Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Poliţist, adjectiv

Mustrări de conştiinţă - Poliţist, adjectiv


Cultura, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă până acum Corneliu Porumboiu nu m-a impresionat nici cu primul său lungmetraj - A fost sau n-a fost? (deşi recunosc că a avut şi momente bune) - şi nici cu scurtmetrajele care l-au făcut celebru în facultate, a reuşit acest lucru în cele 110 minute din Poliţist, adjectiv, pe care le-am savurat din plin, în toată splendoarea lor.

Într-o lume haotică, omul simplu încearcă să găsească logica lucrurilor. El nu poate vedea nuanţe, ci împarte lumea din jur în alb şi negru, nu pentru că abundă de personalitate, ci pentru că pur şi simplu e mai uşor. Şi în fond şi la urma urmei, de ce ţi-ai complica viaţa inutil?

Cristi (Dragoş Bucur), eroul din filmul lui Porumboiu este un om simplu. Are cei şapte ani de-acasă, nu-şi înşală nevasta, încearcă să fugă de minciună şi îşi face meseria cum trebuie, ba chiar se scuză când nu spală vasele după ce mănâncă, în timp ce nevastă-sa, profă de română, analizează din punct de vedere sintactic şi morfologic o melodie cântată de Mirabela Dauer. Şi atunci când este constrâns să-i facă "flagrant" unui puşti consumator de haşiş pe care îl fila, refuză de teama de a nu avea mustrări de conştiinţă. I-ar fi distrus viaţa şi în plus avea credinţa că oricum "iarba" s-ar fi legalizat în câţiva ani şi în România, aşa cum văzuse el că e legală în Cehia, când a fost în luna de miere, sau cum auzise că se întâmplă în alte ţări europene. Dar Cristi este împins din toate părţile să cedeze şi să-şi "facă meseria".

Eroului îi pasă. Nu neapărat de puşti, ci de sentimentul de vină care l-ar putea urmări. Pare egoist, dar nicio faptă bună nu se realizează fără strop de egoism. Şi în plus, omul simplu din Cristi îl consideră (subiectiv) cu atât mai puţin vinovat pe "Victor", puştiul filat, cu cât acesta fusese "turnat" de un prieten. Cum ar putea un prieten să facă aşa ceva şi pe urmă să fumeze împreună cu el? Să fie oare pentru fata cu care cei doi împart un joint lângă şcoală?

Cristi se gândea la asta în timp ce-şi mânca ciorba şi mazărea, în timp ce fuma pe balcon, când aştepta în faţa uşilor închise sau când îşi bea ceaiul de fructe de pădure în faţa gropii de lângă casa puştiului pe care " o păzea". Şi regizorul s-a asigurat că spectatorul ştie la ce se gândeşte Cristi.

CONŞTIÍNŢĂ, (rar) conştiinţe, s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă; p. ext. cunoaştere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere. / Conştiinţă socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, precum şi psihologia socială a oamenilor. Conştiinţă de clasă = parte a conştiinţei sociale care reflectă existenţa socială a unei clase determinate. 3. (În opoziţie cu existenţa, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria sa conduită. / Caz (sau proces) de conştiinţă = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conştiinţă = remuşcare, regret. / Expr. A fi cu conştiinţa împăcată sau a nu avea nimic pe conştiinţă = a fi convins că nu a săvârşit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conştiinţă = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conştiinţă = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conştiinţă = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică etc. [Pr.: -Â¥şti-in£-] - Din fr. conscience, lat. conscientia (după şti).

La întâlnirea cu şeful său (interpretat de Vlad Ivanov) lui Cristi i se cere să citească demonstrativ definiţii din DEX. Ca să înţeleagă mai bine ce are de făcut. A făcut-o. Rar, pe un ton distant şi rece. Refuza să priceapă altă "logică" decât a lui şi "martorii" din sala de cinema în care am văzut filmul îl iubeau pentru asta. Zâmbetele lor erau palpabile şi nu râdeau de mici glumiţe sau de absurdul situaţiei, ci pentru că empatizau cu personajul. Porumboiu te lasă să flirtezi cu Cristi, să-l iubeşti, să-l înţelegi, să te identifici cu el şi apoi... apoi te surprinde. Finalul e previzibil din punctul meu de vedere, dar tot te loveşte. Direct în stomac. Şi n-ai cum să nu iubeşti filmul ăsta!

Calea deschisă de Cristi Puiu cu Moartea domnului Lăzărescu este urmată frumos în Poliţist, adjectiv. Aici însă camera stă pe trepied, iar unghiurile nu sunt nici ele nemaipomenite, dar Marius Panduru face treabă bună cu imaginea, ca de obicei, zugrăvind o lume gri. Scenariului n-ai ce să-i reproşezi, iar filmul fără doar şi poate este o masterpiece - desăvârşit, zguduitor.

Poliţist, adjectiv, realist şi sofisticat, simplu şi uman este câştigătorul Premiului FIPRESCI şi Premiului Juriului Un Certain Regard la Cannes 2009 şi al trofeului TIFF 2009.

Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Rozana Mihalache


Alte articole

 Producţie, film - Metabolism, Lucian Maier
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 9 - Anul 2009, Iulia Blaga
 Despre timp, spaţiu, cultură şi Corneliu Porumboiu. În două părţi - Poliţist, adjectiv, Liviu Ornea
 Cum mi-am petrecut Poliţist, adjectiv-ul?, Radu Enescu
 De la negru la alb - Poliţist, adjectiv, Eduard Ţone
 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer