Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Richard 3

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ridicarea lui Richard 3 la Bulandra


martie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E duminică dimineaţă (3 martie 2019) şi în faţa teatrului Bulandra stau cam 50 de oameni care se salută, în grupuri mai mari sau mai mici, cu plăcere vădită. Ceea ce îi aduce împreună la această oră a unei dimineţi semi-friguroase este teatrul, deşi nu e vorba propriu-zis de un spectacol. Este dimineaţa primului şnur la Richard 3, spectacol montat de Andrei Şerban la Sala Liviu Ciulei (fostă Izvor). Adică, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limbajul culiselor, este dimineaţa în care are loc prima punere cap la cap a tuturor scenelor unui spectacol, prima oară când textul curge de la început până la sfârşit, aproape fără oprire. Un spectacol integral în care totul e acolo, dar totul e încă în stare de maximă fragilitate şi de nesiguranţă, aşa cum sunt primii paşi ai unui căprior abia născut, când încearcă să se ridice pentru prima dată în picioare. Un spectacol în care pentru prima dată toată distribuţia este laolaltă, pregătită să îşi ocupe locul în ansamblul ce încă există integral doar în capul regizorului şi care va deveni vizibil pentru toată lumea abia la finalul şnurului. În această dimineaţă, ceea ce a fost o serie de piese de puzzle se îmbină pentru a completa un puzzle.

Patru ore şi jumătate mai târziu (două calupuri de câte două ore, separate de o pauză), Andrei Şerban mulţumeşte celor din sală pentru prezenţă, pentru reacţii, pentru energia transmisă şi recepţionată. Promite că cei care vor reveni peste o săptămână sau mai mult vor vedea altceva, pentru că întregul se va roda şi finisa, căpriorul se va ridica în picioare şi va începe să alerge, încrezător în puterile sale.

Aşadar poate că e prea devreme pentru orice concluzie, poate că scenele se vor îmbina din ce în ce mai bine pe măsură ce repetiţiile se vor apropia de final şi în zilele ce vor veni o să urmeze un reglaj fin, prin potenţarea unor momente, echilibrarea altora, eliminarea unor redundanţe, iar spectacolul va deveni altul. Dar dincolo de asta, am plecat cu câteva gânduri de la acest prim şnur.

Ce mi s-a părut şocant în spectacolul deja conturat e că el face vizibil faptul că Richard 3 avansează spre putere aproape obligat de pasivitatea celor din jur, de lipsa lor de implicare, de vidul de responsabilitate care cere să fie umplut. El e împins în faţă, din dorinţa sa dar şi din comoditatea celorlalţi. Nimeni, cu excepţia sa, nu îşi asumă puterea şi răspunderea pe care o presupune aceasta, cei "buni" şi "onorabili" o pasează pe umerii unui copil care, normal, nu îşi dă seama ce i se întâmplă. Toţi aleg să se indigneze de ceea ce face Richard, să îl bârfească atunci când au ocazia, lăsându-l liber să o facă, ba chiar creându-i posibilitatea să o facă, prin retragere din faţa sa (singurul cu discurs vădit anti-Richard este Hastings, Lordul Şambelan interpretat de Adrian Ciobanu, dar el este eliminat rapid).

Sigur că Richard e uneltitor, sigur că ascensiunea sa e însoţită de crime (totuşi când privim nişte crime întâmplate cu sute de ani în urmă, acestea nu par foarte şocante, ba par chiar oarecum normale, căci am învăţat la istorie că aşa stăteau lucrurile pe atunci şi le privim cu detaşare. În plus televiziunea printr-o serie de seriale recente ne-a învăţat că măcelul fără de sfârşit al regilor este parte din poveste). Sigur că e greu să ne desprindem de ceea ce ştim deja, că Richard e personajul negativ, că e ghebos, odios, mârşav, că răspândeşte zvonuri false şi manipulează fără ruşine. Totuşi, mai ales în prima parte a acestui spectacol, mie Richard mi-a fost relativ simpatic. Mai simpatic de pildă decât regina Elisabeta a Rodicăi Lazăr, care îşi regizează perfect momentul de "disperare" la moartea regelui Eduard (minunat moment teatral, de altfel). Sau decât copii răzgâiaţi ai aceluiaşi Eduard (Cornel Scripcaru şi Catinca Maria Nistor), care stau o scurtă vreme între Richard şi tronul Angliei. Sau decât pleiada de rude prin tot felul de alianţe care îşi aşteaptă rândul la privilegii.

Richard spune de la început ce urmăreşte şi merge consecvent pe firul a ceea ce a spus că o să facă. Are un scop - în parte impus din afară, pentru că el probează ceea ce lumea deja crede despre el, îşi ocupă cumva rolul care i-a fost alocat în societate, nu mi se pare că e împins neapărat de ură. E avid de putere pentru că nu se simte apreciat, pentru că e aruncat la gunoi chiar de propria sa mamă (Mirela Gorea), pentru că prin putere vrea să arate că are şi el o valoare. E o victimă ce se transformă într-un călău. Pe de altă parte cei care ar trebui să i se opună se dovedesc persoane slabe, rareori dispuse să i se împotrivească cu adevărat, deseori transformate în păpuşi groteşti (iar machiajul, costumele şi disproporţia fizică dintre unele personaje accentuează acest grotesc, fără să îl transforme în ceva dezagreabil). Cum pot să fie personaje pozitive femeile piesei care îl acceptă pe Richard (sau chiar îi devin soţii) în ciuda faptului că le omoară soţi sau fii? Cum pot să fie personaje pozitive cei care îl vor pe tron pe cel mai mare dintre cei doi prinţi, dar îi lasă pe cei doi să fie duşi în Turnul Londrei (unde fusese recent asasinat ducele de Clarence) şi nu fac nimic pentru a-i proteja? Cum pot să fie personaje pozitive cei care schimbă taberele după cum bate vântul victoriei, gata să recunoască un nou stăpân când cel vechi îşi epuizează puterea?

Pe de altă parte, odată ajuns la putere, Richard pare că şi-a consumat misiunea. Nu ştie ce să facă cu puterea, nu ştie să conducă. Se prăvăleşte rapid din vârf pentru că nu are nici un plan pentru a construi ceva şi pentru că a deşirat tot ceea ce ţinea o societate împreună (sau doar a profitat de faptul că instituţiile pe care se sprijină o societate sunt cvasi-absente pe tot parcursul spectacolului - inclusiv biserica, reprezentată printr-un arhiepiscop orb). E singur, e disperat (dar nu laş, pentru că se avântă în bătălie, nu stă pe margine să vadă care e deznodământul, nu luptă prin reprezentanţi). Îl ajung remuşcările, în parte poate pentru că îşi dă seama de deşertăciunea acţiunilor sale şi de punctul mort în care s-a blocat. În mod normal ar trebui că momentele astea să fie tragice (chiar dacă probabil meritate, ca o consecinţă a acţiunilor sale din prima parte), dar mi se pare că felul în care e prezentat în partea finală e nejustificat de aspru şi că e aruncat prea tare în caricatură. Chiar dacă textul lui Shakespeare îl coboară în nebunie înspre partea finală, mi se pare că un pic de demnitate i s-ar putea lăsa.

(Privind însă retrospectiv, e totuşi crunt faptul că un personaj de această factură poate să fie acceptat de spectatori, asta spune multe despre societatea în care evoluează şi despre societatea în care trăim noi astăzi.)

Dincolo de aceste gânduri născute de punerea în scenă, mi se pare că Marius Manole face un tur de forţă în rolul titular, că şi-a ocupat personajul şi că îl stăpâneşte. E un rol incredibil de complex, căci cu toată inexorabilitatea parcursului pe care i-l stabilesc Shakespeare şi Andrei Şerban, acesta presupune nenumărate volute laterale, stări diverse pentru fiecare personaj cu care Richard interacţionează, zbateri lăuntrice şi planuri elaborate. Marius Manole stă cvasi-permanent pe scenă şi e personajul care dirijează mai toate acţiunile scenice, fără răgaz, fără odihnă, fără trecere în plan secund. În acest prim şnur, pe alocuri a părut puţin prea agresiv-zgomotos, dar cred că asta se va regla pe măsură ce se vor echilibra scenele şi îşi va stabili mai clar creşterea vocală de-a lungul spectacolului.


Spectacolul ca întreg mi s-a părut puţin cam prea lung, este mult mai epuizant decât celelalte două spectacole lungi ale stagiunii (Pădurea spânzuraţilor şi Coriolanus) pentru că e mult mai intens şi pentru că textul e mai dens iar legăturile între personaje mai greu de urmărit (chiar şi în cazul în care ai citit textul recent sau măcar un sinopsis, ceea ce nu e neapărat o obişnuinţă pentru spectatorul normal de teatru). Dacă prima parte mi s-a părut perfectă (poate cerând doar o mică reducere a intensităţii vocale), la începutul părţii a doua par să fie câteva momente lungite inutil (câteva extra-texte, adică o scenă în care apare Shakespeare şi una într-o piaţă în care se pregăteşte încoronarea lui Richard şi apar nişte rarefiate, dar destul de vocale, proteste), parcă sunt nişte timpi morţi acolo şi nişte replici care repetă de mai multe ori ceea ce este evident din prima. Probabil e ceva loc de tăiat, pentru o mai mare supleţe a spectacolului.

Una peste alta mi se pare că deja e un spectacol închegat, surprinzător de închegat pentru primul şnur. Poate că a ajutat faptul că deja o formă a acestui spectacol a existat la Budapesta, dar sunt sigur că e mare diferenţă la nivel de interpretări individuale, pentru că personajele par foarte bine locuite de cei care le încarnează aici, nu sunt doar replici ale celor budapestane, ci sunt crescute de la zero şi făcute proprii. Ceea ce e în sine un tur de forţă, să ridici un astfel de spectacol în 4 săptămâni înseamnă o performanţă de care puţine echipe teatrale sunt capabile.



 Toate articolele despre Richard 3


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul Bulandra-Ciulei
Duminică, 15.12.2019 - 11,00; 19,00


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu


Alte articole

 Unde dai şi unde crapă (sau ce s-a ales din bunele intenţii ale Marinei) - FNT, 2019, Andrei Şerban
 De două ori Richard 3 (şi o dată Joker) în FNT 2019, Andrei Şerban
 O păcăleală ce a pârjolit istoria - Richard 3, Alin Vara
 Pentru cine trece timpul, Andrei? - Richard 3, Mihai Brezeanu
 Liviu în pamperşii lu' Ion - Richard 3, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Richard 3


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer