Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Discul de muzică clasică al anului 2013

Votează discul de muzică clasică al anului 2013 - Cvartetul Brooklyn Rider: A walking fire


Cristina Comandaşu

Radio România Muzical, iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un disc cu totul special, apărut în 3 iunie 2013: A walking fire cu Cvartetul american Brooklyn Rider - sunt sigură că ştiţi prea puţine despre acest ansamblu alcătuit din muzicieni tineri, dar cu reputaţie internaţională. Cvartetul este alcătuit din violoniştii Johnny Gandelsman şi Colin Jacobsen, violistul Nicholas Cords şi violoncelistul Eric Jacobsen. "Brooklyn Rider recreează un concept vechi de 300 ani, cel al cvartetului de coarde, într-un ansamblu vital şi creativ al secolului XXI", spunea un comentator al radioului public american.
 
O suită pe teme româneşti
 
Prima lucrare de pe discul celor 4 americani este o surpriză, vă asigur, pentru că, de fapt este o suită de cinci piese compusă pe temele lui Culai - adică Nicolae Neacşu, membru fondator al Tarafului Haiducilor, stins din viaţă în 2002. Iar concepţia şi aranjamentul pieselor au fost realizate de Ljova, adică violonistul şi compozitorul rus Lev Zurbin, cel care a fost solicitat de Brooklyn Rider pentru realizarea lor. Premiera mondială a acestei suite a avut loc în 24 februarie 2012 la New York.


Cele 5 piese care compun această suită se intitulează Joc, Muza, Cântec pentru Romica Puceanu, Elixir de dragoste expirat, Doină funerară pentru Culai. Iar cei care vor achiziţioneze albumul prin www.itunes.com, primesc ca bonus alte trei track-uri, dintre care două intitulate Doina Oltului şi Brâu.
 
Mie mi se pare interesant că un cvartet american ştie să simtă atât de bine specificul muzicii româneşti, iar aranjamentele sunt de asemenea foarte reuşite, aducând o tuşă de contemporan care totuşi nu distruge rezonanţa muzicii populare.
 
Dar mai multe, aflaţi în interviul acordat de violonistul Colin Jacobsen, membru al Cvartetului Brooklyn Rider.
 
Cristina Comandaşu: În primul rând aş vrea să ştiu cum l-aţi descoperit pe Culai şi de ce aveţi muzică populară românească pe noul dvs. CD.
Colin Jacobsen: Am văzut un film acum 10 ani care se numea Latcho Drom, un documentar minunat al regizorului Tony Gatlif care avea în prim plan Taraful haiducilor, al cărui lider era Culai. Cel a scris lucrarea pe temele lui Culai se numeşte Ljova, el a fost la Clejani şi a lucrat cu Taraful haiducilor.
 
C.C.: Când s-a întâmplat asta?
C.J.: Nu ştiu exact, cred că în urmă cu 4-5 ani, a fost acolo împreună cu alt compozitor; au lucrat împreună la coloana sonoră a unui film de Ford Coppola - Youth Without Youth.
Ştiţi, eu am fost crescut ca muzician clasic; eu şi fratele meu, care este violoncelist în cvartetul Brooklyn Rider, provenim dintr-o familie de muzicieni: tatăl nostru este membru al orchestrei Operei Metropolitan din New York. Însă la un moment dat pe drum, am început să întâlnim muzici provenind din surse foarte diferite, în special din zona tradiţională şi când studiam la Juilliard mi s-a părut că această muzică este un antidot, ceva care are rădăcini şi viaţă, nu este ca o veche mobilă de colecţie prăfuită într-un colţ. Am înţeles că muzica clasică însăşi este rezultatul amestecului între ceea ce considerăm formele muzicii clasice, precum cea de fugă, de exemplu, şi muzica populară, tradiţională. Vedem asta la Haydn, la Brahms, la Bartok şi cred că la scurt timp după al doilea război mondial a existat ca un soi de interdicţie de a scrie muzică inspirată de folclor, ceea ce mi se pare înfricoşător. Acum, însă, compozitorii aduc din nou în faţă rădăcinile populare ale muzicii şi sper că într-un mod fericit.

C.C.: Cvartetul Brooklyn i-a comandat lui Ljova lucrarea pe temele lui Culai.
C.J.: Da, noi i-am cerut lui Ljova să scrie această piesă pentru noi. El a mai lucrat cu noi, în ceea ce priveşte aranjamentele, şi la albumul nostru anterior cu o minunată muzică persană, disc numit Kayhan Calhor - Silent City. Ljova trăieşte în New York, compune, cântă la violă, are propria lui formaţie. Ljova a ales materialul pentru actualul album A walking fire. Noi am văzut Taraful haiducilor la New York de 2-3 ori în concert, dar cred că în acel moment, Culai nu mai era în viaţă.
 
C.C.: Interpretaţi foarte bine muzica populară românească, o simţiţi foarte bine. Cum faceţi asta?
C.J.: Cred că pur şi simplu, iubim mult muzica populară românească. Ceea ce ne place la cvartetul nostru de coarde este flexibilitatea lui, poţi să te întâlneşti cu multe dintre tradiţiile lumii. Am lucrat mult cu muzicieni persani şi câteva dintre ornamentele incredibile pe care le creează aceştia, ca şi faptul că avem în faţă o muzică modală, realizează o legătură, în sensul bun, între muzica persană şi cea românească. Aceste muzici sunt, desigur, total diferite, dar cred că totuşi ele depăşesc graniţele.

C.C.: Ascultându-vă, m-am gândit că vreun membru al cvartetului are ascendenţă românească...
C.J.: A, e un foarte frumos compliment pentru noi. Dar să ştiţi că nu este adevărat. Noi am crescut în New York cântând muzică clasică. Nu suntem germani, nu suntem francezi. Am avut profesori minunaţi care ne-au învăţat să intrăm în lumea muzicii pe care o cântăm, indiferent care este ea. Seamănă oarecum cu munca unui actor: ei primesc un text şi trebuie să se gândească cum să dea viaţă personajului, ca să fie cât mai credibil posibil. Deci, este ceva normal pentru noi să ne scufundăm în munca noastră - este doar ceva ce am făcut toată viaţa noastră.

C.C.: E adevărat, dar trebuie să fii un actor foarte bun, asta face diferenţa! Aş vrea acum să ne spuneţi de ce albumul se numeşte A walking fire.
C.J.: Este un extras dintr-un vers al poetului sufit Rumi. Noi am ascultat şi am cântat multă muzică împreună, în cvartet, alături de muzicieni persani. Am fost uimit de bogăţia culturii persane, în toate aspectele sale: caligrafie, muzică, poezie,. Poeziile lui Rumi au fost mereu o sursă de inspiraţie pentru mine: este atâta dragoste, atâta umanitate în ele. Cred că în ceea ce priveşte discul, A walking fire înseamnă să te laşi inspirat de călătorie, ca mijloc de a stimula creativitatea, atunci când ieşi din tine însuţi, când treci graniţa şi regăseşti lucruri noi, neobişnuite, cum reacţionezi în această situaţie. Poate că focul este al creativităţii, pentru că deschizi fereastra către o nouă lume, şi când revii într-a ta, revii schimbat.
 
C.C.: Vorbiţi foarte frumos despre aceste lucruri, poate şi pentru că sunteţi autorul celor trei miniaturi pentru cvartet de coarde...
C.J.: În primul rând, sunt miniaturi pentru că am vrut să amintesc miniaturile pictate de persani: ele recreează într-un spaţiu foarte mic poveşti epice mari despre dragoste şi alte experienţe umane. Toate detaliile din aceste miniaturi sunt incredibile. Caligrafia ascunde de asemenea detalii atât de bogate. În general, îmi place textura: poate fi a unui covor, dar şi a unor ornamente muzicale, iar când transpunem aceste lucruri în muzica pentru cvartet de coarde, poate rezulta o multitudine a vocilor ce pare a fi o tapiserie. Şi apoi, mai există această idee a pierderii de sine în dragoste - este firul roşu ce leagă cele trei miniaturi ale mele, dar este şi o conexiune cu poemele lui Rumi.
 
C.C.: Şi despre Bartok? Mi-l amintesc pe Eugene Drucker de la Cvartetul Emerson care spunea că în muzica lui Bartok regăsim un summum al influenţelor provenite din zona Europei estice.
C.J.: Da, sigur că îi iubim lucrările şi considerăm că cvartetele lui sunt printre cele mai bune opusuri scrise vreodată pentru cvartet de coarde. Ceea ce am gândit în ceea ce priveşte albumul nostru a fost că Bartok este marele model muzical pentru oamenii care fac astăzi muzică, şi aici mă includ şi pe mine. Felul în care reuşeşte să aducă în muzica sa experienţele lui - muzica populară, faptul că a fost pianist - şi să transforme experienţele sale într-o muzică nouă, este un model important. Cvartetul nr.2 de Bartok este una dintre lucrările noastre preferate şi cred că constituie inima noului nostru album.

C.C.: Faptul că voi, cei din cvartetul Brooklyn Rider, aţi lucrat în cadrul ansamblului Silk Road Project (n.r. înfiinţat de violoncelistul Yo Yo Ma) cred că a avut influenţe importante...
C.J.: Da, a avut o influenţă formatoare asupra fiecăruia dintre noi. Violistul şi eu am cântat în acest ansamblu încă de la început, în 2000, fratele meu şi celălalt violonist au venit curând după aceea. Faptul că vrem să ne vedem cvartetul ca pe o experienţă fără limite vine din acea experienţă, lucrul cu acel grup.
 
C.C.: Pentru cei care cumpără de pe itunes albumul dvs., există trei bonusuri, două cu muzica lui Grigoraş Dinicu. Aţi cântat aceste lucrări pentru prima oară când eraţi membri ai Silk Road Project?
C.J.: Da, cred că da. Johnny (Gandelsman) din cvartetul nostru a iubit dintotdeauna muzica est europeană. El este cel care l-a rugat pe Ljova să facă aranjamentele pentru Brâu şi Doina, asta după ce cred că le cântasem împreună cu Silk Road Project.
 
C.C.: Sunteţi tineri. Ce vârste aveţi mai exact?
C.J.: Fratele meu are 30 ani, eu şi Johnny avem 35 ani, iar Nick are 39 ani.
 
C.C.: Ce aveţi în plan pentru viitor?
C.J.: În iulie 2013 avem un turneu în America, suntem invitaţii mai multor festivaluri, în toamnă cântăm alături de Bela Fleck - banjo. Tatăl lui i-a pus numele după Bela Bartok. Bela Fleck a scris pentru noi o lucrare pentru cvartet de coarde şi banjo - vom avea un turneu cu această piesă şi o vom şi înregistra. Apoi, în ultimele săptămâni ale lui aprilie 2014 vom veni în Europa: sigur vom merge în Scandinavia şi Marea Britanie, eu sper să venim şi în România.

C.C.: Şi în final, un mesaj pentru publicul român.
C.J.: Salutări României din partea cvartetului Brooklyn Rider. Toată lumea pare să se fi strâns în Brooklyn, avem aici muzicieni de pe întreg mapamondul şi am auzit aici minunate formaţii cu muzică populară din Balcani. Am înregistrat un album numit A walking fire care povesteşte despre experienţa de a ieşi din lumea pe care o cunoşti şi să te laşi inspirat de noul pe care îl găseşti. L-am avut pe Bela Bartok ca model. Sper că veţi merge în această călătorie cu noi.
 
Bartok, apoi Orientul...
 
Cvartetul Brooklyn Rider atrage atenţia tocmai prin faptul că abordează repertorii neobişnuite: muzica clasică contemporană, dar şi muzică cu influenţe venind din zona world music. Probabil este spiritul Silk Road Project al violonistului Yo Yo Ma, unde au cântat şi cei 4 muzicieni care alcătuiesc astăzi Brooklyn Rider.

Mergând pe foc - România lui Culai şi Ungaria lui Bartok, Orientul văzut în cele 3 miniaturi de Colin Jacobsen, în acelaşi timp membru al cvartetului Brooklyn Rider. Lumina lunii pe faţa lui Majnun, Florile din Espahan şi Mergând pe foc - aceasta din urmă dând şi titlul albumului - sunt titlurile miniaturilor interpretate de cvartetul Brooklyn Rider.

Cred că acesta este un disc care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor iubesc ineditul şi caută calitatea în peisajul atât de vast al muzicii contemporane clasice.


Luni, 17 iunie 2013, de la ora 20, voi prezenta două discuri în primă audiţie românească: este vorba despre albumul Legendes cu ansamblul Legiunii străine franceze, pe care-l veţi asculta în avanpremiera lansării lui internaţionale şi discul Romance de la Luna Tucumana cu interpretul flamenco Diego el Cigala - un album apărut în 31 mai 2013.

Pentru a asculta, a comenta şi a vota intraţi pe site-ul www.romania-muzical.ro/voteazadisculanului2013.

(fragmente din emisiunea Music Box, difuzată în 10 iunie 2013, la Radio România Muzical)



 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2013


0 comentarii

Spacer Spacer