Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de film NexT, 2011

Începând de miercuri, Bucureştiul este NexT! - NexT, 2011


Comunicat de presă

aprilie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Doar o zi mai desparte publicul bucureştean de cel mai mare festival de scurtmetraj din ţară: Festivalul Internaţional de Film NexT. O competiţie de neratat, programe diverse pentru toate vârstele şi gusturile dar la fel de irezistibile, întâlniri cu nume importante din cinematografia autohtonă şi internaţională - asta a pregătit NexT publicului între 6 şi 10 aprilie 2011, în cinemtografele în care se va desfăşura festivalul: Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu şi Mansarda Cărtureşti.

Miercuri, de la ora 18:30
la Cinema Scala va avea loc gala de deschidere a festivalului care va începe în forţă cu primul calup din competiţia NexT. Cei prezenţi la gală vor putea viziona scurtmetraje deja premiate la festivalurile internaţionale precum: Deeper than Yesterday / La tot mai mare adâncime (r. Ariel Kleiman, Australia, 2009) câştigător al Premiul Kodak pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes sau The Drawer and the Crow / Sertarul şi corbul (r. Frederick Tremblay, Canada, 2009) o animaţie emoţionantă, câştigătoare a Premiului pentru cel mai bun film canadian la Festivalul Internaţional de Animaţie din Ottawa. Din program nu lipseşte unul din cele patru scurtmetraje româneşti din competiţie - Adulter (r. Peter Kerek, România, 2010), alături de The Chronoscope / Cronoscopul (r. Andrew Legge, Irland, 2009) un pseudo-documentar despre o invenţie ce ar putea să schimbe istoria lumii aşa cum o ştim noi, The Great Race / Marea cursă (r. Kote Camacho, Spania, 2010), Sunset from a rooftop / Apus văzut de la fereastră (r. Marinus Groothof, Olanda, 2009) şi Elena (r. Yannick Muller, Franţa, 2010). Regizorii şi sound-designerii filmelor din competiţie vor fi prezenţi la Bucureşti, pentru întâlnirea cu publicul NexT.

Prima zi de NexT se va încheia cu o comedie americană spumoasă, Cold Souls (r. Sophie Barthes, 2009) parte a secţiunii Şi ei au fost NexT Generation, care va fi proiectată de la ora 22:00 tot la Cinema Scala. Cold Souls, un film extrem de amuzant după criticii de la New York Times, a fost selecţionat la Sundance în 2009 iar în rolurile principale îi are pe cunoscuţii actori Paul Giamatti şi Emily Watson.


Cea de-a doua sală a festivalului, Cinema Elvira Popescu îi aşteaptă mâine pe cinefili de la ora 20:00 cu primul calup al secţiunii Short Matters - care prezintă scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film.

Ziua următoarea deschiderii festivalului va da startul şi la seminariile NexT prezentate de JTI şi recomandate de Decât o Revistă, care vor avea loc la Mansarda Cărtureşti. Festivalul NexT va continua cu programele de competiţie dar şi cu secţiunile în premieră anul acesta: Focus Clermont Ferrand - cu scurtmetraje din palmaresul celui mai important festival de scurtmetraj din lume, Oscars Night - proiecţi eveniment cu scurtmetrajele câştigătoare la Oscar în ultimii cinci ani, programul Necenzurat cu scurtmetraje îndrăzneţe, iar pentru pasionaţii de tehnologii interactive programul New Trends, New Technologies. Secţiunea de suflet a festivalului, Cristi & Otto: Filme de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, se mută de anul acesta în campusurile universitare, în Regie şi la ASE.

Secţiunile tradiţionale ale festivalului, Şi ei au fost NexT Generation şi Semaine de la Critique vor aduce la Bucureşti lungmetrajele de debut ale unor foşti participanţi la NexT şi scurtmetraje selecţionate la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. Cea mai populară secţiune, Festival Friends este prezentată şi anul acesta de HBO şi va cuprinde 11 scurtmetraje, din care patru în premieră absolută. Despre prietenia dintre HBO şi Festivalul NexT, Irina Catanchin - Marketing & PR Manager HBO Romania declară: "HBO România oferă pentru al doilea an consecutiv cea mai îndrăgită secţiune a festivalului NexT: Festival Friends. Suntem încântaţi să susţinem filmele unor regizori tineri şi talentaţi, apreciaţi atât în ţară, cât şi peste hotare. Ne bucurăm să putem continua tradiţia începută cu un an în urmă şi să fim din nou alături de organizatorii Festivalului Internaţional de Film NexT. Filmul românesc şi-a găsit un adevărat prieten în HBO, atât scurt metrajele cât şi lung metrajele autohtone fiind din ce în ce mai des întâlnite în programul nostru. Vă aşteptăm cu drag la festival."

Nu în ultimul rând, NexT a pregătit şi anul acesta celor mici o surpriză de zile mari: programul NexT Kids. Astfel că, pentru o zi Cinema Scala se va transforma în ţara minunilor iar toţi copiii sunt invitati la o proiecţie cu filme pe gustul lor dar şi o serie de activităţi şi jocuri.

Abonamentele şi biletele pentru Festivalul NexT 2011 s-au pus în vânzare în reţeaua TicketFan (în magazinele Flanco şi la Librăria Engleză Anthony Frost) şi pe www.ticketfan.ro. Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente şi bilete iar studenţii beneficiază de preţ redus. Festival Pass-ul costă 100 de lei (80 de lei pentru studenţi) şi este valabil pentru toate proiecţiile din timpul Festivalului NexT, mai puţin programul Oscars Night. Cei care cumpără acest tip de abonament vor primi şi catalogul festivalului şi geanta oficială, la prima prezentare a abonamentului la intrarea în cinematograf. Abonamentul de 10 proiecţii costă 80 de lei (60 de lei pentru studenţi) iar cel de 5 proiecţii 40 de lei (25 lei pentru studenţi). Biletul de 1 proiecţie este 10 de lei (7 lei pentru studenţi). Biletul pentru programul special Oscars Night costă 15 lei în avans, respectiv 20 de lei în ziua proiecţiei şi include şi accesul la petrecerea Red Carpet din Coyote Cafe. Biletul pentru NexT Kids costă 5 lei iar însoţitorii de grup (grupuri peste 5 copii) au accesul liber.

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu şi Mansarda Cărtureşti.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară şi în 2011 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în "Viziunea pe 30 de ani pentru România" a Casei Regale.
Festivalul Internaţional de Film NexT beneficiază de sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.
Bilete prin: TicketFan
Susţinut de: UTV, Cocor Media Channel, Radio 21, Adevărul, Adevărul de Seară, Realitatea TV.
Parteneri: Institutul Cultural Român, JTI, Cărtureşti, Stage Expert, Abis, Kodak, Noumax, AJR Shows Multimedia Specialists, HBO, Stella Artois, Corcova, UPS, Mobila Dalin, Editura Trei, Ambasada Statului Israel, Ambasada Franţei, Institutul Francez, Institutul Goethe, British Council, Institutul Cervantes, Ambasada Irlandei, Centrul Cultural Ungar, Institutul Cervantes, Home, Cristim, La Fântâna.
Parteneri media: Dilema Veche, Academia Caţavencu, Tabu, 24 FUN, Decât o Revistă, Oops Media, Elevate.
Parteneri media online: Cinemagia, realitatea.net, voxpublica.ro, 24fun.ro, tabu.ro, veiozaarte.ro, filmreporter.ro, filmetari.com, metropotam.ro, feeder.ro, webcultura.ro.
Parteneri media NexT Kids: Minimax TV, Itsy Bitsy, Noriel Maxim.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de film NexT, 2011


0 comentarii

Spacer Spacer