Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Articole diverse

Teatrul LUNI de la Green Hours REENACT-ivat la New York


Comunicat de presă

noiembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teatrul LUNI tocmai s-a întors de la New York unde, la invitaţia Institutului Cultural Român din New York, a prezentat în perioada 3-7 noiembrie două spectacole (de/în limba engleză) în cadrul evenimentului Reenactment Monday Theatre @ Green Hours in New York City.

Invitaţia de a prezenta The Sunshine Play şi Bucharest Calling (cea mai recentă producţie a teatrului) a venit în urma parcursului său internaţional şi ca urmare a succeselor obţinute la Dublin (Project-Fringe Award 2004 pentru Aici nu se simte şi Oase pentru Otto de Lia Bugnar), Londra (BEST PLAY- Relationship Drama la London Fringe Report Awards 2006 pentru The Sunshine Play de Peca Ştefan), Sankt Petersburg (premiul sponsorului pentru cea mai bună interpretare masculină - Cosmin Seleşi în piesa The Sunshine Play - Rainbow Festival 2006).

Succesul acestui eveniment a fost măsurabil pentru noi prin numărul mare de spectatori ai performance-urilor şi prin reacţiile "de concert live" de la sfîrşitul reprezentaţiilor.

REENACTMENT MONDAY THEATRE @ GREEN HOURS IN NEW YORK a însemnat două reprezentaţii ale The Sunshine Play în Telephone Bar & Grill (East Village), şi o reprezentaţie a Bucharest Calling la sediul ICR din NY. (Echipa care a făcut "deplasarea" new-yorkeză a fost formată din actorii Daniel Popa, Isabela Neamţu, Cosmin Seleşi, Katia Pascariu, Laurenţiu Bănescu, regizoarea Ana Mărgineanu, dramaturgul Peca Ştefan si directorul teatrului, Voicu Rădescu.) În acelaşi timp, la Teatrul LARK (şi sub egida programului A.R.T.E.), tînărul Peca Ştefan împreună cu dramaturg(a) Tanya Barfield şi o echipă de actori americani au dezvoltat textul în engleză al piesei Bucharest Calling. Rezultatul muncii lor a fost vizionat şi aplaudat în cadrul lecturii publice de la sediul LARK Play Development Center.

Spectatori şi profesionişti ai teatrului new-yorkez au avut astfel ocazia (probabil pentru prima oară) să vadă la lucru tineri artişti ai teatrului independent din România. Cele trei reprezentaţii cu sala plină au arătat că publicul de teatru din New York poate fi interesat şi capacitat de teatrul tînăr românesc şi demonstrează că există perspectiva, deloc fantezistă, ca Teatrul LUNI (şi alte companii şi artişti independenţi) să (re)vină în New York, inclusiv cu "stagiuni" extinse. Lucru posibil mai ales acum, cînd Institutul Cultural Român de aici îşi arată cu claritate disponibilitatea şi interesul în a promova, a "exporta" şi a susţine valorile artistice contemporane ale ţării.

De altfel, reenact-ivării Teatrului LUNI, i-a succedat Romania. Kiss Me! Adică prezentarea - în producţia companiei americane Play Company şi cu sprijinul programului New Drama al ICR NY - a şase piese scurte scrise de autori români ai noului val.

Mulţumim echipei ICR NY conduse de Corina Şuteu pentru sprijinul care nu s-a rezumat la a fi unul formal / oficial. Vă invităm, tot neformal, să accesaţi situl ICR NY.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Polemicile şi marketingul teatral - capcane şi strategii, Miruna Runcan
 Critica de teatru şi participarea spectator-actor-cititor, Miruna Runcan
 Etica discursului critic în teatru, Miruna Runcan
 Bilanţ aniversar - Ariel 65, Oana Cristea Grigorescu
 Festival de teatru cu zvâc - Vin' la Teatru, Focşani, 2014, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer