Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Weisse Band, Das / Panglica albă

Despre originea răului - Das weisse Band / Panglica albă


Iulia David

Şapte Seri, mai 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când vine vorba de Michael Haneke, lumea şuşoteşte. Controversat şi inconfortabil pentru unii, violent pentru alţii. Haneke le răspunde calm şi senin: dar violenţa face parte din natura umană; evident, adevărul este inconfortabil şi obscen. Pe acest principiu construia Haneke jocurile profunde şi provocatoare pe care le întreţinea cu audienţa sa - alimentarea celor din sală cu lucruri interzise vederii pentru a chestiona permanent relaţia (perversă, dar activă) dintre spectator şi opera de artă, tipul de plăcere, de stimulare şi de reacţie spontană pe care îl poate trezi un conflict dramatic.

Până la Das weisse Band, premiat cu Palme d'Or la Cannes 2009, Haneke, ca unul dintre puţinii autori de cinema care folosesc acest mediu ca să ţintească în viscerele şi în mintea noastră, trăgea cu tunul. Dar o dată cu această frescă austeră şi bântuitoare, pictată în alb-negru de directorul de imagine Christian Berger, provocarea devine mai subtilă. Membrii unui sat protestant din Germania trăiesc în ultimii doi ani dinaintea primului război (anii 1913-1914) o suită de aparente accidente, de fapt acte intenţionate ale căror făptaşi sunt vag sugeraţi de Haneke. Tehnica clar-obscurului din iluminatul lui Berger, Haneke o aplică în conflict prin crearea tensiunii în absenţa vinovaţilor. Imaginile nu sunt atât de explicit brutale, dar autorul cu vocaţie de tragedian, şcolit în teatru, filosofie, psihologie, aşază spectatorul într-un loc şi mai inconfortabil, de unde îl întreabă permanent: unde este originea răului - în esenţa umană, manifestat în copii şi adulţi deopotrivă sau în normele sociale şi religioase care distrug libertatea individuală? Aceste fapte individuale abominabile suspendate, fără urme şi făptaşi, se leagă aparent între ele ca ochiurile unei plase care se compune şi se re-compune numai în imaginaţia spectatorului. Ele creează, ca orice tablou perfect, un paradox - pe măsură ce te depărtezi, detaliul devine mai vizibil.




 Toate articolele despre Weisse Band, Das / Panglica albă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia David


Alte articole

 Catharsisul Das Weisse Band, Luminiţa Voina-Răuţ
 Sămânţa nazismului a fost aruncată - Das Weisse Band, Anca Grădinariu
 Căci vis al morţii eterne e viaţa lumii-ntregi - Das weisse Band, Iulia Blaga
 Meserie - Das weisse Band, Andrei Gorzo
 Panglica albă de pe braţul viitorilor nazişti - Das Weisse Band, Nicoleta Zaharia
 Toate articolele despre Weisse Band, Das / Panglica albă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE

Spacer Spacer