Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

CatasTIFF 2013. A opta zi


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mai sunt doar două zile de TIFF, timp în care se vor întâmpla două lucruri esenţiale. Unu la mână, decernarea premiilor pentru filmele din Competiţie, care va fi sâmbătă (8 iunie 2013) seara; doi la mână, proiecţiile din Competiţie, care vor fi reluate duminică (9 iunie 2013). În felul acesta, toţi cei care nu le-au văzut şi vor să "verifice" calitatea jurizării, dar şi cei care le-au văzut şi vor să se bucure din nou de aceste filme (care s-au făcut remarcate în cel mai bun sens cinefilic) au la dispoziţie toată duminica.

Între timp, s-a dat startul Zilelor Filmului Românesc, secţiune care în fiecare an umple sălile la TIFF. Nu ştiu cine poate să-şi asume acest succes (în orice caz nu industria noastră de film), dar succesul există. Cel puţin la Cluj. De fapt atât de mulţi vin să vadă cinema românesc la TIFF - în ciuda proastei promovări naţionale a lungmetrajelor şi scurtmetrajelor care ne fac vizibili la Cannes, Veneţia, Berlin, New York -, încât ţi s-ar părea ciudat să vezi atâta lume la proiecţiile de film românesc care au loc în restul anului... În fine. Să trecem la filme.

Love Building (r. Iulia Rugină, România, 2013). E foarte posibil ca acest prim lungmetraj al Iuliei Rugină să placă la fiecare proiecţie de acum înainte, aşa cum a plăcut şi la TIFF. De altfel, e gândit şi lucrat ca să placă, aşa că în cazul lui se aplică o veche lege a criticii (de film, de teatru, de oricare ar fi ea): "produsul se analizează în limitele genului său". Iar genul în care Love Building plonjează cu toată încrederea e comedia. Nepretenţioasă şi subţire ca o mâncare lejeră, digerabilă indiferent de vârstă şi, bineînţeles, cu o temă care n-are cum să nu "ţină" şi peste zece ani: iubirea.

Paisprezece cupluri participă la un program de vară, timp de câteva zile, în care scopul nr. 1 este repararea poveştilor lor de dragoste. Ca într-un fel de cantonament sentimental. Conduşi de trei traineri, tinerii trec prin probe care le pun la încercare sinceritatea, fidelitatea şi, deasupra tuturor, puterea de a renunţa la sine pentru celălalt. Problema e că toate aceste teme, care sună foarte frumos, nu ajung să fie bifate nici cât negru sub unghie. Nu pentru că timpul petrecut în tabără e scurt, ci pentru că nici unul dintre tineri, deşi iubeşte, nu se vede renunţând la ceea ce-l defineşte: tabieturi, vicii, excese de implicare, gelozie, lene, materialism, you name it. Aşa că foarte desele interviuri cu trainerii devin spaţiul preferat pentru eschive şi atacuri. Şi, ca şi când n-ar fi fost destul, nici unul din cei trei traineri nu poate privi detaşat aceste spectacole de egocentrism sau / şi dragoste autentică, pentru că la rândul lor au probleme serioase în dragoste. Se implică şi se exclud în mod repetat din poveştile de dragoste ale participanţilor, până ce secvenţa din final - concepută într-un slow-motion înduioşător - se aşează ca un pansament peste toate situaţiile şi interogaţiile morale de până atunci.

Un mare plus al acestei comedii este că îşi asumă conţinutul. Încă din primele minute, povestea avansează jucăuş, ca un desen animat (vezi mai ales tablourile cu desene, ce împart episoadele) şi impune o perspectivă comodă, care permite poantele de sitcom şi micile răsturnări de situaţii. Încărcătura dramatică e "subţire", într-adevăr, şi cu greu ar putea fi numite grave chiar şi cele mai accentuate conflicte. Însăşi opţiunea ostentativă pentru ambalajul vesel al poveştii este, în sine, secretul acceptării acestei comedioare, pe care probabil mulţi o vor acuza de inconsistenţă în planul semnificaţiilor şi al esteticii.

Totuşi, e posibil ca autorii filmului să se fi bazat cam mult pe această opţiune pentru amuzament, ceea ce a dus la o structură narativă superficială. Mai exact, intercalarea până la final a interviurilor - filmate într-un alb-negru care separă à la Big Brother confesiunile de restul acţiunii - blochează filmul într-o formă supărător de previzibilă, de plată. Dacă ar fi fost conceput pentru scurtmetraj, probabil subiectul ar fi fost tratat mai esenţialist şi mai tonic (ca în superbul Sink, tot al Iuliei Rugină). Excesul de încredere în comicul de caracter se vede şi în tipologiile prea schiţate ale personajelor, ca look şi comportament. De asemenea, actoria este uneori la rândul ei "vândută" râsului (cu excepţiile celor trei traineri, interpretaţi de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol). Totul e prea explicit şi prea la îndemână, mai ales ca umor. Love Building va plăcea, probabil, pe termen lung şi indiferent de publicuri, dar nu depăşeşte impactul unui sitcom şi nu este, din păcate, ceea ce numim "film de a doua vizionare".

Panihida (r. Ana-Felicia Scutelnicu, Republica Moldova, 2012). La TIFF, în secţiunea "Acesta este sfârşitul", au rulat o mulţime de filme dedicate celor care gustă temele mari, grele, dătătoare de emoţii şi de dureri de cap. Acest Panihida este, însă, pentru cei mai însetaţi de aşa ceva. Se vorbeşte aici atât de mult despre cele mai grave lucruri de pe lume - în special despre moarte - încât ai putea pune o panglică neagră la fiecare articol care va apărea despre acest film, produs recent în Republica Moldova.

A murit o bătrână. Priveghi, lumânări, bocete. În satele moldoveneşti de dincolo de Prut, aceste clipe sunt şi mai ritualizate decât la noi iar întreaga înmormântare ia proporţiile unui eveniment uriaş, cu cheltuieli pe măsură. În acest sat, însă, oamenii sunt foarte săraci, bătrâni şi îi numeri pe degete. Plus de asta, cimitirul e atât de departe de sat, încât mersul până acolo devine un calvar pentru cortegiul care o poartă pe bătrână. Lângă sicriul ei se află fiul Petru, care bea ca să uite şi nepoata Anişoara, care toarnă vin în pahare pe tot parcursul drumului până la "ţintirim". Iată, pe scurt, ceea ce se întâmplă (deşi "întâmplă" e mult spus) în filmul Anei Scutelnicu.

Chestiunea de greutate despre care merită să discutăm în cazul Panihidei e felul în care moartea, ca temă supremă, e pe buzele sătenilor de fiecare dată când se întâlnesc. Nu ajunge că satul parcă e ascuns undeva la capătul lumii şi că viaţa e foarte grea... Sătenii sunt "vânduţi" acestei obişnuinţe de a vorbi despre "marea trecere" şi o fac ba plângând, ba râzând, ba cântând şi, întotdeauna, cu un pahar în mână. E atât de multă moarte, în dialogurile lor, încât Moartea devine un fel de personaj nevăzut, ca în snoave.

Din păcate pentru valoarea acestui discurs filosofico-arhaist al filmului - jucat, evident, de localnici autentici, care parcă nici nu observă că îi filmează nişte camere -, există mult prea multe soluţii regizorale care se repetă. Acelaşi tip de cadre, aceleaşi traveling-uri lente, aceleaşi situaţii dramatice - în sine ar fi funcţionat excelent, dar sunt prea multe de aceeaşi factură şi plictisesc odată ce transmit ceea ce vor să transmită. Şi este păcat că decorul în care are loc povestea (un ţinut colinar sterp) nu a fost exploatat vizual mai mult. Există doar câteva cadre de mare efect poetic, cum ar fi imaginea celor cinci drumuri din câmpie pe care umblă cortegiul; secvenţa burlescă din cimitir; scena de popas pe care o cere cu disperare preotul etc. În rest, aceleaşi soluţii redundante... Totuşi, filmul merită urmărit ca documentar şi ca eseu vizual, până la urmă, despre felul în care veselia şi vorba multă parcă unesc viaţa cu moartea.

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013
 Toate articolele despre Love Building


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer