Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film de animaţie animest, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dorinţe pentru noi începuturi - Ville Neuve la Animest 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ville Neuve întreţese trei încleştări. Prin ele, raporturile dintre personajele sunt definite şi explicate. Primul luptător este Joseph. Fost tată de familie, încearcă să îşi adune viaţa din şanţul în care l-a adus alcoolismul. Al doilea este fiul său, Ulise. La vârsta tinereţii, acesta încearcă să se definească: personal şi politic deopotrivă. Al treilea combatant este un personaj colectiv: poporul francofon al Quebec-ului, care îşi caută independenţa şi auto-determinarea într-un regim care îl ademeneşte cu bunuri materiale.

Între tată şi fiu apare, ca liant şi catalizator deopotrivă, fosta soţie a lui Joseph. Ea acceptă invitaţia de a i se alătura în cabana închiriată la malul mării, acolo unde cei doi au petrecut cândva momente dragi. În pofida opoziţiei lui Ulysse, aflat în conflict deschis cu tatăl său, speranţa lui Joseph pentru reconcilierea familială nu pare tocmai vană. Amintirile tandre se dovedesc mai puternice decât greşelile făcute şi, cu siguranţă, trecutul comun decantează eficient tulburările, neîncrederile, tristeţile prezentului.

Discuţiile dintre cei doi foşti soţi, atât de depărtaţi în prezent, dar atât de apropiaţi în amintiri, le deschid sufletul. Pe plaja pustie, la lumina unei lanterne care feliază ecranul negru ca un tort consumat în taină de cei doi, soţia citeşte din romanul pe care îl scrie. Pentru câteva clipe de graţie, pare că fostul ei soţ înţelege tainele pe care ea vrea să le zugrăvească în cuvinte.

Ulysse, însă, refuză comunicarea cu tatăl său. El este preocupat să devină bărbat, prea implicat în zbaterile politice pentru independenţă ale referendumului (eşuat) din 1995. Obsedat de referinţa cinematografică din Andrei Rubliov în care micul clopotar orfan reuşeşte să toarne şi să înalţe clopotul, Ulysse, încearcă să îşi găsească vocaţia creatoare, locul în lume. Se pare că, în cheie freudiană, pentru a crea şi a te crea, este necesar ca tatăl să dispară. Pentru tânărul quebecan, creaţia este în primul rând lupta politică, obsesia de a oferi un ţel superior unui popor rupt între dorinţa traiului burghez şi păstrarea unei identităţi naţionale francofone. Pentru Ulise, frământările politice sunt o chemare către libertate, către creaţie, care rezonează cu înălţarea clopotului din capodopera cinematografică rusă.

În Ville Neuve apare şi o a doua referinţă tarkovskiană (mai puţin evidentă decât prima şi, prin urmare, mai rar recunoscută). În desele momente introspective, ca prin vis, apare recurent o casă arzând. Referinţă la ultima capodoperă a lui Tarkovski, Offret / Sacrificiul, simbolul nu este preluat mecanic, ci reinterpretat şi contextualizat. În Offret / Sacrificiul, arderea casei simbolizează jertfa creatoare şi altruistă, formulă extremă pentru supravieţuirea umanităţii în universul ameninţat de distrugere. În Ville Neuve, ceea ce arde este ori identitatea culturală a Quebecului (într-o citire politică), ori trecutul personajelor, legătura ombilicală cu universul familial (în cheie psihanalitică). Însă, în ambele pelicule, energia şi drama creatoare a acestui simbol comun mişcă personajele, le obligă să se depăşească pentru a se împlini.

Formal, animaţia peliculei canadiene impresionează prin stilizarea sigură, prin reducerea la esenţe. Nici o imagine din film nu este detaliată, nu are balast vizual. Totul este schiţat în peniţă şi cerneală din perspectiva unei minţi care decupează din univers înconjurător doar punctul său focal. De exemplu, Joseph vorbeşte la telefon cu soţia sa: telefonul este clar conturat, backgroundul nu este decât o planşă albă. De cealaltă parte, soţia sa îşi decupează conturul chipului în oglinda aburindă a băii, exprimând grafic tendinţa de reculegere, de recreare a personalităţii din aburii amintirilor care o leagă de Joseph.

În plus, grafica sigură şi simplă - peniţă şi tuş negru pe hârtie - îşi trădează la fiecare cadru meşteşugarul, artizanul. Tremurul imaginilor dă o senzaţie de neterminat, întrezărit. Ai impresia că asişti, cu ochii minţii, la procesul zămislirea operei.

Din păcate, în contrast cu reuşita grafică, dialogurile şi monologurile filmului alunecă într-un vag pretenţios. Rostite pe un ton depresiv, elegiac, acestea sunt cumva neînchegate, ireale. Scenariul nu le acordă concreteţe psihologică, nu detalii relevante care să suscite interesul spectatorului pentru a contrabalansa zgârcenia austeră a liniilor şi umbrelor monocolore ale graficii. Reveriile în care Joseph pică sistematic, chiar dacă impresionant descrise grafic, îndepărtează spectatorul care pierde contactul cu acesta. Totodată, lupta politică - fundalul social, cel care ar trebui să definească personajele - apare şi ea îndepărtată, neclară şi nu prea se integrează organic în trama narativă a familiei destrămate.

Aşadar, chiar dacă inegal în execuţie, Ville Neuve rămâne un manifest al artei animaţiei înţeleasă nu ca dezmăţ coloristic şi fantasmagoric, ci ca explorare grafică a profunzimilor psihologice.

Descarcă programul animest 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie animest, 2019
 Toate articolele despre Ville Neuve


0 comentarii

Spacer Spacer