Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Passion of the Christ, The

T(r)endinţe - PatiMELe şi noi


Alex. Leo Şerban

Dilema Veche, iunie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De la apariţia articolului lui Andrei Pleşu despre filmul lui Mel Gibson The Passion of the Christ, reacţiile la unul & la altul s-ar putea "sistematiza" astfel:
1. articolul e super, iar A.P. are dreptate - filmul e prost (grupul cinefililor "puri & duri");
2. articolul e super, dar A.P. n-are dreptate - filmul e o capodoperă (grupul credincioşilor "puri & duri");
3. articolul e super, dar filmul nu merita atîta atenţie - e mediocru (grup foarte restrîns);
4. articolul e super, dar încă n-am văzut filmul (grup şi mai restrîns);
5. articolul nu e super, iar A.P. n-a prins "şpilul" (grup extrem de restrîns).

Între timp, cele două reviste culturale "pure & dure" (Observator cultural şi România literară) au publicat "dosare" dedicate filmului, H.-R. Patapievici (în B-24 Fun) a scris o analiză nuanţată a lui, Traian Ungureanu (în 22) o apărare afectivo-tehnic/istorică, iar Andrei Gorzo (în L,A & I) un eseu excelent care combate argumentele lui T.R.U. - evident, din perspectivă cinefilă. S-ar părea că nu mai e nimic de adăugat: s-a spus tot ce era de spus, şi încă ceva pe deasupra...

Sau poate că nu; poate că dezbaterea ar putea începe abia de la concluzia textului lui A.G.: "Greşeala este să crezi că un lucru de care ai nevoie este neapărat un lucru bun." Discutabil. Căci filmul "Domnului Mel Gibson" - cum spune, cu perpetuă pietate, Ma(r)ia - e ca rolul Maiei în el: nu-i mare lucru de capul lui, dar face încasări beton. E un fenomen de masă. Ţine de nevoia profundă (şi mereu-actualizată) a multora de a reveni, prin procură, la rădăcinile creştinismului, de a (re)trăi, la modul naiv-magic (fetişist), "patimile": poate fi un film, după cum au fost - de-a lungul istoriei - un altar pictat sau o Pieta sculptată. Suportul este indiferent. Putem regreta, desigur, scăderea calităţii operei de artă - dar asta e o discuţie de specialişti. În fond, filmul este ceea ce este - arta cea mai populară -, iar cel al lui Mel G. a reuşit să "sensibilizeze" mulţimile de creştini. A făcut-o "prost"? Nu mai prost decît suvenirurile kitsch cu Iisus & Fecioara, de vînzare în biserici. Patimile lui Hristos este (mult) mai mult decît un (simplu) film şi (mult) mai puţin; e la antipodul unei "capodopere", dar întoarce la credinţă oameni care nu s-ar întoarce nici morţi să revadă o capodoperă în sala de cinema. Oameni care "au nevoie" de această identificare (rudimentară) cu patimile lui Iisus. Este aceasta o "greşeală"? Paradoxal, necredinciosul din mine zice că nu. Iar bunul gust chiar nu mai contează.



 Toate articolele despre Passion of the Christ, The

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Cu ochii larg deschişi - The Passion of the Christ, Daniel Cristea-Enache
 Patimile după Mel Gibson - The Passion of the Christ, Vlad A. Arghir
 Patimile lui Hristos, Laurenţiu Brătan
 Dimensiunea zero ? Passion of Christ, Marius Dobrin
 Patimile lui Hristos, un film cu controverse vechi de-un veac, Călin Stănculescu
 Toate articolele despre Passion of the Christ, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer