Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

E soare la Gărâna, 2016


iulie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În România de după '89 s-au întîmplat, prin prisma celor 27 de ani ai mei, cel puţin patru festivaluri de fenomenală anvergură: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, TIFF-Cluj, Festivalul Enescu şi nu în ultimul rând, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna.

Gărâna, Woodstock-ul acesta din Semenic, unul dintre cei mai importanţi factori în prezenţa României pe harta mondială a jazz-ului, împlineşte în 2016 două decenii de existenţă şi se desfăşoară chiar în timp ce scriu acest articol.

În milioanele de ani de când Pământul există, două decenii trec fix cât durează să pocneşti din degete. Dar într-o ţară est-europeană, aflată peste jumătate de secol sub regimuri totalitare şi apoi intrată pe mâna noilor escroci, într-un sistem în care eşti obligat să trăieşti la marginea legii ca să poţi supravieţui şi unde fiecare aşteaptă cu nerăbdare să moară capra vecinului, să organizezi timp de 20 de ani un festival de jazz care a ajuns să aibă un asemenea spectaculos urcuş este un incontestabil admirabil demers.

Înainte de cele patru zile de festival - în 2016 în mod special, fiind ediţie aniversară, sunt 5 zile - există 12 luni de muncă asiduă, de fugă după bani (pentru că se găsesc întotdeauna mai multe fonduri pentru panseluţe decât pentru muzică), de aplicaţii cu mai mult sau mai puţin succes, de concept artistic, de ţintit muzicieni...apoi zboruri, pretenţii de "dive", sticle de vin, urcat instrumente pe munte, grafică, sunet, scenă...toate aceste lucruri esenţiale care contribuie din anonimat la bucuria spectatorului.

Şi când în sfârşit debutează festivalul, cu câteva cuvinte din partea directorului Marius Giura şi apoi cu bancurile, chiar discutabile, ale eternului Moshu' Lungu, când buştenii sunt ocupaţi, când păsările zboară în cerc deasupra scenei, când norii ating crestele munţilor, atunci înveţi că magia există. Câteodată pare că totul se opreşte în jur, în afară de muzică.

Gărâna a ales să se desfăşoare, cu asumarea de ovaţii şi cârcoteli totodată, sub o umbrelă largă a jazz-ului, care acoperă rock, funk, fusion, muzică electronică sau experimentală, swing, avangardă, muzică clasică contemporană... armonii pentru toate gusturile şi care uneori te surprind şi te acaparează fără să-ţi dai seama. Închizi ochii şi te pierzi în ritm.

La Gărâna vin oameni cu copii, căţei, iubiţi, prieteni, soţi, fraţi, mame... Se aplaudă într-un singur glas, se ovaţionează într-un singur fluierat şi simţi, cumva, că dacă atâta frumos se poate crea fix sub ochii tăi, că dacă echilibrul pare că pluteşte în aer, înseamnă că nimic rău nu se mai poate întâmpla în lume, că poate există o şansă să ne vindecăm.

Şi trăieşti cu iluzia aceasta frumoasă cel puţin până când treci de Drobeta. Şi rămâi cu un sentiment de bine, de preaplin, de mândrie faţă de tine că ai reuşit să te rupi de rutină şi să faci o excursie până la Gărâna, care a ajuns să fie mai mult decât un festival de jazz, care a ajuns să fie o stare de spirit, pentru care nu există suficient de multe semne ca să poată fi descrisă, cu toate emoţiile ei, trăite sub un cer abundând de stele sau de nori bacovieni de ploaie.

"Gărâna merge mai departe", scrie Marius Giura în caietul-program al festivalului. Şi noi cu ea!




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Rozana Mihalache


Alte articole

 Gărâna aniversară - pe loc repaus, în ascultare - Gărâna, 2016, Ana Tecar, fotografii de Mircea Albuţiu
 Patru dintre cele mai aclamate trupe internaţionale de jazz ajung în iulie la Gărâna Jazz Festival, 2016, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer