Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Insula

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O insulă de iubire şi speranţă - Insula


ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La fiecare spectacol de dans la care merg mă tem că nu am să înţeleg, că o să fiu depăşită de evenimente şi că la sfârşit nu voi rămâne cu nimic. Azi dimineaţă, când am plecat să văd Insula, îngrozită de aceleaşi gânduri - ce-am să scriu dacă nu înţeleg nimic? - nu-mi imaginam că la întoarcere îmi va fi greu să povestesc ce-am văzut nu din cauza a prea puţinor lucruri înţelese, ci dintr-un preaplin de sentimente răvăşitoare cu care m-am întors acasă. A fost un spectacol nespus de duios, care, în ciuda lipsei lui absolute de cuvinte, a făcut din mine ce-a vrut.

M-au cucerit atunci când au început să se cucerească reciproc. Am simţit la fiecare atingere a lor cum mă gâdilă pe dinăutru pentru că, nu?, aşa se întâmplă când te îndrăgosteşti... I-am privit, şi i-am simţit: patru oameni, două perechi ce se descoperă încet, pe pipăite, şi dragostea, exprimată cu foarte mare gingăşie, împărţită între ei toţi.

Pe cât de forţate mi se par unele dansuri, pe atât de firesc s-a întâmplat totul aici. Atunci când cei doi bărbaţi şi-au iubit femeile uscându-le şi pieptănându-le părul, îmi părea că totul s-a aşezat la locul lui, că cercul şi-a închis în sine perfecţiunea, şi mi-am spus, uite, domnule, cum mă fac oamenii ăştia fericită.

Iar apoi m-au zdrobit. M-au zguduit în asemenea hal încât îmi venea să plâng şi să le strig, vă rog, vă rog nu vă (nu îmi) faceţi asta... E foarte dificil să explic cum m-au adus în starea asta doar certându-se pe un cearceaf, torsionându-l şi trăgând de el, împiedicându-se şi îndârjindu-se unii împotriva celorlalţi. Pare stupid, dar cearceaful ăla era dragostea lor toată pe care o chinuiau şi care îi chinuia, căreia, în cele din urmă i-au dat drumul. Iar concluzia spectacolului mi-a dat o ultimă lovitură, căci ne-au lăsat în lumea în care a doua şansă nu există, lume în care, cu foarte puţine excepţii, trăim cu toţii.

Dincolo de toate aceste sentimente, pe cât de obişnuite, pe atât de surprinzătoare prin intensitate, un amănunt m-a uns la suflet, pentru că se potriveşte foarte bine concepţiei mele despre relaţiile dintre oameni: există un moment în care cele două cupluri s-au pierdut, şi momentul ăsta a avut loc nu oriunde, ci într-o "pădure" de oglinzi. Căci fiecare îşi caută acea persoană în care poate să se oglindească, să se vadă pe sine. Fiecare îl caută pe cel despre care poate spune: erai aici, în mine, din totdeauna. Iar aici, alegerile nu erau făcute bine, din moment ce nu numai că perechile iniţiale nu se mai regăsesc, ci şi, prin întuneric, fiecare se descoperă pe sine în altcineva decât crezuse la început. Oglinzile acestea mi s-au părut cel mai frumos detaliu, mai ales că, pe măsură ce îi ameţesc pe cei patru protagonişti, te iau şi pe tine în zbuciumul general, învârtindu-se şi proiectând lumini mişcătoare în jur.

Recomand spectacolul acesta celor care nu se tem să simtă, celor care vor să iasă din marea de tristeţe, să naufragieze pe această mică insulă de iubire, şi care suportă ca la sfârşit să fie aruncaţi înapoi în lumea cruntă din care au venit.

Insula
Coregraf: Fatma Mohamed
Regizor: Florin Vidamski
Actori: Florin Vidamski, Fatma Mohamed, Sebastian Marina, Ioana Costea.



 Toate articolele despre Insula


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Miruna Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer