iunie 2011
Festivalul TIFF 2011
În perioada 21 mai - 12 iunie 2011, pe lângă programul de proiecţii de filme şi dezbateri, EducaTIFF a provocat elevii clujeni la o competiţie locală, adresată claselor II-XII, EducaTIFF - Tineri Critici de Film.

Competiţia a invitat copiii şi tinerii să îşi exprime critic punctele de vedere despre filmele vizionate, printr-o formulă consacrată - cronica de film. Prima etapă s-a încheiat pe 1 iunie 2011, cu anunţarea oficială a nominalizaţilor, selectaţi de un juriu format din membrii ai echipei EducaTIFF. Toţi elevii nominalizaţi intră în etapa a doua de scriere de cronici de film, desemnarea laureaţilor făcându-se de un juriu independent alcătuit din criticii de film Nagy Boglárka, Laurenţiu Brătan şi Andrei Rus. Ceremonia de premiere are loc la Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, 11 iunie 2011.

În preambulul proiecţiei EducaTIFF dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, a filmului Brendan şi Secretul din Kells (r. Tomm Moore, Nora Twomey), nominalizaţii au fost anunţaţi public, în prezenţa elevilor şi cadrelor didactice care au participat la proiecţie.

Competiţia a fost o premieră pentru elevi şi pentru profesorii lor deopotrivă, bucurându-se de un imens interes din partea unităţilor şcolare şi a organizaţiilor nonguvernamentale clujene. Au fost vizate trei categorii de vârstă: elevii de şcoală primară, de gimnaziu şi de liceu, şi s-a remarcat participarea masivă a elevilor din clasele II-IV. Deşi s-a urmărit selectarea a 7 nominalizaţi la fiecare categorie de vârstă, juriul a decis desemnarea a 8 elevi pentru grupa de vârstă 8-10 ani, datorită unei situaţii de ex-aequo, şi doar a 5, respectiv 4 elevi pentru grupele de vârstă 11-14 ani şi, respectiv, 15-18 ani, din cauza neoriginalităţii lucrărilor, a confuziei dintre cronică de film şi rezumat / povestire / eseu pe marginea unei / unor întâmplări din film şi a nerespectării lungimii de text indicate.

S-a mai constatat, la toate clasele, efortul depus pentru informarea despre producţia şi estetica filmului, dar şi lipsa unei structuri închegate a discursului în scris. Deşi răspunsurile la listele de întrebări sugerate în ghidul de activitate pentru cadrele didactice îi ajută pe elevi să îşi exprime ideile despre filmele pe care le-au văzut, formând scheletul unei cronici de film, simpla lor enumerare fragmentată nu constituie o cronică de film şi nu a fost considerată ca atare. Provocarea constă tocmai în partea cea mai creativă şi satisfăcătoare pentru un autor, când răspunsurile conduc la formarea unei atractive, coerente, omogene şi originale compoziţii de text.

Clasa de la care s-au primit cele mai multe cronici de film (peste 20 de cronici) a fost IV D, de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu". Doamna învăţătoare Simona Brie primeşte un certificat de merit din partea EducaTIFF şi un calendar şcolar EducaTIFF.

Filmul pentru şcoala primară, Kérity, casa poveştilor (r. Dominique Monfery), a rulat cu sala plină în Cluj-Napoca, la Cinema Victoria pentru copiii de la Şcoala Generală "George Bariţiu" din Jucu de Sus şi de la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca (ambele cu cele mai multe înscrieri), de la Liceul Teoretic "Josika Miklos" din Turda, de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", Colegiul Naţional "George Coşbuc" şi de la Şcoala Generală "Nicolae Titulescu", din Cluj Napoca.

Totodată, au participat, copii de rromi strămutaţi la Pata Rât, din partea Centrului de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă / Integrată (CRDEII) şi a Asociaţiei Margareta Zâmbitoare, din Cluj-Napoca.

Pentru gimnaziu şi liceu, la Persepolis (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi) şi, respectiv, Entre les murs / În clasă (r. Laurent Cantet), EducaTIFF s-a bucurat de participarea elevilor de la Liceul de Arte Plastice "Romulus Ladea", Liceul de Muzică "Sigismund Toduţa", Liceul pentru Deficienţi de Auz, Şcoala "Ion Creangă", Şcoala Internaţională Cluj-Napoca, Liceul Teoretic "N. Bălcescu", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", , Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică "Octavian Stroia", Liceul Teoretic "Josika Miklos" Turda, Centrul Oblio, FRCCF Cluj-Napoca şi Fundaţia Prison Fellowship.

Toate cele trei proiecţii au fost însoţite de dezbateri organizate în colaborare cu Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca.

Iată nominalizaţii. Alăturăm numelor lor, un fragment extras din lucrările pe care le semnează.

Pentru categoria de vârstă 8-10 ani, elevii au scris cronica filmului Kerity, casa poveştilor (r. Dominique Monfery), proiectat luni, 23 mai 2011, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Vlad Morar, cls. IV, Liceul Teoretic "N. Bălcescu" din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie)
[...] "Mie nu mi-a plăcut pentru că era aceeaşi idee ca în toate celelalte filme, adică eroul reuşeşte să salveze totul." [...]

Carina Varga, cls. IV, Liceul Teoretic "N. Bălcescu" din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie)
[...] "Sincer să spun, personajul meu preferat este Vrăjitoarea Carabosse, pentru că, recunosc, este răutăcioasă, dar are dreptate." [...]

Victor Gordan, cls. IV, Liceul Teoretic "N. Bălcescu" din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie)
[...] "Mi se părea că era mai uşor dacă mai îi cerea cuiva ajutorul sau dacă ar fi folosit programul "Cinema 4D" şi "Photoshop" pentru ca să fie mai intense culorile şi să dea iluzia de 3D." [...]

Bianca Cuibus, cls. IV, Liceul Teoretic "N. Bălcescu" din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie)
[...] "Nu mi-a plăcut cum au fost desenaţi. Angelica semăna cu un băiat. [...] lui Natanael i se învârteau literele în cap. Era straniu!" [...]

Lucia Lup, cls. IV, Liceul Teoretic "N. Bălcescu" din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie)
[...] "Povestea n-a fost una foarte complicată, dimpotrivă, a fost un subiect foarte uşor de înţeles, foarte simplu." [...]

Florin Rezmiveş, cls. III, Liceul "Romulus Ladea" din Cluj Napoca (îndrumător, Oana Disagă, Asociaţia Margareta Zâmbitoare)
[...] "Filmul este plin de învăţăminte şi de poveşti." [...]

Augustas Barteska, cls. III, Liceul Romulus Ladea din Cluj-Napoca (îndrumător, Oana Disagă, Asociaţia Margareta Zâmbitoare)
[...] "Nat trebuie să citească poveştile singur dar nu poate. Oare reuşeşte până la sfârşit să le citească?." [...]

Hoza Denis Ioan, cls. VII, Şcoala Specială - Centrul de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă/Integrată (îndrumător, Oana Izabela Szilagyi)
[...] "Aş recomanda filmul părinţilor care au mai mulţi copii, ca să nu îi lase să se batjocorească între ei." [...]

Pentru categoria de vârstă 11-14 ani, elevii au scris cronica filmului Persepolis (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi), proiectat sâmbătă, 21 mai 2011, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Diana Balasz, cls. VII, Şcoala "I. Creangă" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Cristina Dezsi)
[...] "Deşi afişul îmi sugera că este un film dintre acelea la care nu mă gândesc să mă uit, scenele absolut rupte din realitate au fost împachetate după o reţetă care te face să urmăreşti cu interes acţiunea de la un capăt la altul." [...]

Ruxandra Brătfălean Igna, cls. V, Şcoala Internaţională din Cluj-Napoca (îndrumător, prof. Diana Neagu)
[...] "partea de film care se întâmplă în trecut este alb-negru, cu mai multe umbre şi personajele care vorbesc ies în evidenţă, iar cea mai din prezent este mai colorată şi echilibrată." [...]

Diana Elisa Noveanu, cls. VI, Colegiul Naţional "E. Racoviţă" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan)
[...] "Filmul ne prezintă şi războiul, dar totuşi nu arată scene sângeroase care ne-ar putea înspăimânta." [...]

Cosmin Maja, cls. VI, Colegiul Naţional "E. Racoviţă" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan)
[...] "Uneori, nu e nevoie de replici absolute, insistente , ca să simţi nevoia de a revedea acest film imediat după terminarea lui. Filmul este bizar şi fascinant." [...]

Sara Botezan, cls. VI, Colegiul Naţional "E. Racoviţă" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan)
[...] "[...] Persepolis este o metaforă a vieţii. Persepolis este ca o lecţie de istorie şi merită văzut de oricine." [...]

Pentru categoria de vârstă 15-18 ani, elevii au scris cronica filmului În clasă (r. Laurent Cantet), proiectat duminică, 22 mai, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Maia Mihacea, cls. XI, Liceul Teoretic "G. Şincai" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Anca Ursa)
[...] "Nu se întâmplă des ca un film fără coloană sonoră, actori cunoscuţi sau happy-end să impresioneze atât de mult." [...]

Armin Copoeru, cls. X, Liceul Teoretic "G. Şincai" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Ortensia Popa)
[...] "[...] filmul te face să gândeşti, să te întrebi, să încerci să-ţi compari experienţele cu cele din film." [...]

Andreea Roxana Hanca, cls. X, Liceul Teoretic "G. Şincai" din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Ortensia Popa)
[...] "Pelicula reuşeşte să redea pe ecran naturaleţea şi emoţia de care dă dovada personajul principal, dar şi frământările sale interioare atunci când este pus în situaţii dificile." [...]

Szakács Géza, cls. X, Liceul Teoretic "Jósika Miklós" (îndrumător, prof. Fodor Dora)
[...] "Între ziduri prezintă imposibilitatea indivizilor de a relaţiona, de a clădi relaţii bazate pe deschidere şi acceptare, pe dorinţa de a îmbunătăţi lucrurile, într-un sistem de învăţământ ce mai de grabă înstrăinează şi alienează indivizii." [...]

Toţi nominalizaţii beneficiază de participarea gratuită la un workshop de critică de film, special dedicat lor în cadrul TIFF şi susţinut de criticul de film Mihai Fulger, membru al Asociaţiei Criticilor de Film, parte a Uniunii Cineaştilor din România, şi al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI). Juriul independent va desemna 1 laureat pentru fiecare categorie de vârstă, pe baza cronicilor de film pe care elevii nominalizaţi le scriu despre filmele EducaTIFF din perioada 3-5 iunie 2011, la a căror proiecţie de la Cinema Victoria au intrare gratuită. Pe lângă premiile juriului, se vor oferi premii speciale, printre care cel oferit de Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca şi EducaTIFF şi cel oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca.

Nagy Boglárka este coordonatoarea proiectelor de film la Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca şi critic de film pentru Filmtett şi alte publicaţii culturale europene. Organizează frecvent ateliere de film pentru copii la Centrul Cultural Francez şi se ocupă de programarea şi producţia unor mici festivaluri de film precum Doc'Est - festival de filme documentare la Iaşi, sau Metrion Animation Film Festival.

Andrei Rus este preparator universitar la Facultatea de Film, UNATC Bucureşti, şi doctorand al aceleiaşi universităţi, cu o lucrare despre jurnalul cinematografic (film diary). De asemenea, el este coordonatorul singurei reviste de cinema din România, Film Menu, realizată în cadrul UNATC, şi organizatorul, împreună cu ceilalţi colegi de redacţie ai Film Menu, unui cineclub săptămânal la Cinemateca Română şi, al unor proiecţii periodice de filme, în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti.

Laurenţiu Brătan este eseist şi critic de film (Balkon/IDEA - Cluj; ART-hoc - Chişinău; Artphoto, Cultura, Re:Publik, 22, Arhitext Design, Observator Cultural - Bucureşti). Coordonează proiectele de cinema ale Institutului Francez Bucureşti şi organizează numeroase festivaluri de film, ca: Sărbătoarea Filmului Francez, Festivalul Filmului Francofon; preşedinte al Asociaţiei ESTENEST (organizator al Festivalului Internaţional al Filmului de Animaţie ANIM'EST), şi membru al juriului la festivaluri precum: Anonimul, TIFF - România, Mediawave - Ungaria.

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film, cu cronici, articole de opinie, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în publicaţii print şi online precum Caiete critice (2002 - 2004), Cultura (seria veche: 2004 - 2005; seria nouă: 2006 - prezent), Observator cultural (2005 - prezent), LiterNet.ro, CineMagia.ro, PunctFilm.net, HotNews.ro. Debutul său editorial, volumul de interviuri "Noul val" în cinematografia românească (Grup Editorial ART, 2006), a fost distins în 2007 cu premiul "George Littera" pentru carte de cinema de către Asociaţia Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Din 2008, este membru al Asociaţiei Criticilor de Film din cadrul UCIN şi al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI). Membru în diverse jurii FIPRESCI şi selecţioner sau co-selecţioner al unor festivaluri naţionale, precum DaKINO (2007, secţiunea filme documentare), ASTRA FILM (2009), Kinodiseea (2009, filme pentru copii), EXPIFF (2010, secţiunea film experimental românesc). Începând din 2006, a colaborat cu Institutul Cultural Român, în calitate de consultant / evaluator, jurnalist / critic şi prezentator / moderator, în special la evenimentele dedicate Noului Cinema Românesc, din Bucureşti şi din străinătate (Tel Aviv, Göteborg, Londra etc.), cât şi la evaluarea proiectelor cinematografice (Programul Cantemir). A organizat şi moderat un cineclub de film românesc, precum şi alte evenimente, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român.

Premiile pentru laureaţi sunt oferite de Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Librarium Book Corner Cluj-Napoca, de editurile IDEA design & print, Litera şi IBU Publishing House, de Dilematix şi FILMMENU şi de Transilvania Film.

Detalii despre competiţia EducaTIFF-Tineri Critici de Film şi despre filmele EducaTIFF din perioada 3-6 iunie 2011 sunt disponibile pe site-ul www.tiff.ro/educatiff.

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj-Napoca.

Parteneri: Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca, Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Youth Bank Cluj-Napoca, Transilvania Film, Clorofilm, Independenţa Film, editurile IDEA design & print, Litera şi IBU, Liternet, Film Reporter, Art Act Magazine, revistele Dilematix, Arte şi Meserii şi FILMMENU, librăriile Librarium Book Corner Cluj-Napoca şi Jumătatea Plină Bucureşti, Copy Shop Rilandi Soft.
EducaTIFF este recomandat de Dilema Veche.
Parteneri Media Online: welcome2cluj, clujlife, didactic.ro, suntparinte.ro, clopotel.ro, Ginger Group, dor de ducă, 4arte.ro, Ceaşca de Cultură, TEEN PRESS, Presa în Blugi, amdoar18ani.ro, filme-cărţi.ro, cineblog, cinetipar, cinesseur.

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus