decembrie 2022
Phoenix. Har/Jar
E 8 decembrie 2022, ceasul 9, seara. Cu câteva ore mai devreme, România și Bulgaria primiseră un nou nu la întrebarea dacă sunt acceptate în spațiul Schengen. Oamenii reacționează cu un amestec de indignare, frustrare și umor. Curios lucru, nu prea sunt de găsit urme de resemnare. Gestul abrupt și arbitrar al Austriei a creat un soi de solidaritate neașteptată și parcă bate vânt de altceva decât de obișnuitele stereotipuri despre cum suntem și cum sunt. Sau, poate că e doar o impresie de bulă. Zilele următoare ne vor edifica.

Ceasul 9, cum ziceam. TVR 1. În a doua zi de pauză a Mondialului din Qatar, e rost de film documentar proaspăt pe principalul canal al, cândva, principalei / unicei Ro-televiziuni. Regizat de Cornel Mihalache, produs de Claudia Nedelcu Duca, scenarizat de duo-ul Mihalache - Duca și realizat de Casa de Producție TVR, Phoenix. Har/Jar e unul dintre cele 2 documentare realizate în 2022 despre cei 60 de ani aniversați de trupa Phoenix. Celălalt, PHOENIX - Povestea, regizat de Călin Radu Nema, poate fi văzut zilele acestea cu ocazia câtorva proiecții speciale organizate prin țară.

La rându-i, după premiera de aseară de pe TVR1, Phoenix. Har/Jar va ieși în cinematografe în ianuarie 2023. Și tot ieri, în cadrul târgului bucureștean de carte Gaudeamus, a fost lansat și volumul omonim, apărut la editura Integral, conținând 21 interviuri (versiuni integrale) din cele 31 de la care a plecat montajul filmului (realizat de Roxana Elekes).

***
Cine a stat vreodată aproape de scenă știe că masivitatea lui Ioji Kappl e altfel decât cea a lui Covaci sau a lui Baniciu. Oricât de stereotipal ar suna, omul pare încarnarea voinicului din poveste. Undeva dincolo de mijlocul Phoenix. Har/Jar, Kappl spune câteva vorbe și apoi tace. Camera rămâne pe el, stilul ultra-dinamic de montaj (chapeau, Roxana Elekes!) ia o pauză, spectatorul tresare nedumerit. Curg câteva secunde, se aude vocea Claudiei Duca (interviurile sunt realizate în tandem de regizor și producător), apoi iar tăcere, apoi iar Claudia. Kappl tace, se îmbujorează și ochii se înroșesc. "Înseamnă că încă îl iubiți!".

La începutul documentarului, care evocă istoria Phoenix în ordine cronologică inversă, precum Hârtia va fi albastră al lui Radu Muntean, Kappl spune despre Nicu Covaci că nu mai e același om pe care îl știa în tinerețe. Nu se vorbește de nunta de AUR, dar e ca și cum s-ar vorbi. Și momentul Simion e doar unul dintre motivele teribilei rupturi. Și suntem, probabil mai toți, de partea lui Kappl. Și înțelegem că nici unul dintre noi n-ar fi acceptat traseul trupei imaginat de liderul ei în anii de pe urmă.

Și, cu toate astea, Kappl nu parează constatarea de mai sus a Claudiei. Ochii i se înroșesc și mai tare. Dincolo de mai micile și mai marile ecrane răspândite prin țară, oamenii brumei de audiență a TVR 1 întind mâna după șervețele și își trag mucii. La dracu', cu toții l-am călca în picioare pe Covaci, apoi l-am ridica, l-am strânge în brațe și l-am așeza pe scenă! Lângă Ioji, lângă Tetea (zis și Sonny Boy), lângă Țăndărică, lângă Neumann. Cât încă se mai poate. Cât încă mai sunt, cât încă mai suntem!

Sună patetic? Bun! Pentru că, uneori, rațiunea constă tocmai în înțelepciunea de a da la o parte rațiunea din calea rostogolirii miezului fierbinte în care se transformă, câteodată, sentimentele. Phoenix, acel Phoenix, încă mai (re)naște, în oamenii din trupă, din jurul trupei, din fața scenei și de pe lângă boxe & căști, o cantitate uriașă de emoție. Prin interviuri și prin alegerile de montaj, Phoenix. Har/Jar transferă această emoție pe ecran. Și asta este marele atu al filmului.

Din cele 26 de persoane intervievate care apar în film (5 interviuri au căzut la montaj), documentarul gravitează în jurul a trei personaje principale: Kappl, Covaci, Baniciu. Culmea, fiecare are momentul lui când ochii se înroșesc. Covaci, când primește, în curtea TVR, o chitară pe care o credea de mult pierdută (dubla apariție a Erikăi Jozsa Demian, soția cineastului Iosif Demian, fostă jurnalistă la secția maghiară a TVR, ulterior emigrată în Australia, e antologică: cea din prezent, datorită poveștii chitarei cu 12 coarde; cea din arhive, datorită unor înregistrări făcute pe Semenic, printre nămeți de zăpadă, în iarna când se scriau Cantafabule acolo sus, pe culmea Banatului montan). Baniciu, când rememorează atenția de care s-a "bucurat" din partea Securității după plecarea restului trupei ("băieților", cum îi numește Covaci).

Un al patrulea personaj aproape principal se conturează din evocări și arhive: Adrian Păunescu. Relația dintre Phoenix și Cenaclul Flacăra e dezbătută pe larg. Combate și fiul fostului poet de curte, Andrei.

Suprapunerea temporală între lansarea fiorului naționalist în spațiul public prin tezele din iulie '71 ale lui Ceaușescu și discuția de la malul mării dintre Covaci și Kappl ce a condus la cooptarea bassist-ului în trupă și la explorarea filonului folcloric, inclusiv cel pre-creștin, în repertoriul Phoenix, e o altă temă abordată nuanțat. Tot așa cum revine periodic și agitata relație dintre formație și organele vremii, cu precădere cele de Miliție și Securitate.

Faimoasa fugă din vara lui '77 prin vama rutieră de la Porțile de Fier are parte de o atenție specială. O evocă atât eroii ei, cât și marele rămas, Baniciu. În chip neașteptat, cuvântul de ordine e regretul: Kappl regretă enorm, chiar și acum, despărțirea de solistul trupei, Țăndărică spune azi că n-ar fi trebui să plece niciodată din România, Covaci însuși admite că viața în libertatea visată nu s-a întâlnit cu viața din libertatea reală.

Momentul ultimului concert cu Moni Bordeianu vocal, înainte de plecarea acestuia, legală, în America, schițează câte ceva din atmosfera Timișoarei începutului anilor '70. Paradoxal, legendarul oraș al Phoenix-șilor apare într-un rol mult diminuat față de alte evocări documentare ale istoriei trupei.

Moni Bordeianu, Valeriu Sepi, Costin Petrescu și Andrei Ujică depun propriile mărturii despre ce și cum a fost în diverse momente ale trupei. Apariția lui Șerban Foarță e nedorit de frugală. Printre guest stars, se remarcă Mircea Florian. Componența actuală a trupei e ignorată cu desăvârșire. E singurul gest asumat subiectiv al realizatorilor filmului care, altfel, reușesc un exercițiu de remarcabilă onestitate jurnalistică prezentând, pe bază de mărturii de sens contrar, multiple fațete ale evenimentelor majore din cei 60 de ani de istorie Phoenix.

***
Înapoi la cei trei mari. Și la Phoenix. Și la TVR. Și la nu-Schengen. Și la miezul fierbinte. Cumva, ziua de ieri a scos oleacă la lumină capitalul cel ignorat, luat la mișto, aruncat la coș. Și totuși, capitalul acesta sentimental, căci de dânsul e vorba, e singurul care ne ține, cât ne-o mai ține, împreună. Fie că vrem, fie că nu, fie că înțelegem asta, fie că nu.

Dacă vreodată cineva va încerca pe bune să facă ceva relevant din TVR, apăi producții cam de felul ăsta ar trebui să încurajeze, programeze, promoveze. Dacă vreodată vom încerca pe bune să ne răspundem la întrebarea ce ne mai unește între granițele astea non-Schengen, apăi momente de bizară și neașteptată solidaritate precum cel născut nu se știe cum în ultimele zile ar trebui să chestionăm, analizăm, provocăm.

Cât despre Phoenix și Covaci, rămâne cum a plâns Kappl. Oricâte și oricum s-au întâmplat, dacă mâine s-ar face cu adevărat concertul acela de 60, 61, 6x de ani, cu ei, cei care și-au și ne-au dat nume pe scenă, o să ne băgăm toți burțile în tricourile cele negre, o să ragem până n-o mai știm de noi și o să fim fericiți.



Regia: Cornel Mihalache Cu: membrii trupei Phoenix din toate timpurile

2 comentarii

  • Pe alocuri va mai si inselati
    Mădălin, 26.12.2022, 06:50

    Prea putini inteleg ca gresesc judecand nedrept faza cu Simion. In ochii multora dintre noi, vechi impatimiti ai Phoenix, Covaci chiar a crescut dupa faza aia: pentru ca el odata in plus a fost contra curentului, asa cum mereu ne-a obisnuit, in cel mai pur spirit Phoenix - cand toata societatea arunca in tine, tu sa faci de capos ce crezi tu sincer ca-i bine, fara sa te intereseze parerea celor din jur, ASTA a facut toata viata Covaci si daca nu se purta asa, nu exista Phoenix. Da, muzical azi poate e terminat: si-a banalizat sound-ul concertelor si creatii proaspete nu mai scoate. Insa moral, e jos palaria tocmai prin faptul ca e victimizat nedrept ! Cu tot noroiul aruncat asupra lui acum, judecat fiind mai mult de cei cu probleme ideologice, nu de oamenii cu adevarat liberi. Ca cei cu adevarat liberi (mental) nu au nicio problema cu gestul de anul acesta. Deci NU „suntem, probabil mai toți, de partea lui Kappl” - cei care cunoastem bine cum stau lucrurile pentru ca studiem de o viata fenomenul Phoenix, avem o viziune mult diferitade a dvs, dle Brezeanu... Cert este ca reunirea la care faceti aluzie in final, depinde numai si numai de Kappl, acolo e cheia si nu in alta parte - iar evenimentele din acest an ne-au demonstrat-o, celor care stim sa vedem anumite lucruri si sa punem cap la cap niste indicii. Interpretarea dvs data fazei cu lacrimile lui Ioji e complet pe dos fata de fapte - iar faptele au vorbit: Covaci a fost cel care si-a calcat primul pe inima si i-a sunat pe ceilalti anul asta, si nu altul. Daca nu va mai fi posibila niciodata vreo reunire, nu va fi din vina lui oricum. Prea s-au aruncat asupra lui multe calomnii. Da, nu e deloc usa de biserica, dar prea se politizeaza aiurea toate la noi, prea se manjesc aiurea lucrurile...

    • RE: Pe alocuri va mai si inselati
      gogu, 18.01.2023, 19:43

      Faptele vorbesc. Phoenix, însă Covaci. Fără Covaci, nu aveam Phoenix. Dar, greu de trăit cu Covaci, cel iute la mânie. Ori ca el, ori deloc. Toate piesele Phoenix le-a trecut pe numele lui, imediat după 1990. Mare om, mare caracter. Alegerile lui morale îl definesc. Să cânți la nunta unui golan manevrat de servicii arată adevărata anvergură. Wow, a făcut ce-a vrut mușchiul lui, a cântat la nunta unui fost șef de galerie și actual șef de cuib - evident, nu gratis, că doar Covaci nu e chiar atât de nebun... Phoenix a fost, până când au fugit din țară. Reunirea de după 1990 a fost eminamente emoțională, dovadă că nu a ținut prea mult. Asta a fost, asta e, mergem înainte, ascultăm Phoenix-ul anilor '70. Eroii noștri, doar ai noștri, ai românilor, din păcate pentru lumea întreagă

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus