Chiar dacă din auzite
v-a lăsat impresia unui film moralizator şi pe alocuri opac,
An Education vorbeşte în termeni aparent rigizi despre deschidere - culturală, umană, educaţională. Pentru Lone Scherfig (regie) şi Nick Hornby (scenariu), autobiografia jurnalistei britanice Lynn Barber despre povestea de dragoste pe care a
trăit-o la 16 ani cu un tip de peste 30 nu e atât o pildă moralizatoare, cât o poveste inteligentă despre importanţa lecţiilor de viaţă.
Suntem în Londra suburbană de la începutul anilor '60, în plin moment al schimbării, când adolescenţii nu se legănaseră încă pe ritmurile Beatles şi Rolling Stones, dar nici nu se mai regăseau
într-o societate controlată de
establishment. Ca să scape de plictisul englezesc, tinerii londonezi se refugiaseră în modelul francez - se ascultau pe furiş discuri cu Juliette Gréco, în cafenele se şuşoteau citate din Camus, iar Parisul era imaginea vie a rafinamentului, a libertăţii şi a boemiei. E fundalul perfect pentru povestea unei adolescente, Jenny, briliantă la învăţătură şi frumoasă, dar încă nu pe deplin conştientă de calităţile ei feminine, care se lasă
uşor-uşor luată pe sus de un etern seducător, David, interpretat de Peter Sarsgaard cu exactă măsură între mister şi credibilitate. Şi
nu-i nimic dacă părinţii, nişte conservatori naivi, visau la Oxford; planurile se schimbă şi pot spera pentru ea la o viaţă bună câştigată şi fără truda de pe băncile facultăţii. Şi la fel crede şi Jenny, până când...
Şi totuşi,
An Education nu e un film despre o dezamăgire în dragoste sau o privire încruntată asupra ispitelor vârstei. Este un film care se face plăcut când vorbeşte despre lucruri plăcute (călătoria ei la Paris cu David, concertele şi distracţiile) şi rămâne echilibrat când vorbeşte despre consecinţe. Ce e frumos e că nu pedepseşte greşeala, ci observă micul drum spre devenire al unei adolescente inteligente. Cu bune şi cu rele. Cu o actriţă (Carey Mulligan) în care, ca şi în personajul pe care îl joacă, simţi viaţa pulsând şi lumea
deschizându-i-se la picioare.