Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de Film Documentar One World România, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum şi-au petrecut sfârşitul lumii - Anatomia unei plecări la One World Romania, 2013


Mihai Brezeanu

martie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am ajuns la Festivalul de Jazz de la Gărâna datorită unor foarte dragi prieteni. Am fost deja la două ediţii şi, dacă nimic neplăcut nu se va întâmpla în continuare, nu plănuiesc să ratez vreuna din următoarele, oricâte vor fi ele. Muzica e hipnotizantă, muntele îmbătător, drumul până acolo fermecător, dar, dincolo de toţi şi toate, ce-mi place mai ales la Gărâna sunt oamenii din segmentul de vârstă 60-70 de ani. Mi se întâmplă uneori ca, şezând pe câte unul dintre uriaşii buşteni din poiană, cu o bere în mână şi un zâmbet pe faţă, să zăbovesc cu privirea asupra unui cuplu sau a unui grup mai amplu de prieteni sexagenari.

E foarte greu de pus în cuvinte câtă normalitate emană oamenii aceştia. Îi vezi cum arată, cum se îmbrăca, cu câtă naturaleţe şi căldură comunică între ei, le auzi bancurile, micile bârfe, impresiile deştepte şi hiper-cultivate despre muzicile de pe scenă şi te trezeşti brusc trăind într-un spaţiu public negrăit de frumos, de curat, de luminos. Te relaxezi cu ei, râzi cu ei, aplauzi cu ei, sunt seniorii pe care îi respecţi şi îi admiri instinctual, generaţia aceea de părinţi de decreţei pe care o cauţi adesea, din priviri, la o lansare de carte Polirom sau Humanitas, la o piesă de Afrim sau de Act, la o premieră de Nou Val, la un miting anti-plagiat sau pro-ICR, şi nu-i vezi, nu-i vezi niciodată. Sunt mereu absenţi, mereu acriţi, mereu inabordabili.

Când i-am zărit, pe ecran, pe părinţii lui Oliver Tătaru, realizatorul documentarului Anatomie des Weggehens / Anatomia unei plecări, proiectat în premieră la One World România 2013, am revenit instantaneu la Gărâna. O doamnă şi un domn în jur de 60 de ani, supli, eleganţi, cu ten frumos, zâmbet asemenea, privind spre camera mânuită de fiul lor, vorbindu-i şi vorbindu-ne preţ de o oră, dânsa în română, dânsul în germană, despre anii aceia. Anii aceia pe care eu îi consider direct răspunzători pentru lehamitea, pasivitatea, absenţa celor din generaţie lor. Anii '80.

La finalul lui 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Otilia îi spune Gabitei: "Şi despre asta n-o să mai vorbim niciodată". Despre avort, despre mizerie, despre frică, despre canalii, despre tot.

Sfârşitul acestei mici bijuterii de cinema cald şi adevărat, precum viaţa oamenilor înfăţişaţi, m-a prins hohotind în sala de la Corso, împreună cu mama care îşi amintea de şocul cu care a aflat, în clipa când a pus, alături de fiul ei, piciorul în Germania că în România tocmai începuse revoluţia din '89. "Adică totul, toţi anii cât am plănuit plecarea, renunţarea la tot ce aveam, fuseseră în van?", se întrebă ea. Dar oare pentru părinţii mei, pentru toţi ceilalţi oameni care au trăit din plin acei ani '80, oare n-a fost, de asemenea, totul în van, am prins a mă întreba eu? Să stai la cozi enorme pentru mâncare şi benzină, să stai pe întuneric în casă, cu două pulovere pe tine, să trăieşti în oraşe gri, pline de gropi, praf, să-ţi fie frică să vorbeşti, interzis să călătoreşti, lehamite să trăieşti, asta nu înseamnă că milioane de vieţi au deraiat în acei ani şi n-au mai revenit nicicând pe drumul lor?

În 2012, familia Tătaru arată frumos. E, din nou, fericită. La Munchen, într-o casă cu grădină părinţii, într-o alta, tot cu grădină, fiul (căsătorit, doi copii, după cum a mărturisit la Q&A-ul de după proiecţie). Zâmbesc, mai râd, fac glume, sunt sănătoşi.

Şi totuşi, undeva, pe drumul către oamenii de azi, s-a pierdut pentru totdeauna ceva din fericirea ce inunda cândva copilăria lui Oliver. Partir, c'est mourir en peu, chiar şi când drumul duce din România comunistă în Germania liberă. Pentru Adriana, Marius şi Oliver Tătaru, acasă nu prea mai există.





 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer