Pixar, o fabrică de miracole - Toy Story 3

Cu Toy Story 3 s-a întregit una dintre cele mai fantastice trilogii din istoria cinemaului. Cine ar fi crezut că o animaţie digitală despre jucării din plastic poate fi în stare să vorbească despre teme existenţiale grele într-o manieră atât de mişcătoare?

În 1995, o companie de producţie necunoscută, pe numele ei Pixar, schimba pentru totdeauna faţa animaţiei şi a filmului de copii cu minunatul Toy Story, prima peliculă făcută în întregime din efecte speciale.

Era ceva nemaivăzut şi asta nu numai datorită animaţiei computerizate revoluţionare, dar şi a unui scenariu perfect, scris parcă într-o stare de graţie, care reuşea să-i farmece nu numai pe cei mici, ci şi pe adulţi, chiar într-o mai mare măsură. Era o izbândă uriaşă ce părea imposibil de duplicat. Sau, cel puţin aşa credea toată lumea... Toy Story 2 a fost lansat în 1999 şi şi-a asigurat imediat un loc pe lista foarte scurtă a marilor sequel-uri, pentru că a luat tot ce era grozav la original şi l-a amplificat.

În pielea mucosului plângăcios

Însă, dacă lista sequel-urilor reuşite e scurtă, atunci cea a trilogiilor bune ar putea încăpea într-un sms... Iar cowboy-ul Woody şi astronautul Buzz tocmai s-au strecurat în ea. În mod sigur, Toy Story a devenit una dintre cele mai fantastice trilogii din istoria cinemaului, iar Pixar, o fabrică de miracole. Cel de-al treilea capitol e un triumf cinematografic. Nici mai mult, nici mai puţin.

Niciun alt film hollywoodian nu m-a emoţionat, nu m-a amuzat şi nu m-a înălţat mai mult anul ăsta. Vă mai amintiţi de sentimentul devastator pe care l-aţi trăit, copil fiind, atunci când v-aţi uitat jucăria preferată la bunici, într-o vacanţă de vară, şi părinţii v-au consolat: lasă, îţi luăm alta? Ce puteau ei înţelege din durerea de nealinat de a fi abandonat un prieten apropiat căruia i-ai şoptit la ureche toate secretele şi pe care l-ai strâns în braţe când ţi-era frică să adormi cu lumina aprinsă? Toy Story 3 te repune în pielea acelui mucos plângăcios, spunându-ţi că aveai dreptate să fii dezolat: jucăriile se simt părăsite. Aţi putea crede că e vorba de un film trist. Şi, da, în timp ce este melancolic şi, pe alocuri, de-a dreptul elegiac, Toy Story e şi al naibii de amuzant.

Şi nu doar amuzant. E şi isteric, captivant, isteţ, spumos, de un umor când intelectual, când burlesc, plin de calambururi, parodii, citate şi omagii. Preia temele primelor două filme - prietenia, copilăria şi imaginaţia - şi construieşte pe ele, atingând înălţimi şi mai mari şi adâncimi şi mai profunde. E o surpriză de la un capăt la altul: uimitor de inteligent şi de complex, dar, în acelaşi timp, lejer şi exaltant.

Lee Unkrich (care a co-regizat Monsters Inc. şi Finding Nemo) utilizează tehnologia 3D într-o manieră care să te implice şi nu să te irite; te face să te pierzi într-o lume plină de mirări. Cine ar fi crezut că o animaţie digitală despre jucării din plastic poate fi în stare să vorbească despre teme existenţiale grele într-o manieră atât de entertaining şi de mişcătoare? Toy Story 3 e o altă mostră perfectă de modul în care filmele Pixar îşi transcend mediul ca să devină poveşti universale despre luptele, fricile şi reuşitele noastre.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.