Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  100 de lei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Polifonii poetice - 100 de lei


noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După premiera Meandrelor (în 1967) mulţi comentatori şi critici (din ţară şi din străinătate) au remarcat cu mult interes noile căi pe care filmul lui Săucan le deschidea cinematografiei române în direcţia unui limbaj mai modern şi a unei problematici mai complexe decât cea abordată până atunci. A urmat imediat o intensă campanie negativă de presă (alimentată de invidia şi reaua voinţă a unor grupuri de colegi de breaslă) soldată cu retragerea filmului de pe ecrane. Sergiu Nicolaescu, unul din cei care l-a împins pe Mircea Săucan pe linie moartă, avea să-i spună: "Săucane, s-a terminat cu tine. Eşti scos din ring. Scurt. Ai luat K.O. după Meandre şi nu te vei mai ridica niciodată." - pentru conformitate, vezi substanţiala carte a Iuliei Blaga, republicată de LiterNet, Fantasme şi adevăruri. O carte cu Mircea Săucan. Din fericire, "nemuritorul comisar" s-a înşelat: câţiva ani mai târziu, în 1971, lui Săucan i se propune să regizeze (tot pe scenariul lui Horia Lovinescu şi tot cu directorul de imagine Gheorghe Viorel Todan) Suta de lei. Atunci aveau să fie lansate de Ceauşescu şi faimoasele sale Teze din iulie (ce marcau, după model chinezesc şi nord-coreean, începutul sinistrei revoluţii culturale), iar Săucan avea să comenteze, profetic: "Acesta e sfârşitul."

Spre deosebire de Meandre, în Suta de lei limbajul este mult mai direct: doi fraţi cu caractere şi concepţii antitetice despre lume ajung să se reîntâlnească după mai bine de zece ani; unul dintre ei (Ion Dichiseanu) e actor "la modă" şi încearcă să-l domesticească pe celălalt (Dan Nuţu), mai tânăr, visător, nonconformist, suflându-i iubita. "Chipurile lui Ion Dichiseanu si Dan Nuţu - observa Sorin Vieru - se suprapun perfect, absolut perfect peste cele ale personajelor întruchipate; într-un fel, actorii îşi anticipează acolo propriul lor destin moral." Mai vechile leit-motive şi obsesii ale regizorului definesc şi în Suta de lei inconfundabilul brand Săucan: secvenţe reluate de două-trei ori pe parcursul filmului (mereu îmbogăţite de semnificaţii), eşuarea în mizerie sufletească, ecranul TV. "În ambele filme - observă Iulia Blaga - micul ecran devine receptaculul memoriei (colective şi individuale), un revelator al adevărurilor, dar şi ecran al proiecţiilor alegorice, esenţiale. În Meandre erau păsări flamingo călcând încet şi tragic. Era un contrapunct poetic la răceala relaţiilor umane ale eroilor. În Suta de lei ecranul este un revelator al ipocriziei, o oglindă care nu deformează, ci doar măreşte diformităţile deja existente ale personajelor."

Unul din primele filme neorealiste româneşti, Suta de lei povesteşte în imagini foarte simple despre lucruri extrem de obişnuite - dar tabu pentru Ceauşescu - precum: violenţa în rândurile tineretului, lipsa de educaţie, neadaptarea tinerilor la regimul socialist. După o epuizantă luptă cu cenzura, filmul este scurtat arbitrar, unele secvenţe refilmate, ajungându-se la o variantă trunchiată şi edulcorată, neagreată de autor, dar acceptată de organele superioare şi difuzată apoi în premieră pe ecrane în 1973. "Filmul - aflăm tot din cartea Iuliei Blaga - a fost maltratat în cel mai josnic mod. Eroul nu mai murea la final, au fost scoase oile dintr-o secvenţă pur poetica, benignă, a fost eliminat până şi Buick-ul cumpărat de la Studioul "Buftea" de la Lica Gheorghiu. Au fost adăugate lozinci, iar premiera a fost, de fapt, o anti-premieră tragică. Directorul filmului, Constantin Roateş, a murit în urma unui atac de cord imediat după ce a aflat de arderea negativului din ordinul Elenei Ceauşescu. Regizorul a ajuns la spital." Abia după 1989 s-au executat pozitivele filmului complet (the director's cut).

"Cea mai de seamă izbândă a filmului Suta de lei - afirmă Virgil Duda - constă în faptul că, în vreme ce începe să curgă genericul final, simţi dorinţa unei noi lecturi". Ultimele replici din film sunt rostite elegiac de fratele mai mic ("Am crezut în tine / Am crezut în ea / În tine ca-ntr-un zeu / În ea ca-ntr-un miel / Şi m-aţi înşelat la fel, la fel, la fel...") în timp ce big brother, care-i dă fratelui său un colţ de canapea şi o sută de lei (sinonimul indiferenţei) dar nu şi un pic de căldură, are parte de un proces grotesc si tragic, trăind revelaţia mizeriei sale de-abia la final, când televizorul ("revelator al adevărurilor") îi restituie figura fabricată din clişee zdrenţuite: cântă şi dansează în frenetice ritmuri pop, se zbenguie ridicol fără să i se audă vocea. Montajul accelerează apocalipsa care vine prin cutremure, revărsări de ape şi erupţii vulcanice, timp în care mâini neauzite aplaudă în gros plan întregul sfârşit cosmic.

Înainte de necesara redescoperire a lui Mircea Săucan - cineast care se cuvine restituit publicului şi care îşi va relua locul în ierarhia reală a valorilor o dată cu dezmeticirea criticii - să rămânem cu aprecierea generoasă şi exactă a unuia din colegii săi de breaslă, Savel Stiopul: "Dacă fenomenul Mircea Săucan ar fi lipsit cinematografului românesc, am fi fost săraci cu dimensiunea care face orgoliul oricărei culturi: insolitul. Apariţie singulară şi meteorică, fără filiaţie evidentă şi fără descendenţă, imposibil de clasificat, de înregimentat, aproape de inacceptabil şi cu toate acestea vital necesară, opera sa insolită creează efectul unui reper dar şi al unei permanente dezorientări pentru spectator."



 Toate articolele despre 100 de lei


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Sinonimul indiferenţei - 100 de lei, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer