Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri despre actor cu ocazia festivalului SPOT, 2015


decembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cred în actorie numai ca gest de disperare interioară, ca nevoie de exorcizare a durerii existenţiale, a durerii universale care circulă prin noi toţi, ca mărturisire sinceră a neputinţei de a ne elibera de acest jug numit viaţă.

Actoria e un fel de asumare a nebuniei, ca ultim suspin agonizant în faţa absurdului. Ea îşi găseşte mântuirea în imposibil. Actorul e un centru de colectare a suferinţei, de prelucrare a acesteia prin laboratorul viscerelor sale şi de manifestare a unui urlet care nu are nici prezent, nici trecut, nici viitor, nici speranţă.

Am studiat actoria, dar nu sunt actriţă. Şi totuşi, atunci când sufăr până la necredinţă, ştiu că singurul fel prin care aş putea evita transformarea acestei suferinţe într-o crimă, singurul fel prin care aş putea să purific acest chin ar fi să mă duc în piaţa publică, în barul public, în acest teatru public care e viaţa de zi cu zi, şi să mărturisesc. Pentru că mărturisirea este singurul fel prin care ne putem întâlni. Nu văd alt sens al ideii de spectacol decât ca găsire şi împărtăşire a ascunzişurilor fiinţei. Nu văd un alt sens al comunicării şi nici o altă cale de a ne iubi. Nu văd nici un sens în altceva decât în sinceritate. În acea sinceritate care e dificilă, dar tocmai deoarece consumă un efort sufletesc deosebit, e un efort cu sens purificator.

Eu cred, mai împiedicat, mai gâfâit, ce-i drept, în purificare. E singurul lucru de care mă mai pot agăţa ca să stau vie. Iar exprimarea în public (dar numai cu înţelesul de mărturisire), este unul din cele mai crude moduri de purificare. Actorul sau purificatorul este ţeava care se sparge, ţeava din sistemul acesta de canalizare a suferinţei care suntem noi, oamenii. E defecţiunea care nu lasă suferinţa să se scurgă mai departe. Punctul de tensiune maximă la care are loc o explozie.

Eu nu spun acum că am văzut mulţi asemenea actori. Dar am credinţa că sunt, chiar şi dacă nu pe scenele teatrelor instituţionalizate, pentru că dacă n-ar fi, această artă ar dispărea sau s-ar transforma în isterie.

Actorul este un altfel de Hristos care se duce până la capătul absurdului, iar când ajunge acolo, nu are decât să ia asupra sa toată frustrarea lucrurilor inexplicabile şi să ardă. Iar singurul fel de a se salva pe sine e să ardă pentru ceilalţi. Nu e atât de amuzantă calea actorului, şi nici uşoară. Calea actorului e o invitaţie la o mare umilinţă, la o umilinţă nebunească. Eu nu am această putere, de aceea deocamdată nu pot decât să mă rezum la a fi actriţa prietenilor mei celor mai intimi.

Aş vrea să cred că prietenia intimă este cea care îi leagă pe actori de cei care îi asistă. Nu îmi place să îi numesc pe aceştia din urmă public, pentru că atunci când are loc un act teatral cu sens, cei care sunt de faţă devin, în fapt, asistenţii direcţi ai actorului. Ei nu privesc, pur şi simplu, ca la o reprezentaţie de care sunt despărţiţi prin convenţia instituţiei. Ei participă la acest act de metamorfozare a suferinţei ca la o slujbă mistică.

Ne păcălim singuri atunci când uităm că teatrul s-a născut din ritualuri închinate în cinstea unui zeu şi ne pierdem în ambiţii estetice sofisticate, în demonstraţii de stil, de abilităţi, de originalităţi. Mi se pare că toate acestea nu fac decât să ne îndepărteze de sens. Eu simt nevoia să mă întorc. Am început prin a renunţa la orice altă ambiţie.

Notă: Festivalul Internaţional de Teatru pentru Studenţi SPOT a fost înfiinţat în 2007, la Carei, cu scopul de face posibilă întâlnirea şcolilor de teatru din ţară şi din străinătate. În 2015 a avut loc ediţia a IX-a, între 23 şi 29 noiembrie 2015.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer