna, visul unei generaţii libere, eliberate


noiembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Shakespeare trebuie că s-a bucurat când l-a văzut pe Quince mic(ă) şi hotărât(ă), când i-a văzut pe Duce şi pe Ducesă distinşi, calmi, tandri, când a văzut zânele mici, cu ochi mari, alergând speriate de Puck spre Titania lor semeaţă. Trebuie că i-a stat inima când Oberon, furios, îşi cerea dreptul de zeu peste toate şi toţi, când Bottom (Pyram) îşi curma viaţa cu sabia de lemn şi când Leul răgea furios, circumspect totuşi având în vedere inimile simţitoare ale doamnelor din public. Apoi trebuie că a râs în hohote când Thisbe, în travesti, jucată de un puşti de şapte ani, îşi declara iubirea nestrămutată şi apoi, răpusă de sentimente înalte, îşi dete, la rându-i, moartea năprasnică.

După ce se termină toate repetiţiile, începute demult, rămâne rugăciunea în grup, un moment emoţionant, şi apoi începe spectacolul. Îndrăgostiţii, maturi, înţeleg cum stă treaba, simt audienţa, şi alternează momentele de sinceritate veritabilă cu glume, poante, care să ducă show-ul cât mai aproape de noi. Punct ochit, punct lovit. Credibilitatea vine tocmai din combinaţia de comic şi patimă, pentru că detaşarea din anumite momente le subliniază pe celelalte.

Apoi, în cuplu, poate cel mai dificil cuplu din piesă, Titania şi Oberon schiţează stilizat un tango în care îşi asumă toate nenorocirile abătute pe pământ: "întregul crug al vremii se răstoarnă". Puternic, fioros pe alocuri, nuanţat, atent...

Puck, mic şi al naibii, face ce ştie mai bine, e prezent la apel în faţa "măritului stăpân", vrăjeşte pe unul şi pe altul în scenă, dar mai ales vrăjeşte majoritatea din public. La drept vorbind, îşi găseşte o lume a lui, în care parcă visează de multe ori, aşteptând ce ştie el că îi stă in putere să facă. Bottom pânzarul face furori cu capul de măgar şi publicul e cucerit irevocabil. Mai mai că strigă, precum visează meşteşugarul Bottom: "BIS!BIS!"

Luna şi Zidul, comice doar prin apariţie (şi prin geniul lui Shakespeare), îşi duc personajele într-o zonă parodică extrem de nimerită, şi Leul are momentele de glorie când o sperie pe Thisbe şi îi mestecă voalul cu poftă...Parcă totul ajunge însă la culme când vedeta de drept, superstarul (iertaţi-mi termenul, credeţi-mă, e nimerit) trupei Teatrul Vienez de Copii, cel mai mic actor (4 ani) apare drept dulăul Lunii şi dă din coadă, apoi face cu mână publicului înainte de a dormi lângă prietenii lui, meşteşugarii...

Aplauzele şi hohotele de râs îi cam încurcă pe copii, şi sala nu mai ştie ce să facă mai întâi şi aproape îşi înăbuşă râsul şi îşi reţine aplauzele în câteva rânduri ca să audă următoarea replică. Piesa jucată de meşteşugari e un succes categoric. Tensiunea comică se acumulează şi se descarcă într-un ritm ameţitor, pentru că actorii sunt pe poziţii, ştiu ce şi cum au de făcut, iar publicul apreciază profesionalismul. Şi dacă tot vorbim despre profesionalism, salutăm culisele, ţinute în frâu de cei care i-au pregătit pe copii, care i-au aşezat la locurile lor, dreapta-stânga, sus-jos, astfel încât să ştie fiecare, în vâltoarea evenimentelor, unde şi când să intre şi să iasă din scenă.

În fine, scenele alternează, se leagă, se dezleagă, conflictele se rezolvă încet, încet şi apoi cu mic, cu mijlociu, cu mare, noi de-acolo din public, marele Will din eter, aplaudăm căci, nu-i aşa, dacă umbrele ce sunt micii şi marii actori, ne-au adus vreo supărare, "nu plecaţi, până ce n-aplaudaţi". Şi am aplaudat, pe toţi împreună şi pe fiecare separat. Şi am uitat că... şi că... şi că...

Şi oricât de mult sunt vrăjit şi eu de floarea lui Puck, îmi pare nimerit să vorbesc (scriu) despre puterea teatrului de a elibera, mai ales într-un context autohton în care nu de puţine ori am tânjit, noi şi-ai noştri, după această senzaţie, stare, idee. Şi cer iertare dacă îmi pierd obiectivitatea şi alunec încet spre exaltare şi retorică, dar subiectiv vorbind, acoperit de o senzaţie puternic resimţită joi seara la spectacol, îmi pare că trăim într-o lume frumoasă, într-o lume de vis. Oare-i chiar aşa? Personal am trăit visul unei nopţi de vară, toamna - visul unei generaţii libere, eliberate.


Trupa Teatrul Vienez de Copii, Bucureşti
Visul unei nopţi de vară
Regie: Sylvia Rotter
Scenografia: Thomas Laber
Muzica: Dominic Muldowney
Costume: Charlie Tymms, Harriet Murray
Mişcare: Shona Morris
Coordonare artistică: Valentina Popa, Raluca Urea, Petre Voicu.
Cu: Alexandru Puiu (Tezeu), Daniela Niculae (Hyppolita), Andrei Costinescu (Egeu), Tudor Ciobanu (Lysander), Maria Ologeac (Hermia), Dragoş Chivulescu (Demetrius), Cătălina Frâncu (Helena), Cristina Ghimpu (Quince), Alexandru Mădăraş (Bottom), Alexandru Dumitru (Flute), Ana Maria Teodorescu (Starveling), Andreea Vingărzan (Snout), Raluca Stoican (Snug), Petru Bălălău (Puck), Alexia Daraban (Fluturaş), Daria Apopei (Măzăriche), Cristiana Stan (Mustărel), Cosmina Epure (Titania), Claudiu Lăzărică (Oberon), Maria Lăcătuş (Steluţa), Vlad Dumitru (Dulăul)

Următoarele reprezentaţii vor avea loc la Sala Rapsodia (Strada Lipscani, nr 53), pe 4 noiembrie 2009 (miercuri), ora 19:00; 11 noiembrie 2009 (miercuri), ora 19:00 şi 14 noiembrie 2009 (sîmbătă), ora 11:00.



 Toate articolele despre Visul unei nopţi de vară


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Răzvan Zlăvog


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer