Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Les Films de Cannes à Bucarest, 2012

Ziua Matteo Garrone la Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


Comunicat de presă

octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Les Films de Cannes à Bucarest, 2012 continuă marţi, 23 octombrie 2012, cu masterclassul invitatului special Matteo Garrone. De la 12.30, în Sala de cinema a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, cineastul italian va discuta despre filmele sale cu criticul Andrei Gorzo. Intrarea este liberă.


Câştigătorul Marelui Premiu la Cannes 2012 s-a întâlnit cu publicul bucureştean luni, 22 octombrie 2012, după proiecţiile filmelor L'imbalsamatore, Gomorra şi Reality, acesta din urmă adus în premieră în România. Reality, un film despre iluzia celebrităţii în epoca televiziunii şi a internetului, va putea fi văzut şi marţi, de la 20.00, la Cinema Elvira Popescu.

Unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, autor al filmelor Gomorra (2008) şi Reality (2012), ambele distinse cu Marele Premiu la Cannes, Matteo Garrone este considerat - alături de Paolo Sorrentino - cineastul care a revigorat cinema-ul italian. Preocuparea sa pentru realism, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţiile cu neorealiştii italieni ai anilor '60.

Matteo Garrone s-a născut în 1968, la Roma. A fost asistent de cameraman, înainte de a se apuca de pictură, apoi de regie. Premiile au venit de la primul exerciţiu de regie, Silhouette (1996), un scurtmetraj premiat cu Sacher d'Oro, trofeu susţinut de Nanni Moretti. Debutul a venit un an mai târziu, cu Terra di Mezzo (1997), drama unor emigranţi. A mai regizat Ospiti, distins cu premiul Kodak la Veneţia, în 1998, Estate Romana (competiţie, Festivalul de la Veneţia, 2000), L'imbalsamatore (Quinzaine des Réalisateurs, 2002) şi Primo Amore (Ursul de Argint pentru muzică la Berlin, 2004).

Tot marţi, două dintre filmele de la Cannes 2012 vor putea fi văzute pentru prima dată de spectatorii din România: The Angels' Share, al unsprezecelea film cu care Ken Loach intră în selecţia oficială de la Cannes (Cinema Studio, 18.00), şi Killing Them Softly (Cinema Studio, 20.00), de Andrew Dominik, cu Brad Pitt în rolul principal.

Un alt must see al serii este Elefante blanco, al renumitului regizor Pablo Trapero, care poate fi văzut de la 18.00, la Cinema Elvira Popescu.

***
Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi cu concursul Institutului Francez din Bucureşti. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.
***
Partenerii evenimentului sunt Orange România, Enel România, BMW Group România, Groupama Asigurări, Petrom, Apa Nova Bucureşti, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România (CCIFER), Hotel Epoque, Illy, Innova.
Maşina oficială a evenimentului va fi noul BMW Seria 7.
Parteneri media: Digi 24, România Liberă, Radio Guerilla, Hotnews.ro, Ziare.com, BeWhere, Zile şi nopţi, Cinematique, LiterNet.ro, Port.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, Studentie.ro, Filmreporter.ro, b365.ro, Cinefan.ro, Artactmagazine.ro, Decât o revistă, Smile Media, Urban Things, Spectacular TV, Cărtureşti.
Noutăţile, informaţiile despre bilete şi programul Les Films de Cannes à Bucarest vor putea fi consultate pe site-ul www.filmedefestival.ro. Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta pe adresa contact@filmedefestival.ro sau la 0720 722 107. Ne puteţi urmări şi pe contul de Facebook Les Films de Cannes a Bucarest.



 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer