Ce a fost
avant Chanel?
Asta-i întrebarea... la care încearcă să răspundă Anne Fontaine în filmul său
Coco avant Chanel. A fost Gabrielle o fată săracă, obligată să cânte prin baruri alături de sora ei pentru
a-şi câştiga existenţa? Cum ajunge totuşi Gabrielle să devină din mica ucenică
dintr-un atelier de croitorie
la crème de la crème a
chic-ului modei pariziene?
Asta ar fi trebuit să ne arate
the french sweetheart Audrey Tautou. Numai că în postura ei de
clochard,
încarnând-o pe Coco, Audrey chiar pare o cerşetoare. E fără vlagă, trece
dintr-o scenă în alta ca o fantomă, afişând clasicul de pe acum surâs
dulce-amar, marca
Amélie. Nu pare mai animată nici când Coco îşi expune "la masa bogaţilor" teoriile îndrăzneţe despre modă, nici când se înfurie pe destin, nici când se hotărăşte să plece la Paris pentru a deveni la
grande dame Chanel. Cu o Audrey ţopăind aproape sedată din
cadru-n cadru, povestea capătă din ce în ce mai acut iz de telenovelă. Fata săracă dar ambiţioasă îşi găseşte un protector bogat, un fel de
prieten-amant, în anturajul şi pe mâncarea căruia începe să se mai dumirească de una, de alta. Apoi apare
Făt-Frumos şi fata se îndrăgosteşte
pour la première fois. Bineînţeles dragostea îi dă aripi şi încredere în propria stea, aşa că se hotărăşte să lase situaţia călduţă de întreţinută şi să plece la Paris.
Love story-ul nu e cu
happy-end ca în telenovele, pentru că el moare, dar ea se face mare şi devine Coco Chanel.
Lui Tautou
nu-i reuşeşte nici măcar
close-up-ul de final, cu imaginea lui Coco care e virată încet în
alb-negru, pentru a sugera că din acel punct nu mai e nimic de spus şi că totul e legendă. E la fel de neutră şi pierdută
ca-n tot restul filmului.
M-am străduit să regăsesc ceva din Chanel în film. Măcar o dâră de
No. 5. Din păcate nu e decât o chestie legată de mântuială, fără zvâc şi cu mult sirop.
"
Qui qu'a vu Coco?" Ei bine,
n-o căutaţi în filmul lui Anne Fontaine pentru că
n-o veţi găsi.