Cultura / martie 2010
Alice in Wonderland
Recomandare: acest film trebuie văzut în 3D. În orice alte condiţii (cu excepţia consumului de substanţe ilegale, care nu este totuşi o recomandare) acest film nu trebuie văzut.

Toţi pedofilii şi toate Lolitele din lume vor fi dezamăgiţi de viziunea corect-politică a lui Tim Burton asupra poveştii scrise de Lewis Carroll în 1865, Alice's Adventures in Wonderland (Alice în ţara minunilor), şi a continuării din 1871, Through the Looking Glass (Prin oglindă), iar iubitorii de literatură bine scrisă şi de filme îndrăzneţe care ştiu să o valorifice, îi vor susţine în dezamăgirea lor.

Tim Burton simplifică şi aş putea spune chiar banalizează ambele poveşti, mai mult ca sigur din dorinţa de a fi accesibile oricărui tip de public, indiferent de vârstă, religie, orientări sexuale (ca să fim corecţi-politic până la capăt) sau doza de imaginaţie care însoţeşte sau nu spectatorii.

Filmul ne arată o Alice feministă avant la lettre de 19 ani, care se pregăteşte să se logodească cu un idiot de primă clasă pe care îl detestă, iar petrecerea de logodnă îi este întreruptă de Iepurele Alb (vocea lui Michael Sheen) care o îndeamnă să-l urmeze în tărâmul magic - pe numele lui adevărat Underland.

Alice pare că nu-şi mai aminteşte de prima călătorie pe care a făcut-o într-acolo şi nici de prietenii ei, să le spunem speciali. Aşadar, cu cât se descurcă mai rău în Underland, cu atât se rosteşte mai des întrebarea dacă ea este adevărata Alice. Eu aş avea desigur un răspuns, dar nu l-ar flata prea mult pe Burton.

Revenind la poveste... Alice află că s-a întors printre vechii ei prieteni pentru a-i salva de supremaţia Reginei Roşii (Helena Bonham Carter) şi a o readuce astfel la conducere pe Regina Albă (Anne Hathaway). Dar pentru aceasta trebuia să-l omoare pe dragonul Jabberwocky (vocea lui Sir Christopher Lee), având pe urmele ei armata de soldaţi cărţi a Reginei cu capul mare, condusă de valetul meschin de inimă roşie (Crispin Glover).

Scenariul (semnat Linda Woolverton) ar fi fost cu siguranţă mai bun dacă salvarea Underland-ului ar fi reprezentat scopul real al lui Alice şi nu descoperirea de sine şi bla bla bla-urile aferente şi atât de plictisitoare, transformând această călătorie magică într-o călătorie a eroinei către sine, total lipsită de originalitate. Aproape la fel de lipsită de originalitate şi insipidă ca însăşi interpretarea Miei Wasikowska, care nu a înţeles nimic din Alice (în original) şi probabil nici măcar nu s-a deranjat să-l citească pe Lewis Carroll. I-a făcut agentul un rezumat.

Acum că am terminat cu ironiile la adresa viziunii regizorale, scenariului şi interpretarea actriţei din rolul principal, trebuie să-i acordăm puţin credit lui Burton şi să reliefăm lucrurile bune din film, începând cu Helena Bonham Carter, care este absolut adorabilă în roluri negative ( vezi numai Bellatrix Lestrange în seria Harry Potter sau Mrs. Lovett în Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street) şi oferă o interpretare diferită maleficei Regine Roşii, care stârneşte râsul şi te face să-ţi doreşti mai degrabă să fii ea, decât prostuţa şi (uşor) mironosiţa Regină Albă. Să fim serioşi, e mult mai amuzant să-ţi odihneşti picioarele pe burta unui porcuşor şi să strigi o dată la două minute "Tăiaţi-i capul!", decât să stai şi să numeri frunzele din copaci.

Apoi Tweedledee and Tweedledum (ambii Matt Lucas), se descurcă binişor ca entertaineri în lumea lui Burton, dar sigur că omida albastră, Absolem, care fumează narghilea şi rosteşte adevăruri absolute cu vocea lui Alan Rickman face un milion de lire. La fel se poate spune şi despre prezenţa ireală a pisicii Cheshire (Stephen Fry) şi trucurile pe care le ascunde sub zâmbetu-i maliţios.

nu-l uităm pe Johnny Depp în rolul Pălărierului Nebun, care înnobilează produsul lui Burton prin gesturile menite să-i dovedească nebunia şi accentul pe care îl adoptă şi cu care întreabă de zor de ce este un corb ca o masă de scris?

Prin urmare, dovada că Burton nu şi-a pierdut muchness-ul precum Alice este alegerea distribuţiei (cu excepţia Miei, în cazul în care mai era nevoie s-o spun), felul în care şi-a înfăţişat personajele, în special pe Pălărierul Nebun, cu părul portocaliu şi ochii verzi şi imenşi ca două oglinzi şi crearea acestei lumi fantastice în 3D, care până la urmă îşi atinge scopul, te fură.

Dar cert e că nu aveam nevoie de atâta corectitudine politică, menită să arate cât de incorect-politică e lumea în care trăim, mai ales pentru că mie - şi nu sunt singura - îmi place uneori să cred şase lucruri imposibile până la micul-dejun.

Oare de ce nu şi lui Tim Burton?


Regia: Tim Burton Cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Crispin Glover, Matt Lucas, Stephen Fry, Michael Sheen, Alan Rickman

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus