Cum Marius, ex-soţul frustrat, posedă un temperament destul de excesiv, lucrurile degenerează imediat şi scapă rapid de sub control. Chiar dacă efectul produs asupra micuţei Sofia (Sofia Nicolaescu) de "războiul în apartament" la care asistă (aparent) neştiutoare nu ne este arătat, el cu siguranţă există şi se va manifesta mai târziu.
Dacă Radu Muntean a fost repede socotit, după filme ca Boogie şi Marţi, după Crăciun, un "cineast al relaţiei de cuplu", Radu Jude ar putea fi considerat că se specializează în analiza relaţiilor din familiile aflate post-divorţ. Toată lumea din familia noastră este, practic, dezvoltarea scurtmetrajului Alexandra, din 2007 şi tot cu Pavlu ca protagonist, care ne oferea o "felie" mai mică din viaţa unei astfel de familii dezarticulate.
Dacă de obicei expandările de genul acesta nu funcţionează (pe principiul "mai puţin înseamnă mai mult"), de data aceasta avem de-a face cu o fericită încălcare a regulii. Titlul este ironic, pentru că, de fapt, nu există nicio familie reală. Spre deosebire de un Constantin Popescu jr. în Principii de viaţă, care ratează filmul construindu-l pe (aşteptarea unui) climax şi riscând astfel să plictisească, Jude a înţeles că este mai bine să nu-i pună filmului nicio frână şi să joace pe cartea excesului.
Primele minute ale filmului (etapa "Stela şi Arşinel", când personajul ne este pus în relaţie şi cu părinţii săi) trec mai greu şi poţi crede că este iar vorba de un semn al oboselii stilistice a "noului val".
Odată ce Marius ajunge însă în apartamentul Otiliei, lucrurile se schimbă şi filmul îşi capătă un ritm drăcesc. Spre deosebire de alte filme ale congenerilor lui Jude, pe acesta îl simţi, cum se spune, "în stomac", chiar dacă, personal, nu ai legătură cu subiectul.
Ca şi Velicanu, interpretat de Vlad Ivanov în Principii de viaţă (regia Constantin Popescu jr.), sau chiar şi Alex, personajul lui Bogdan Dumitrache din recentul film al lui Adrian Sitaru (Din dragoste cu cele mai bune intenţii), Marius Vizureanu este unul dintre acele caractere care, vrând să facă binele, provoacă de fapt răul.
Gândire formată din clişee
Vizureanu nu-şi dă seama de dezastrul pe care-l provoacă pentru că toată gândirea lui este formată din clişee, inclusiv cel al tatălui iubitor şi responsabil. Ca şi Velicanu - un alt "tată de familie" cu răspunderi "imense" (la rândul său divorţat) -, Vizureanu este, de fapt, un tâmpit, incapabil să-şi dea seama de consecinţele faptelor (şi vorbelor) sale asupra celor din jur.
Pentru orice situaţie, personajul lui Pavlu are clişeul pregătit, fie că el vine din literatură, muzică sau adânca "înţelepciune" tradiţională (de aceea i se şi răspunde, în ultima replică a filmului, cu un clişeu, de fapt un citat inexact).
În mai mare măsură decât Velicanu sau decât Ciocăzanu (Dragoş Bucur în Boogie), Vizureanu este produsul cumplitei ignoranţe a anilor '90, "anii tinereţii noastre" (mai are încă tatuaje şi tricouri cu Guevara etc.), şi al aşa-zisei economii "pe plus" din anii 2000.
Replicile tensionate dintre cei doi ex-soţi arată clar problemele de ordin social cu care s-au confruntat şi care stau la originea lipsei de comunicare dintre ei.
Toată lumea din familia noastră (România, 2012)
Regia: Radu Jude
Cu: Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Sofia Nicolaescu, Tamara Buciuceanu.