Cultura / iunie 2009
Duminică seara (14 iunie 2009), sala Amfiteatru a Naţionalului era plină. Oamenii voiau bilete pe sub mână, studenţii aşteptau cu emoţie să-şi arate carnetele de UNATCişti pentru a putea intra, iar când toate locurile de pe scaune, scări şi margini de pereţi au fost ocupate, spectatorii, neliniştiţi, ar fi vrut să aplaude pentru ca piesa să înceapă mai repede.

Trecuseră 20 de ani de când piesa fusese pusă în scenă cu mare succes, la Nottara, în interpretarea lui Horaţiu Mălăele. Succesul de atunci poate fi măsurat şi prin accesările zilnice ale filmuleţelor de pe you tube, în care Horaţiu arată evident la fel ca azi, de parcă timpul l-ar fi ocolit.

Sinucigaşul lui Nikolai Erdman, o piesă interzisă în Rusia stalinistă, care a avut ca urmări exilarea autorului în Siberia şi neputinţa sa de a mai scrie vreodată teatru, este povestea tragicomică a lui Semion Semionovici Podsekalnikov, un şomer care se întreabă dacă viaţa are sens, în timp ce încearcă să-şi potrivească revolverul în gură sau să şi-l lipească de tâmplă. Regizorul Felix Alexa nu şi-a putut imagina un alt Podsekalnikov în afară de Dan Puric, care de data asta aceasta a depăşit cu totul celebra glumă legată de el: "Bine, bine, băiatul ăsta se pricepe la mimă, dar să vorbească ştie?". Ei bine, Puric a vorbit şi a plâns şi a ţipat şi s-a mişcat, mai bine ca niciodată.

Alături de el au respirat pe scenă Costel Constantin, Adela Mărculescu în rolul soacrei lui Podsealnikov, Ileana Olteanu, soţia, Marius Bodochi, Marius Manole, Tania Popa, Silviu Biriş, Maria Buză, Lamia Beligan şi Nikita Dembinski, în rolul copilului surdo-mut. Adela Mărculescu a fost fermecătoare, în timp ce Ileana Olteanu, a exagerat, ca de obicei, din prea mult zel. Marius Manole a fost şi el splendid, dar cu toată sinceritatea, era greu să te uiţi la altcineva în afară de Puric. Când era pe scenă, strălucea, când ieşea de pe scenă, îl aşteptai să vină, cu sufletul la gură. Sunt convinsă că nici un alt actor din zilele noastre nu ar fi putut să-şi însuşească un personaj atât de profund, într-o piesă care arată cât de inutilă este viaţa şi cât de insignifianţi sunt oamenii.

Dacă înainte de Sinucigaşul ai impresia sau minima speranţă că viaţa are sens, după ce vezi piesa îţi dai seama că te-ai înşelat, dar în acelaşi timp Erdman induce ideea că trebuie trăită, chiar dacă tot ceea ce se întâmplă în exterior contrazice această idee. Când Podsekalnikov decide să se sinucidă e singur, apoi află toţi de hotărârea lui, oricum incertă şi încearcă să-l determine să o facă pentru scopurile lor. Îl hăituiesc şi îl asaltează cu cerinţe şi promisiuni de viaţă veşnică. El îşi pierde identitatea. Nu mai există ca om, se transformă într-o unealtă. Deseori vrea să-şi învingă nesiguranţa şi să găsească puterea să tragă, dar când îşi dă seama că ar face-o pentru ceilalţi se opreşte.

Podsekalnikov realizează atunci cât de mult se iubeşte şi cât de mult îşi apreciază viaţa, atât de neimportantă pentru ceilalţi. Deci de ce n-ar deveni importantă pentru el? Şi când le strigă tuturor că n-a făcut nimic rău şi că nu este responsabil de moartea nimănui, află că se înşeală. Semion Semionovici Podsekalnikov este ratatul absolut, dar şi romanticul prin excelenţă, idealistul, copilul nevinovat, intelectualul oprimat de societatea în care trăieşte şi care nu-l ia în seamă nici măcar atunci când o înjură.

Felix Alexa şi-a asumat riscul de a pune în scenă o piesă atât de complexă precum Sinucigaşul şi a făcut-o cu o maturitate admirabilă, oferind o nouă viziune asupra ei. Sinucigaşul, tradusă excelent de Maşa Dinescu şi cu o ilustraţie muzicală semnata de acelaşi Felix Alexa, pare scrisă azi, pentru societatea şi oamenii de azi, care se regăsesc în ea, mai mult decât ar fi făcut-o ieri.

În timp ce priveam actorii evoluând pe scenă, care nu mai era scenă şi ei nu mai păreau actori şi lumea parcă nu mai era aceeaşi, am avut revelaţia geniului. Iar copilul surdo-mut, în interpretarea superbă a lui Nikita Dembinski, fiul Ilincăi Goia, care încearcă să redea realitatea în felul lui, este demenţial şi momentele cu el sunt atât de emoţionante încât te pierzi şi-ţi dau lacrimile.

Sinucigaşul este piesa în care nici măcar moartea nu-şi găseşte sensul.
De: Nikolai Erdman Regia: Felix Alexa Cu: Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu, Marius Bodochi, Marius Manole, Tania Popa, Andrei Finţi, Maria Buză, Silviu Biriş

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus