Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  J. Edgar

Pentru binele ţării - J. Edgar


Cristina Zaharia

Port.ro, ianuarie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2012 se împlinesc 40 de ani de la dispariţia celui care a revoluţionat biroul federal de investigaţii - F.B.I. Dotat cu un simţ ieşit din comun pentru organizare, cu fler şi curaj, el a dat putere unui departament mic, destul de discreditat la început.

Lui John Hoover i se datorează alura impecabilă tip Bond a agenţilor, dotarea lor cu arme, demersul ingenios şi revoluţionar de a amprenta absolut toţi cetăţenii pentru o unică, uriaşă bază de date, din care să fie găsit cu uşurinţă un infractor sau recidivist. Din tulburii ani '20, de după marele crah, trecând prin Prohibiţie şi vremea gangsterilor cu mitraliere pe stradă, apoi a Mafiei şi clanurilor pentru putere, până la anii '60, cu frica de comunism, a mişcărilor de stradă, pentru drepturi civile, Dallas-ul lui '63, când Kennedy e împuşcat, până la mandatul preşedintelui Nixon, când Hoover moare, în 1972. 50 de ani parcurşi de cel mai influent om al Americii, 8 preşedinţi, jumătate de secol de istorie nord-americană.

Abia în ultimii ani au început să apară documentare despre personaj, care aveau curajul să ridice cortina de peste viaţa (foarte) privată a directorului. Acum au început din ce în ce mai des şi mai făţiş să circule mărturisirile despre legăturile lui cu Mafia, despre cât de împătimit parior era, despre bizareriile sale erotice, despre travestiurile în femeie, despre orientarea gay. Toate acestea - şi bifarea istoriei, şi notele picante - sunt prinse în filmul lui Clint Eastwood. Regizorul veteran ne oferă un film biografic curat, destul de temperat şi de pudic, cu un personaj ca un cuirasat masiv străbătând deceniile.

Arma secretă - temută şi dorită de toţi - a fost fişetul lui plin doldora de dosare secrete şi confidenţiale, detalii şi înregistrări cu cele mai cumplite greşeli şi vicii posibile, alianţe necuvenite ale tuturor oamenilor politici. Nimeni nu ştie ce s-a ales de arhiva aceasta. Eastwood alege să interpreteze în felul său în finalul puternic al filmului.

Cu o reproducere impecabilă a epocii (cele mai perfecte costume bărbăteşti din film pe care le-aţi văzut, coafuri, maşini, interioare), filmul începe cu Hoover bătrân (foarte interesant machiaj) care îşi dictează memoriile. Un procedeu clasic, un clişeu drag americanilor (vezi şi Interview with the Vampire), dar care dă mereu foarte bine, cu o întoarcere pe firul memoriei, în trecut, aici când tânărul Hoover, sărac şi ambiţios, perfecţionist şi meticulos, e abia proaspăt angajat. Şi filmul e spart mereu de vocea din off a bătrânului Hoover în timp ce noi vedem desfăşurându-se faptele istorice. Deseori povestea revine în prezent, iar aici filmul devine din ce în ce mai liric, pe măsură ce Hoover şi Clyde (foarte înaltul, mai mult decât fermecătorul, Armie Hammer), nelipsitul său companion, îmbătrânesc şi-şi fac mărturisiri de dragoste.

Eastwood (şi scenaristul Dustin Lance Black, cel care a câştigat Oscarul cu altă poveste gay, Milk) înaintează ideea că, de fapt, travestiurile pentru care a fost bârfit şi s-a râs de el au început după moartea mamei, din prea marea dragoste pentru aceasta, din dorinţa de a o mai păstra o clipă cu sine. Scena nu e grotescă deloc. De altfel, regizorul reuşeşte să nu îngroaşe mai mult decât e cazul şi e cât poate el de temperat şi subtil în apropierile dintre cei doi parteneri de cursă lungă, nu foarte greţoase. Relaţia cu mama, dârză şi posesivă (foarte bună în rol mic Dame Judi Dench), e aproape la fel ca cea din relaţia lui Peter Sellers din The Life and Death of Peter Sellers.

Din păcate, cu tot stilul vizual rafinat, povestea e interesantă, dar nu emoţionează. Deloc, mai cu seamă în momentele de despărţire, unde clapele  pianului încearcă să te şantajeze afectiv în genul finalului din The Bridges of Madison County.

Hoover de aici nu e Kane-ul lui Welles, chiar dacă a fost în viaţă şi descris în film de Eastwood "Larger than life" şi moare şi el în camera ticsită de lucruri de preţ.

Filmul are câteva racorduri interesante, când se sare de la cuplul celor doi, în acelaşi loc - lift, curse - înapoi în trecut.

În afară de povestea documentară în sine, de eleganta reproducere a epocii, filmul are un mare atu în distribuţie. Leonardo DiCaprio, tuns, rigid, cu accent, lentile negre, devenind din ce în ce mai masiv, convingător cu machiaj de senectute, este credibil în discursurile în faţa Congresului, dar şi în tăcerile chinuitoare când protagonistul coboară în sine. Luptele lui surde pentru putere le priveşti fascinat. Actorul intră cu forţă în rol şi ajunge la performanţă. Naomi Watts, ca secretară a lui Hoover, foarte bine bătrână, când ştie toate secretele. Tânărul Hammer, la fel de înalt ca DiCaprio, cu zâmbetul său timid care ştie mai mult decât spune, cu voce profundă, de mare viitor. Există chiar un cadru cu ei trei, în care par personaje de desen animat cu supereroi, gen Batman şi Superman. Filmările dese de sus, accentuează senzaţia. Şi Christopher Shyer, într-un flash final ca Nixon, de ţinut minte.

Insertul final explicativ pune punctul pe i.




 Toate articolele despre J. Edgar


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Moştenirea lui Hoover - J. Edgar, Irina Trocan
 Eastwood despre Hoover - J. Edgar, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer