Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de Film Documentar One World România, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Romania lui Iepan - One World Romania, 2013


Mihai Brezeanu

martie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-una din serile One World România 2011, am mers la Muzeul Ţăranului pentru a vedea Odessa, titlul a ceea părea să fie cel mai proaspăt documentar al timişoreanului Florin Iepan, regizorul extraordinarului Decreţeii. Părea să fie, dar n-a fost. A fost doar un teaser de 15 minute dintr-un viitor film despre masacrul prestat de armata română, pe 22 iunie 1941, în oraşul ucrainian. 22.500 de localnici, majoritatea evrei şi ţigani, ucişi ca reacţie la atacarea comandatului militar românesc (atac soldat cu câteva de morţi din tabăra românească). Teaser-ul a fost alert şi spumos, informaţia inserată consistentă şi cutremurătoare. Proiecţiei i-a urmat o dezbatere aprinsă, cu porţiuni de veritabil scandal. Previzibil, în sală se aflau compatrioţi care se îndoiau cu încăpăţânare de veridicitatea informaţiilor culese de Iepan. Imprevizibil, regizorul era cam supărat pe tot ce mişca în juru-i, negaţionişti vehemenţi sau cetăţeni care nu contestau cele văzute pe ecran. Motivul supărării: lipsa de reactive la nivel popular. "De ce să îmi asum doar eu Odessa? De ce nu noi toţi?", se răstea cineastul, în timp ce operatorii săi filmau reacţia sălii.
 
Au trecut 2 ani şi am revenit în sala NCRR-ului pentru a vedea, în fine, întreg filmul. Tot la One World, versiunea 2013. 55 de minute de material în care am recunoscut multe dintre cele văzute în teaser. Noutatea cea mai importantă a fost epopeea singurului supravieţuitor al măcelului ordonat de Antonescu şi executat de armata română, un ucrainian pe atunci în vârstă de 13 ani care şi-a pierdut într-o zi întreaga familie. Opacitatea media româneşti faţă de o poveste tragică pentru care există o responsabilitate morală a statului român e surprinsă cu isteţime şi umor şi suprapusă deştept peste reacţiile tembel-fariseic-sfidătoare ale unor personaje din istoria recentă, de genul Adrian Cioroianu, Emil Constantinescu, Elena Udrea ori CV Tudor. Un cuvânt special merită apariţiile excepţionale ale lui Sergiu Nicolaescu (căruia Iepan îi sugerează cu o excelent-jucată infantilitate că e dator să facă un film adevărat despre Odessa, deci negativ despre unul dintre eroii săi favoriţi, Ion Antonescu) şi ale Casei Regale (mix neaşteptat de superbie şi prostie).
 
Şi totuşi, ceva se schimbă pe drumul ce ni se anunţa încă din start a fi un eşec, anume drumul de a impune adevărul despre Odessa în conştiinţa românilor. Brusc, din motive insuficient prezentat pe marele ecran, Iepan şi subiectul lui devin apetisanţi pentru micul ecran. Îl zărim pe regizor povestind convingător la TVR1, Antena 3, B1 TV, Realitatea TV (versiunea oficială şi versiunea pirat, cea care a emis câteva ore în deplin anonimat la momentul puciului ce a dus la scindarea Realitatea TV - România TV). Îl regăsim şi în studioul matinalului Radio Guerrilla. Într-un context media scindat şi hiper-polarizat, puţini oameni se pot mândri, în anii din urmă, cu o asemenea expunere în presă.
 
Şi totuşi, Iepan e nemulţumit. Vrea mai mult. De pildă, vrea ca preşedintele să meargă la Odessa să îşi ceară scuze în numele statului român. Demers logic şi rezonabil, dar, mi-e teamă, puţin în contradicţie cu cel de a sensibiliza massele. Nu de alta, dar preşedintele Constantinescu a condamnat oficial Holocaustul, iar preşedintele Băsescu a condamnat oficial comunismul şi lucrurile astea n-au părut să schimbe cu ceva semnificativ percepţia populară.
 
E posibil ca regizorul să îşi dorească ambele lucruri şi încă multe altele. Revolta lui faţă de nepăsarea celor din jurul lui (personaje cu sau fără funcţii publice) faţă de un episod groaznic din trecutul relativ recent şi faţă de falsificarea grosolană a istoriei în ce priveşte Odessa şi personajele istorice ale acelui moment e justificată şi excelent reprodusă pe ecran.  Excelent, dar şi covârşitor. Filmul nu e atât despre evenimentul istoric, nici măcar despre noua societate românească, cât despre Iepan şi despre relaţia lui cu ţara în care trăieşte. O relaţie nervoasă, pe alocuri haotică, înţesată de frustrări, vise frânte şi iluzii spulberate. Şi aşa e şi filmul.
 
Pornind de la un filon documentar, Florin Iepan sfârşeşte prin a face din Odessa o peliculă personală, auto-referenţială, puternică la nivel emoţional, lejer confuză la nivel raţional şi, mai ales, conceptual. Având marele merit de a aduce la lumină şi în discuţie publică un subiect foarte puţin cunoscut şi urât-mirositor din istoria naţională, regizorul timişorean ratează şansa de a răsturna percepţia populară printr-un film convingător. Mult scandal, puţin cinema.



 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2013
 Toate articolele despre Odessa


0 comentarii

Spacer Spacer