Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Voyage du ballon rouge, Le

Un univers cinematografic suav - Le voyage du ballon rouge


Film Menu, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tot ceea ce uneşte oamenii, chiar dacă moral sau nu, chiar dacă estetic sau nu, chiar dacă de bun-simţ sau nu, tinde să aibă o anumită magie, să fie deasupra a ceea ce se poate percepe în realitatea materială. Regizorul şi co-scenaristul filmului Le voyage du ballon rouge, Hou Hsiao-hsien, realizează primul său film în afara Asiei, având ca motiv balonul roşu, un pretext pentru a ilustra viziunea sa despre lume, dar şi pentru a omagia filmul din 1956 al lui Albert Lamorisse, Le ballon rouge / Balonul roşu.

Filmul surprinde, într-o manieră boemă, o lume a artiştilor: Juliette Binoche interpretează rolul unei mame singure (ce ia parte la realizarea unor spectacole cu marionete), care îşi creşte copilul, pe Simon, cu ajutorul lui Song, o tânără chinezoaică, studentă la film în Franţa.

Autorul filmului creionează cu delicateţe o atmosferă senină, ce dă senzaţia de zbor liniştit. Cadrele lungi, pline de calm, muzica suavă, culorile calde ale imaginilor ("sparte" doar de balonul roşu, de perdelele roşii, de rochia roşie a mamei), alcătuiesc o atmosferă care îi permite regizorului să potenţeze mesajul dorit a fi transmis.

De-a lungul întregului film apar motivele ce îl pe bântuie pe omul şi artistul Hou Hsiao-hsien, regăsite şi în alte filme ale sale Xi meng ren sheng / Maestrul păpuşar (1993), Hôhî jikô / Café Lumière (2003) sau Zui hao de shi guang / Trei timpuri, (2005): în primul rând, lumea cinema-ului, lumea păpuşarilor; apoi, balonul roşu (cu rol de a marca nobilul gest de omagiere a unuia dintre filmele ce i-au influenţat personalitatea).

Interpretat de Juliette Binoche (centrul de greutate al filmului ca joc actoricesc), personajul mamei mereu grăbite este singurul ce pare a avea alt ritm decât cel al filmului. În anumite scene, însă, (în faţa studenţilor, cu maestrul păpuşar; în tren, cu cartea poştală) o vedem aşa cum este în interiorul său, nealterat de ritmul cotidian, de grijile casnice, de dorinţa de a-i mulţumi pe toţi din jur. Astfel, Hou Hsiao-hsien îşi exprimă interesul faţă de tema omului cu o intensă viaţă interioară, dar cu o haotică viaţă exterioară. Agitaţia artistului scos din lumea proprie este subliniată prin apariţie fizică, prin comportament: coafura răvăşită, neîndemânarea cu care îi dă cadoul fiului - loveşte lampa cu cadoul- , prin conversaţiile agitate cu vecinul, prin dezordinea nesupărătoare din casă - cărţi înşirate peste tot.

Relaţia dintre băieţel si tânăra care are grijă de el este una de prietenie între doi oameni de vârste diferite, dar uniţi prin călătoria balonului roşu: Song realizează un filmuleţ cu Simon şi balonul roşu, Simon este urmărit de balonul roşu (la staţia de metrou, în metrou, acasă, la muzeu - unde vede balonul pictat într-un tablou, apoi îl zăreşte deasupra muzeului etc.). Totul este încărcat de un anume lirism care transpare, care se simte. Destul de numeroasele imagini formate din reflexiile personajelor pe geamuri sau imaginile filmate prin geamuri accentuează conceptul de străveziu şi potenţează atmosfera cu încărcătură fină.

Copilăria, dintre toate perioadele vieţii, capătă un loc aparte în artă, iar în acest film, ca şi în Le ballon rouge, este construit un întreg ansamblu de elemente vizuale, dar şi narative, ce emoţionează spectatorul şi trezesc afecţiunea şi sentimentul specifice unei copilării pline de poezie, o copilărie susţinută de o bogată lume interioară, influenţată major de mediul înconjurător. Chiar şi atunci când fericirea specifică vârstei nu e posibilă în realitatea apropiată (nu are o figură paternă alături, mama e mereu grăbită, sora locuieşte departe de el, nu apar prieteni / colegi în film, nici bunici), băieţelul îşi păstrează câţiva piloni de rezistenţă în viaţa lui: amintirile timpului petrecut cu sora, lecţiile de pian, jocul pe PlayStation, şi, mai ales, balonul. Începutul şi finalul filmului trasează o simetrie, un echilibru: Simon şi balonul, ba încercând să vorbească cu el, să îl apropie, să se împrietenească, ba privindu-l pe cer, cu mult deasupra lui, în afara muzeului.

Melodia din finalul filmului (Tchin tchin, Camille Dalmais), ale cărei versuri conferă o notă de tristeţe imaginilor înfăţişate, păstrează totuşi senzaţia de viaţă privită cu ironie şi cu seninătate. Cadrele din final, ce surprind vârfurile clădirilor, cu tonuri gri-albăstrui, trec pe plan secund, pentru că urmărirea balonului este mai importantă, primează ca simbolistică.

Regizorul Hou Hsiao-hsien, originar din China, crescut în Taiwan, reuşeşte să trezească emoţie în spectator printr-un film plin de suavitate, cu un univers uman delicat. Înclin să cred că limbajul cinematografic folosit de acesta îşi găseşte ecou în fiecare om sensibil.




 Toate articolele despre Voyage du ballon rouge, Le


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Alexandra Voicu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer