octombrie 2013
Soundczech 2013
Sunt un astronaut, Iva. Am părăsit Pământul, asumându-mi toate riscurile şi rătăcind prin Univers fără ţintă, am fost atrasă de o planetă cu un singur locuitor. Planeta are culorile curcubeului şi singurul ei locuitor îşi primeşte oaspeţii cu vădită bucurie.

Tu eşti locuitorul unic al acelei planete, Iva, şi tu îmi vorbeşti pe limba păsărilor, a vântului, limba apelor, a copacilor. Nu am nevoie de traducere pentru versurile tale, aşa cum nu am nevoie să ştiu unde începe vocea ta şi unde se termină vioara.

Îi inviţi la mântuire, Iva, până şi pe atei. M-am simţit în unele momente, fiind oaspete pe planeta ta, ca un credincios la spovedanie care tocmai întâlnise un preot ce nu avea de gând să judece, ci doar să asculte.

Şi aveam chef să mă destăinui, să plâng, să ţip, să dansez, să mă bucur ca un copil care tocmai a făcut o poznă şi e atât de mândru de ea, încât nici măcar nu-i pasă dacă va fi prins.

Jumătate actorie, jumătate forţă în tine, din tine, ce au desăvârşit  unul dintre cele mai profunde acte artistice la care am fost martoră.

Pe acorduri nebune de vioară şi pe alocuri pe acorduri subtile de kalimba ai redat perfect sentimentul cu care fiecare dintre noi ne naştem, dar puţini îl conştientizăm, că tot ceea ce ne înconjoară este muzică. Şi în vremuri atât de nebune, cred că ar fi o alinare să recunoaştem constant muzica din jur. Aşa cum, poate, luna, în singurătatea ei, recunoaşte muzica din zborul în cădere al unei stele şi agonia naşterii alteia noi.

Dragă Iva, mulţumesc pentru că m-ai primit ca oaspete pe planeta ta în culori de curcubeu şi pentru că m-ai îndemnat să închid ochii şi să ascult în mine şi lângă mine. Şi mulţumesc pentru spiritele care stăteau cuminţi la cele două mese de pe scenă şi te ascultau şi ele fascinate.

***
 
Concertul Iva Bittová în Bucureşti a avut loc miercuri, 2 octombrie 2013, la Teatrul Odeon şi este parte din cea de-a doua ediţie a Festivalului Soundczech, organizat de Centrul Ceh Bucureşti, cu spijinul Staropramen.
 
Artista cehă va putea fi ascultată live şi în Timişoara, în seara zilei de 3 octombrie 2013, la ora 19, la Sinagoga din Cetate. Intrarea este liberă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus