Amelienovela - Coco avant Chanel

Ce a fost avant Chanel? Asta-i întrebarea... la care încearcă să răspundă Anne Fontaine în filmul său Coco avant Chanel. A fost Gabrielle o fată săracă, obligată să cânte prin baruri alături de sora ei pentru a-şi câştiga existenţa? Cum ajunge totuşi Gabrielle să devină din mica ucenică dintr-un atelier de croitorie la crème de la crème a chic-ului modei pariziene?

Asta ar fi trebuit să ne arate the french sweetheart Audrey Tautou. Numai că în postura ei de clochard, încarnând-o pe Coco, Audrey chiar pare o cerşetoare. E fără vlagă, trece dintr-o scenă în alta ca o fantomă, afişând clasicul de pe acum surâs dulce-amar, marca Amélie. Nu pare mai animată nici când Coco îşi expune "la masa bogaţilor" teoriile îndrăzneţe despre modă, nici când se înfurie pe destin, nici când se hotărăşte să plece la Paris pentru a deveni la grande dame Chanel. Cu o Audrey ţopăind aproape sedată din cadru-n cadru, povestea capătă din ce în ce mai acut iz de telenovelă. Fata săracă dar ambiţioasă îşi găseşte un protector bogat, un fel de prieten-amant, în anturajul şi pe mâncarea căruia începe să se mai dumirească de una, de alta. Apoi apare Făt-Frumos şi fata se îndrăgosteşte pour la première fois. Bineînţeles dragostea îi dă aripi şi încredere în propria stea, aşa că se hotărăşte să lase situaţia călduţă de întreţinută şi să plece la Paris. Love story-ul nu e cu happy-end ca în telenovele, pentru că el moare, dar ea se face mare şi devine Coco Chanel.

Lui Tautou nu-i reuşeşte nici măcar close-up-ul de final, cu imaginea lui Coco care e virată încet în alb-negru, pentru a sugera că din acel punct nu mai e nimic de spus şi că totul e legendă. E la fel de neutră şi pierdută ca-n tot restul filmului. M-am străduit să regăsesc ceva din Chanel în film. Măcar o dâră de No. 5. Din păcate nu e decât o chestie legată de mântuială, fără zvâc şi cu mult sirop.

"Qui qu'a vu Coco?" Ei bine, n-o căutaţi în filmul lui Anne Fontaine pentru că n-o veţi găsi.