Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Masterclass-uri, dezbateri şi lansări la TIFF, 2013


Comunicat de presă

mai 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mai e puţin până la debutul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie 2013). 190 de filme şi sute de invitaţi, expoziţii, concerte, lansări de carte şi de DVD, ateliere şi masterclass-uri vor anima, pentru zece zile, Clujul. Ca în fiecare an, TIFF-ul adună cele mai importante nume din cinema-ul românesc, alături de cineaşti, actori, producători, distribuitori şi critici de film străini.

Printre invitaţii speciali TIFF se află nume influente din industria filmului, ca Nik Powell, directorul National Film and Television School din Marea Britanie, vice-preşedinte în consiliul Academiei Europene de Film, Preşedinte al comitetului de film şi membru al board-ului BAFTA, Marie-Pierre Vallé, director de achiziţii Wild Bunch, Grainne Humphreys, directorul Dublin International Film Festival, Mirsad Purivatra, directorul Festivalului de la Sarajevo, producătorii Mike Downey (CEO Film & Music Entertainment, UK), Philippe Bober (Coproduction Office, Franţa), Jean des Forêts (Petit Film, Franţa), Clare Downs, script consultant al European Audiovisual Entrepreneurs, Luxemburg, Jean-Pierre Gardelli - Managing Partner şi director de achiziţii al Bodega Films, Franţa, Sirkka Möller, coordonatoarea workshop-urilor de dezvoltare de proiecte din cadrul Berlinale Talent Campus, Marta Lamperová, directoarea Departamentului de producţie al Facultăţii de Film din cadrul FAMU (Praga), Nikolaj Nikitin, delegat al Festivalului de la Berlin şi Hanka Kastelicová - producător executiv al Documentary Film Department, HBO Europe.

Cinefilii şi cineaştii români îi vor putea întâlni şi pe Jiří Menzel, premiat pentru întreaga carieră la TIFF, directorul de imagine Ed Lachman (Trilogia Paradis, r. Ulrich Seidl), Pablo Berger - regizorul filmului mut Blancanieves (2012), Sebastián Lelio, premiat recent la Berlin pentru Gloria, György Pálfi (Taxidermia), membru al juriului competiţiei, David Lambert, regizorul şi scenaristul filmului Hors les Murs, actriţa Franziska Petri, producătoarea Lynda Myles.

Numele importante prezente la TIFF se vor reuni la Piano Cazola joi, 6 iunie 2013, între 10.00 - 16.00, la  o masă rotundă pe tema cooperării regionale pentru găsirea unor noi modele de distribuţie şi promovare a filmelor, şi vineri, 7 iunie 2013, de la 11.00 la 13.00, la două prezentări despre scheme de finanţare. Prima, oferită de Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa, va fi susţinută de Emmanuelle Deprats, responsabilă a programului Aide aux Cinémas du Monde al CNC, iar a doua de către Agnes Havas, directorul Hungarian Film Fund. Joi, 6 iunie 2013, la 12.30, la TIFF Lounge, cineaşti şi producători vor discuta despre proiectul Exploratorul (r. Titus Muntean, Xantus Gabor), al Fundaţiei Arte Vizuale. 

Trainerii programului Transilvania Talent Lab (TTL) 2013 vor fi Nik Powell (dezvoltare), Jean des Forêts şi Sirkka Möller (producţie) şi Marta Lamperová (marketing, distribuţie şi management cultural). Câteva dintre masterclass-urile susţinute pentru cei 20 participanţi TTL sunt deschise şi tuturor celor interesaţi. Intrarea este liberă, iar masterclass-urile vor avea loc la Mansarda Napoca 15.


 Luni, 3 iunie 2013, 11.00 - 13.00
Masterclass Nik Powell, unul dintre cei mai renumiţi şi influenţi producători din Marea Britanie, directorul National Film and Television School, vice-preşedinte în consiliul Academiei Europene de Film, Preşedinte al comitetului de film şi membru al board-ului BAFTA. În anii '70, a înfiinţat celebra casă de discuri Virgin Records, apoi, un deceniu mai târziu, Palace Productions, producând zeci de filme, printre care şi Company of Wolves şi Crying Game, de Neil Jordan, multi-nominalizat la Oscar.

 Marţi, 4 iunie 2013, 18.30 - 20.30
Prezentare de sisteme de crowdfunding susţinută de Oana Radu & Elvira Lupşa, reprezentantele Romanian Film Initiative, plecând de la studiu de caz aplicat pe Festivalul Making Waves, New York.
 
Miercuri, 5 iunie 2013, 15.00 - 16.30
Masterclass Ed Lachman, directorul de imagine multi-premiat, cu peste 70 de filme în portofoliu, unele semnate de Werner Herzog, Wim Wenders, Steven Soderbergh, Todd Haynes, Sofia Coppola, Robert Altman, Todd Solondz, Ulrich Seidl. Împreună cu Larry Clark, a regizat controversatul Ken Park (2002).

 Joi, 6 iunie 2013, 12.00 - 14.30
Masterclass pe muzică de film susţinut de muzicianul şi compozitorul Adrian Enescu, renumit pentru coloanele sonore a circa 65 de titluri ale cinema-ului românesc şi european, premiat pentru întreaga carieră la TIFF.

 Joi, 6 iunie 2013, 16.00 - 17.00
Masterclass Sebastián Lelio, unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, elogiat recent la Festivalul de la Berlin 2013 pentru filmul Gloria (Ursul de Argint pentru interpretare feminină). Filmele sale au fost selecţionate şi premiate la Cannes, Locarno, San Sebastian sau Berlin. Lelio a câştigat Trofeul Transilvania în 2007, cu La Sagrada familia, şi premiul FIPRESCI în 2010, cu Navidad.

Şi în 2013, între 1 şi 8 iunie 2013, jurnalistul Mihnea Măruţă va fi gazda întâlnirilor cu personalităţi din cinematografie, la TIFF Lounge (Piaţa Unirii), zilnic, de la 17.00.

Publicul TIFF este aşteptat şi la lansări de carte şi de DVD. Vineri, 7 iunie 2013, de la 18.00, la Cinema Arta, va fi lansat oficial setul de DVD-uri Pintilie. Cineast, în prezenţa lui Lucian Pintilie. Un obiect de colecţie pentru orice cinefil, box-ul conţine toate filmele apreciatului regizor român, precum şi un disc cu 200 de minute incluzând zece materiale ce recompun portretul său: lecţii de cinema, conferinţe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii, retrospective. Secvenţe inedite cu Pintilie vor fi vizionate în premieră, într-o proiecţie prezentată de Cristi Puiu.

La TIFF Lounge vor fi lansate oficial, în prezenţa realizatorilor, şi DVD-urile filmelor Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete) - joi, 6 iunie 2013, 16.00 - Visul lui Adalbert, comedia neagră a lui Gabriel Achim - vineri, 7 iunie 2013, 15.30 - urmată, de la 16.00, de Tatăl Fantomă (r. Lucian Georgescu), împreună cu volumul omonim scris de scenaristul filmului, Barry Gifford, vechiul colaborator al lui David Lynch. Tot la TIFF va fi lansat pe DVD şi filmul-reper al Noului Cinema Românesc, Marfa şi banii (r. Cristi Puiu).
 
Criticul de film Angelo Mitchievici îşi lansa la TIFF Lounge cartea Filmele care ne-au schimbat viaţa (Ed. Eikon) joi, 6 iunie 2013, ora 15.00; Marilena Ilieşiu va vorbi despre Povestea poveştii în filmul românesc, de la 15.30, iar criticul Valerian Sava îşi va prezenta vineri, 7 iunie 2013, de la 15.30, volumul al doilea din O istorie subiectivă a tranziţiei filmice.
 
În 2013 pasionaţii de tehnologie se vor regăsi în spaţiul dedicat Microsoft în Ursus Open Air (Piaţa Unirii), unde îi aşteaptă cele mai noi şi performante dispozitive Windows 8, aplicaţii, jocuri şi concursuri, precum şi console Xbox ce îşi aşteaptă împătimiţii de jocuri.
 
Detalii despre proiecţii şi programul integral, pe www.tiff.ro.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR). TIFF Sibiu va avea loc între 19 şi 23 iunie 2013, iar TIFF Bucureşti, între 11 şi 17 iunie, la Grand Cinema Digiplex Băneasa

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer