Filme de (re)văzut: Bunicul prostituaţilor masculini - Midnight Cowboy

Se împlinesc fix 40 de ani de cînd a ieşit pe ecrane filmul Midnight Cowboy, regizat de John Schlesinger după romanul lui James Leo Herlihy şi scenariul lui Waldo Salt.

Britanicul Schlesinger ajunsese în SUA precedat de faima sa de "tînăr furios", care făcuse în Anglia patru filme remarcabile în răstimp de 5 ani: A Kind of Loving (1962), Billy Liar (1963), Darling (1965) şi Far From the Madding Crowd (1967) - ultimul, după romanul lui Hardy. Avea să se stabilească în California, navetînd între SUA şi Anglia şi lăsîndu-ne - pînă la moartea sa, în 2003 - cîteva filme inegale (cele mai reuşite fiind Sunday Bloody Sunday, Marathon Man şi Yanks).

Midnight Cowboy rămîne cel mai bun film al său (film-cult, chiar), făcînd şi mai celebră piesa Everybody's Talkin' (Harry Nilsson). Jon Voigt joacă rolul unui ţărănel, Joe Buck, care ajunge la New York chitit să dea lovitura pe "piaţa muncii" în chip de prostituat. Joe este, la-nceput, un inocent optimist care crede că fizicul său îi va deschide toate uşile; se împrieteneşte cu Ratso Rizzo (Dustin Hoffman), un luzăr şchiop zdrenţuit în frecuşul cu colţii metropolei, care-l urmează ca un cîine; după cîteva ieşiri pe uşa din dos, Joe va înţelege că "Marele măr" mănîncă prospături ca el la micul-dejun.

Ca radiografie a unei subculturi, Midnight Cowboy este de nedepăşit. Deşi filmele underground ale lui Paul Morrissey & Andy Warhol (jucate de "sex-senzaţia" Joe Dallesandro) introduseseră deja personajul băiatului-frumos-care-şi-vinde-trupul, Schlesinger reuşeşte - cu propriul său cowboy de la miezul-nopţii - o incursiune antologică în lumea sexului-pe-bani. Atmosfera e-aceea din Factory-ul lui Warhol: femei şi bărbaţi cinici şi decadenţi care-şi trăiesc clipa ca şi cum ar fi ultima, cu drogurile & sexul substitute pentru fericire.

Dar povestea este, pînă la urmă, a lui Joe & Ratso: o tovărăşie improbabilă, născută din nevoie, ce se transformă în empatie şi devotament. Autobuzul final în care unul moare iar celălalt va trăi amintindu-şi prietenul e trist ca un sicriu cu ferestre mari, în care pune capac tuturor iluziilor unei vieţi.