Nu şi dacă-l întrebi pe Luke Methany, oscarizat în 2011 pentru cel mai bun scurtmetraj cu God of Love, cu care am stat de vorbă în toamna lui 2012, la festivalul de film de la Toronto.
Poveştile lui Luke sunt de excepţie - de la odiseea (nicidecum... epopeică) a filmului său de absolvire (care, să vezi coincidenţă, a câştigat şi Oscarul), până la o slujbă de "scriitor de sinopsisuri" pentru Netflix. Dar cea mai interesantă, de departe, a fost povestea celor două luni - suprarealiste - dintre anunţul nominalizărilor şi... deschiderea plicului. "At first, I kept saying to everyone 'It's an honour to be nominated, really!' and I believed but on the way to the Kodak Theatre I was telling myself Í'd better win this thing.' It took me about eight weeks to move from humility to vanity - which is pretty good for Hollywood."
Acestea fiind zise, să vedem cine sunt candidaţii la statueta cu săbiuţă pe 2013. Şi, apropo de statuetă, nu, nu e o versiune în miniatură a celei acordate pentru... lungmetraj, să zicem.
Mai întâi, veştile bune. Paharul pare pe jumătate plin în 2013: majoritatea filmelor - deşi "dezbat" subiecte întunecoase (moarte, bătrâneţe, sinucidere, Somalia, Afganistan, din nou moarte - aţi prins ideea...), lasă să pătrundă o rază de lumină sau măcar un (f)licăr de speranţă.
Atât în Buzkashi Boys (care se petrece în Afganistan), cât şi în Asad (o poveste dintr-un sat de
Tânărul protagonist al filmului lui Bryan Buckley, Asad, turnat într-o tabără de refugiaţi somalezi din Kenya, are şi el de ales între două profesii: pescuit şi... piraterie. O bijuterie de film, în care o pisică albă şi pufoasă salvată de Asad de pe un iaht luxos - care dă pe-afară cu stârvurile victimelor piraţilor - e confundată de săteni cu un pui de leu alb şi îl transformă pe eroul filmului într-un Erou.
În Death of a Shadow (în regia belgianului Tom Van Avermaet), viaţa bate moartea (nu numai filmul) şi frumuseţea învinge morbidul. O fantezie suprarealistă excelent realizată ce are drept protagonist un tânăr (şi defunct) soldat din primul război mondial, înarmat doar cu un aparat de fotografiat (mai special), căruia un sinistru colecţionar îi oferă şansa unei a doua vieţi. Cu o singură condiţie: să captureze pe peliculă umbrele a cât mai multor oameni exact, dar exact, în momentul în care trec în nefiinţă. Gadgeturile din film - elegante şi steampunk-iste - includ şi o maşină a timpului. Cu cartele. Caligrafiate.
Henry, semnat de canadianul Yan England, este portretul unui bătrân muzician care îşi pierde memoria. Filmul pare a fi o încrucişare a Fragilor sălbatici de Ingmar Bergman cu recentul Amour de Michael Haneke. Fără a fi, evident, pe acelaşi nivel cu mai-sus-menţionatele capodopere, Henry rămâne o încercare ambiţioasă şi tuşantă de a (auto)portretiza senilizarea.
Cel mai scurt, dar şi cel mai percutant, film din recolta pe 2013 este Curfew (regia, scenariul şi montajul: Shawn Christensen, care joacă şi rolul principal) - o explorare sensibilă, presărată cu umor negru, a suişurilor şi (mai ales) coborâşurilor unui tânăr new-yorkez cinic şi suicidal, conflictul acestuia cu sora lui, şi - cireaşa de pe tort - interacţiunea (recalcitrantă şi mutual reticentă) cu nepoata lui, o extraordinar de precoce tânără actriţă, care la 12 ani are 19 titluri în CV. Ţineţi minte două cuvinte: Fatima Ptacek. Dacă până acum nu s-a ştiut de ea decât drept vocea Dorei The Explorer (părinţii ştiu de ce...), o să mai auziţi de ea, cu siguranţă.
And the Oscar goes to...