Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2011

Ziua a cincea la TIFF 2011: Sută la sută evenimente speciale


Comunicat de presă

iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Proiecţii speciale, petreceri tematice, spectacole inedite, invitaţi de marcă. Sunt doar câteva dintre tentaţiile zilei de marţi, 7 iunie 2011, la ediţia a zecea a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. De la ora 17:00, la TIFF Lounge, în Piaţa Unirii, vine regizorul Radu Muntean, membru în juriul Competiţiei Oficiale, selecţionat în cursa pentru Trofeul Transilvania în 2003 cu filmul său de debut, Furia. O veche cunoştinţă de-a festivalului, autor a 7 dintre spoturile oficiale TIFF în perioada 2004-2010, Muntean  va participa la o discuţie informală cu publicul cinefil.

Teatrul Maghiar va găzdui de la ora 20:00 cel de-al patrulea spectacol din cadrul programului Teatru la TIFF, Roşia Montană - pe linie fizică şi politică, de Ştefan Peca, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean. Câştigător al Premiului pentru Cel mai bun spectacol în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti (FDR) de la Timişoara, Roşia Montană - pe linie fizică şi politică este o discuţie mai largă despre lumea în care trăim, despre tema moralităţii în societatea contemporană, despre polarizarea acestei societăţi în jurul unui subiect, despre felul în care mass-media alege să reflecte (sau nu) acest fenomen, despre sărăcie, vulnerabilitate şi căutarea unor soluţii care să rezolve această stare de lucruri.

Unul dintre highlight-urile acestei ediţii este secţiunea 100%, o retrospectivă a Operelor Complete ale regizorilor Lucian Pintilie şi Pierre Étaix. Cu ajutorul restaurării realizate de Fondation Groupama Gan pour le Cinéma, împreună cu Studio 37 şi Pierre Étaix, toate cele cinci lungmetraje şi trei scurtmetraje realizate de regizorul şi comicului francez Pierre Étaix pot fi urmărite, pentru prima dată în formula completă, la TIFF. Astfel, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, "la pachet" cu scurtmetrajul Heureux Anniversaire, va putea fi urmărită una dintre producţiile de referinţă din cariera comicului francez, Le Soupirant (Franţa, 1963), regizat şi scris împreună cu unul dintre scenariştii-legendă ai secolului trecut, Jean-Claude Carrière, spune, cu un umor irezistibil, povestea unui tânăr parizian de familie bună, obsedat de cercetările sale de laborator, care renunţă brusc la studiul stelelor şi, la insistenţele părinţilor săi, începe să-şi caute o soţie.

Unul dintre cele mai spectaculoase monumente istorice din Transilvania, Castelul Bánffy de la Bonţida, la 35 de kilometri în afara Clujului, va fi, pentru al doilea an consecutiv, gazda unei proiecţii-eveniment din programul festivalului. Odessa în flăcăriOdessa in fiamme (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recent redescoperit în arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie, de la ora 21:30. Atât subiectul filmului, cât şi povestea copiei, considerată până nu de mult pierdută, au atras atenţia cinefililor din întreaga lume. Răsplătită cu Marele Premiu la Festivalul de la Veneţia - ediţia 1942, Odessa în flăcări este o co-producţie româno-italiană care prezintă o pagină dureroasă din istoria Celui de-al Doilea Război Mondial: drama refugiaţilor din Basarabia şi ororile comise asupra lor în timpul ocupaţiei sovietice, de după ultimatumul din 28 iunie 1940, când URSS a somat România să îi cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Celebra soprană Maria Cebotari, unul dintre marile staruri autohtone ale perioadei interbelice, joacă rolul unei cântăreţe de operă din Basarabia, aflate cu fiul ei în Chişinău în momentul invaziei sovietice. Băiatul este dus în Odessa, unde urmează a fi crescut după principiile bolşevice. Pentru a-şi salva fiul, mama acceptă să interpreteze cântece ruseşti în baruri, teatre, cafenele.

Au făcut istorie în online-ul românesc, acum pot fi cunoscuţi în carne şi oase: RObotzii ii trimit pe cei de la studioul Creative Monkeyz de la ora 21:30, la TIFF Meeting Point, la proiecţia-maraton a tuturor celor 19 episoade ale îndrăgitului serial autohton de film de animaţie - primul ce a crescut exclusiv online. După proiecţie, creatorii lui lui Mo şi F.O.C.A. - Ramona, Codin, Mihai şi Cezar, vor răspunde la întrebările celor care vor să afle câte ceva din secretele celor mai populari roboţi din filmul românesc. Seara se încheie cu o petrecere marca RObotzi: în clubul Obsession, începând cu ora 23:00, va avea loc lansarea oficială a primei piese de pe albumul RObotzi - Best of Greatest Hits Ever, care va apărea în cursul acestei veri.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Media al Uniunii Europene, Institutului Cultural Român, Institutul Cultural Român New York, RADEF România Film
Co-producător: TVR 1
Prezentat de: Ursus
Sponsor principal: Nokia
Partener festival: Vodafone România
Sponsori: TNT, MasterCard, JTI, Banca Transilvania, TenarisSilcotub, HBO România, Sony, Polus Center Cluj, Odeon Cineplex, Holcim, Compania de Apă Someş, Electrogrup, Discovery România, E-ON, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Energobit, City Plaza, Mouton Cadet
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Make-up artist oficial: L'Oreal
Partener tehnic: BenQ
Partener tehnologic: Brinel
Parteneri de distribuţie film: Independenţa Film, Transilvania Film, ProRom / Romania Film, PARADA Film, Clorofilm, MediaPro Distribution
Parteneri industrie: Abis, Kodak Cinelabs România, Panalight
Parteneri media: Europa Fm, Cocor Media Channel, TV5 Monde, Adevărul, Adevărul de seară, Dilema veche, Forbes, OK!, Gazeta Sporturilor, Zile şi Nopţi, Elle, Viva, Decât o Revistă, Tataia, VICE, Academia Caţavencu, Oops Media, Elevate, Zoom Media, Media Image
Parteneri online: Cinemagia.ro, Realitatea.net, Voxpublica.ro, Pandoras.ro, Gsp.ro, Hotnews.ro. Liternet.ro, Feeder.ro, Port.ro, Art Act Magazine, Hipmag, Filmreporter.ro, Filmetari.ro, Studlife.ro
Parteneri media locali: TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, monitorulcj.ro, Ziua de Cluj, Făclia de Cluj, Radio Cluj, Radio Paprika, infoLOCAL

Descarcă programul TIFF, 2011 aici..






 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 EducaTIFF este Cel Mai Bun Proiect Educaţional din România - Gala Premiilor în Educaţie, Comunicat de presă
 EducaTIFF e în cursa pentru Cel mai bun proiect educaţional la Gala Premiilor în Educaţie, 2011, Comunicat de presă
 Cinemateca TIFF: Filmele de la TIFF 2011 revin la Cluj şi Sibiu, Comunicat de presă
 Noaptea Albă a Filmului Românesc - o nouă ediţie de senzaţie, Comunicat de presă
 Impresiile FILM MENU de la TIFF 2011, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer