Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Omul pernă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Frumuseţea alienantă a fanteziei - Omul pernă la Brăila


septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spectacolul lui Radu Afrim crapă de frumuseţe. O frumuseţe care izbucneşte din viscere, dureros, trist, inocent, o frumuseţe absolută, desăvârşită, clară, compactă, desenată din lumină şi culoare, din trupuri aproape goale, din carnaţia picturală a actorilor, o frumuseţe interioară exhibată prin reflexiile pielii. Doare de frumuseţe spectacolul lui Afrim, iar poveştile curg una după alta, crude, terorizante, fanteziste, ca şi cum cineva ar vrea, nu să viseze, ci să trăiască prin ele. O supapă pentru viaţă, o interfaţă pentru realitate.

Poveştile ar trebui să mângâie, să aline, să bucure, să dea speranţă. Dar Martin McDonagh a găsit un alt element de poezie a poveştii, cruzimea. Piesa sa Omul pernă mizează pe poezia ororii, a vulnerabilităţii rănite, pe emoţia viscerală a terorizării inocenţei. Un text liric constituit din multiple naraţiuni, Omul pernă se aseamănă cu proza lui Ian McEwan şi a lui Chuck Palahniuk, doar că funcţionează mult mai poetic.

Festivalul Zile şi nopţi de teatru european de la Brăila a început fulminant cu premiera teatrului gazdă, Omul pernă de Martin McDonagh în regia lui Radu Afrim. Câteva povestiri puse într-o ramă, toate cu alură de basm, dar crude, violente şi lirice în acelaşi timp, având ca personaje principale copiii. Copii-victimă, copii-călău, copii terorizaţi de adulţi, copii-asasini, copii care se automutilează. Poveşti sinistre până la un punct. Doar până la un punct căci autorul găseşte motivaţiile cele mai frumoase pentru crime. "Totul e răsturnat", spune scriitorul Katurian, personajul principal, şi aşa se şi întâmplă.

Martin McDonagh face o incursiune adânc în Freud, încercând să găsească explicaţii pentru traumele copilăriei.


Radu Afrim, între Kafka şi Fraţii Grimm

O societate totalitară, un stat poliţienesc şi un autor de povestiri crude în care copiii sunt victimele abuzurilor adulţilor. O serie de poveşti despre morţile celor mici şi vulnerabili începe să devină realitate. O serie de crime comise la indigo cu povestirile. Unde e realitate şi unde e ficţiune?

Piesa lui Martin McDonagh (scriitor irlandez, autorul Schilodului din Inishmaan şi al Reginei frumuseţii din Leenane, dar mai ales scenaristul şi regizorul peliculei In Bruges, cu Ralph Fiennes şi Colin Farrell, cunoscătorii ştiu de ce) ridică o problemă socială gravă, binecunoscută în România: abuzurile asupra copiilor. Textul încearcă să exploreze psihanalitic terorizarea inocenţilor din perspectiva victimei. Se zice că pshinalizarea copilului ar fi cea mai dificilă ramură a psihiatriei. McDonagh se foloseşte în demersul său de fantezie şi poezie, o combinaţie utilizabilă în basme. Dramaturgul imaginează povestiri atroce de un liric absolut cu multiple reacţii ale vulnerabilităţii la cruzime, de la martizarea victimei la un switch psihologic care duce la automutilare sau asasinat.

Afrim foloseşte inserţii dure de realitate pentru a atenua senzaţia de poveste şi a face conexiunea cu imediatul. Spectacolul mediatic al ştirilor de la ora cinci, renumite prin cazurile sinistre de morţi violente este prezentat în toată "splendoarea" sa cinică: frumoasa Mihaela Trofimov pe post de vampă ştiristă şi-a însuşit principala calitate a unei dive TV şi anume zâmbetul larg cu care poate prezenta "moartea cumplită a unei fetiţe de cinci ani din judeţul Iaşi". Afrim nu spune poveşti pentru uzul propriu, dar nici nu aruncă cu problemele sociale în ochii spectatorilor. O realitate dură îmbrăcată în cea mai lirică haină cu putinţă, acesta este noul Radu Afrim. Restul e poveste.

Pentru a preveni o viaţă amară, plină de abuzuri şi cruzime, McDonagh imaginează momentele în care această viaţă putea fi... evitată. Adică momentele în care copiii, încă nepervetiţi de durere, puteau fi salvaţi prin moarte. Pare sinistru? Ce e mai rău, să mori la cinci ani sufocat de o pernă sau să trăieşti, ca să fii torturat de propriii părinţi şi apoi ucis de fratele tău? Sub masca poveştilor se insinuează alunecos un alt motiv: proclamarea dreptului de a alege între viaţă şi moarte. Strania dilemă a sinucigaşilor, fie ei doar copii. Moartea care ne scapă de viaţă.

Ancheta dementă căreia îi cad victimă scriitorul Katurian şi fratele său Michal, unul vinovat că imaginează crime inimaginabile, altul vinovat că le-ar experimenta, pare deprinsă din Procesul lui Kafka. Afrim a mizat pe zona grotescului absurd pentru a contrapuncta (din nou!) lirismul poveştilor. Şi i-a ieşit mai bine decât oricând. Umorul izbucneşte suculent, dar fără ostentaţie în fiecare scenă de la poliţie. Liviu Pintileasa şi Alin Florea joacă cu mare clasă un cuplu caricatural, poliţistul bun şi poliţistul rău deghizaţi în fraţii Marx, fără să poţi fii sigur care cine este. Kafka, frate!


Afrim artistul

Mână de plastician, minte de regizor şi suflet de artist, asta s-ar putea spune despre Afrim după Omul pernă. Regizorul îşi exersează aici talentul de pictor, ochiul de grafician şi gustul impecabil în materie de culori şi nuanţe. Afrim este artistul total care îşi "desenează" spectacolul cu precizie matematică. Este poate cel mai solid spectacol al său, cu structură consistentă, spre deosebire de precedentele sale producţii "aerate" în care atmosfera era ţesută din stări şi senzaţii fluctuante. De data aceasta, textul, construcţia regizorală şi interpretarea se sedimentează perfect, potenţându-se reciproc.

Singurătăţi copleşitoare se zbat alienant în celule de închisoare (decorul este o faţetă de cub Rubik; scenografia semnată de doi elevi ai liceului de Arte din Brăila, Cosmin Florea şi Anamaria Pavel este una dintre cele mai frumoase şi funcţionale făcute în teatrul românesc în ultimii ani şi este practic o transpunere din videoclipuri gen A Little Less Conversation al lui Elvis Presley), trupuri seminude se contorsionează dureros într-o formă autistă a durerii. Afrim pictează cu lumina aşa cum Monet picta cu pensula, doar că "pânza" lui e vie, iar tablourile sunt în continuă mişcare. Plânsul unui copil, sunet "făcut" la vedere, se aude torturant din când în când. Pusee de musical broadway-an pastişează poveştile şi atmosfera kafkiană. Spectacolul lui Afrim este ca o colecţie haute couture Armani: pare simplu şi elegant, dar materialul din care este făcut este intens prelucrat dintr-o serie de ţesături brute. Afrim dezvoltă spectacolul pe toate palierele, dar ştie exact dozajul şi rezultatul este de o frumuseţe care te lasă mut.

Eugen Jebeleanu, foarte tânăr şi cu imens talent (autor şi al ingenioasei coregrafii din care amintesc oareşce elanuri sexuale al celor doi anchetatori care se dovedesc a avea multe în comun şi cu victimele şi cu infractorii) este Katurian, scriitorul care îşi biciuieşte fantezia pentru a suporta realitatea, un personaj cu aparenţă de normalitate, dar cu o sensibilitate excesivă care se traduce printr-o fantezie debordantă de orori şi capacitatea sacrificiului suprem pentru supravieţuirea operei. Emilian Oprea în rolul fratelui mai mare, torturat şi retardat până la nivelul unei inocenţe periculoase poartă firesc stigmatul aparentei incapacităţi de a diferenţia binele de rău astfel încât crimele sale par şi mai monstruoase. Dar despre ce crime vorbim aici? Ce e realitate şi ce ficţiune? "Totul este răsturnat", să ne amintim, şi Afrim ţine bine confuzia în frâu, lucrurile nefiind niciodată aşa cum par (din nou o apropiere de Palahniuk care face lucrul ăsta în Monştrii invizibili). Caruselul ameţitor al realităţii şi fanteziei nu se opreşte niciodată.

Ia-ţi din viaţă ce vrei. Alege singur în care "realitate" trăieşti. E decizia ta.


Teatrul "Maria Filotti" Brăila
Omul pernă
de Martin McDonagh
traducerea Miruna Suru
cu: Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea, Mihaela Trofimov, Claudiu Urse, Septimiu Stoica, Georgiana Nedelcu, Valentin Burlacu, George Crinta, Eliza Turtoi, Cosmin Cosma
decorul: Cosmin Florea
costumele: Anamaria Pavel
coregrafie: Eugen Jebeleanu
sound design: Radu Afrim
song Degeţele: Ada Milea
maestru de sunet: Marian Ecmegian
light design: Aurel Cosma
un spectacol de Radu Afrim.




 Toate articolele despre Omul pernă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Cel mai crud basm pentru adulţi - Omul pernă, Dan Boicea
 Nesomnul ficţiunii şi sâmburele de realitate - Omul pernă, Ana Abronov
 Copilării petrecute în întuneric - Omul Pernă, Karin Budrugeac
 Porcuşorul verde, fratele poneiului roz - Omul pernă ameninţat cu cenzura, Oana Stoica
 Moartea e preferabilă chinurilor ce urmează - Omul pernă, Magdalena Boiangiu
 Toate articolele despre Omul pernă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer