Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (Ziua Z) - Festivalul Enescu, 2013


Ioana Bâldea Constantinescu

septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dragă melomanule,

În primul rând, îţi datorez scuze. Am presimţirea / intuiţia / 99% certitudinea, de fapt, că numărul de voturi pe LiterNet şi de like-uri pe Facebook va înregistra o scădere fără precedent ca urmare a absenteismului tău (în favoarea motivării căruia e treaba mea să ofer, astăzi, argumente) din jurnalul de grăbit.

Cred că despre isprava care te face să lipseşti azi din pagină au povestit alţii mai bine, mai frumos, mai avizat decât mine, iar despre numărul neaşteptat al celor care au venit să o vadă pe doamna Cortez şi să cunoască, la propriu, cartea (şi) prin intermediul artizanilor ei... ce pot eu să spun este că mi-a amintit de un film care mie-mi place foarte mult, Father of the Bride. Spencer Tracy e tatăl lui Liz Taylor, prins în vârtejul nunţii ei la care vine atâta lume încât valurile invitaţilor îi despart până la spartul petrecerii, când se regăsesc, după ce un film întreg au fost ca soarele şi luna. Rolul lui Spencer Tracy îmi revine mie - te-am zărit, dincolo de mulţime, la spartul târgului. Tu nu purtai o rochie albă, dar m-am bucurat să te văd :). Şi acum ţine-mi pumnii, că urmează ce e mai greu...

***

Dragă cititorule,

Îţi înţeleg pe deplin stupoarea. Da, jurnalistul fugărit a scris o carte care s-a lansat ieri, 18 septembrie 2013, despre o voce mitică a scenei lirice. L-ai fi iertat de recursul la înlocuitoare dacă mi-aş fi luat inima în dinţi şi ţi-aş fi spus câte ceva, cu temei, despre carte (numai că nu am căderea) sau dacă ţi-aş fi povestit dedesubturi anecdotice de la lansare (numai că, aşa cum spuneam mai devreme, nu le am în coada ochiului), sau, măcar, dacă aş încerca să-ţi traduc în verb fuziunea dintre un glas şi un suflet care se potenţează reciproc în fraze muzicale fetişizate nu de un public, ci de generaţii de public (numai că nu mă pricep la aceste lucruri şi, cu toată sinceritatea, nu cred că se poate...).

Bun, vei spune, aia nu, ailaltă nici atât, mai sunt pe puţin trei sferturi de pagină de scris, papucii titularului acestei rubrici îmi sunt cu multe numere mai mari, bref, ce am de gând să fac?

Am să-ţi mărturisesc şi ultimul meu păcat: nu am să dau din casă. Nu pentru că aş fi discretă, ci pentru că... nu am ce. Dacă a avut emoţii, melomanul le-a ascuns într-un firesc complet lipsit de hachiţe auctoriale, epurând textul meu de orice picanterie divoasă. Pe doamna Cortez, muza şi subiectului volumului pentru care mă bucur cu fiecare literă, am citit-o înainte să o cunosc. M-a intimidat crunt în prefaţa întâlnirii noastre şi m-a cucerit din prima clipă. Am fraternizat, tăcut, cu melomanul în admiraţie pentru modestia ei proaspătă şi inedită într-o lume în care ego-ul exacerbat e prea adesea accesoriul indispensabil talentelor care ies din matca obişnuitului şi strălucesc acolo unde aerul e tare şi te îmbată repede. Pentru mine, dincolo de Carmen, e Dalila şi, când o aud, îmi dă fiori pe şira spinării. Şi aici mă opresc. Ar urma numai arabescuri de limbaj.

Ce pot să-ţi mai spun e că pachetele de Cortez, stivuite, la noi în sufragerie, m-au îndrăgostit iremediabil de propoziţia "Tati are multe cărţi", creaţie originală a fetiţei noastre de doi ani şi cinci luni. Nu ştiu dacă ea va păstra imaginea, dar eu am să ţin minte prima ei acrobaţie verbală, cu subiect şi predicat, pe limba oamenilor mari. E frumos că s-a întâmplat aşa.


Că am avut, la un moment dat, dormitorul literalmente îngropat sub fotografii care au făcut istorie şi că am tremurat pentru fiecare dintre ele (niciodată nu poţi fi sigur că fiecare strop din cana de cafea va rămâne la locul lui... slavă Domnului, au rămas cu toţii!). Că din reportofonul pe care vorbeşte doamna Cortez, adus de Marius de la Paris după o lună nu ştiu cât de interviuri, de întâlniri în rama particulară a unei iubiri traduse conversaţional, mai degrabă, ei bine, din reportofonul ăsta nu s-a şters un minut. Că noaptea în care am citit primul draft (mă rog, cele două ceasuri de noapte)a făcut şi din mine o cititoare a unei cărţi la naşterea căreia nu ştiu cât am asistat, dar, oricum, am împărţit emoţii, am hrănit speranţe. Şi e prima oară când văd născându-se o carte, aşa, lângă mine. Că am / avem amintiri în care intră multe bufniţe, muzică superbă, virtuozitate... în ale cofetăriei, vise, planuri, un sms cu "Ştiu cum se termină cartea", fotografii nocturne cu imaginea ei (a cărţii, da!) proiectate pe ditai Cocorul (să fie acesta momentul propice mărturisirii că, după ce am pus tatăl şi copilul să facă ture de câte douăzeci de minute seara, în faţa magazinului, nu am setat blitz-ul cum trebuie?... nu, lasă, mai târziu!). Lucruri care nu încap în prefeţe, cronici, spaţii de lansare pline ochi de lume. Mărunţişuri. Nimicuri din care se face viaţa şi nu se scriu cărţile, dar se încheagă poveşti şi se sorb, mai târziu, amintiri.

Ştiu, nu pare mare lucru şi, hotărât lucru, nu e o cronică, dar de mâine jurnalul revine la normal, iar tu, cititorul lui, te bucuri, oricum, în rând cu mine, aşa că împărţim, deja, un soi de complicitate, în virtutea căreia am să te rog să mai ai răbdare un paragraf: mai am ceva foarte important de făcut...

(Dragă fetiţă,
Te rog să mă ierţi că te-am târât într-o mare de oameni. Să ştii că... nu m-am aşteptat să vină atât de mulţi. Ştiu, nu i-am găsit pe copii, nu te-ai jucat, nu te-am lăsat la tata în braţe. Era un loc de joacă pentru oameni mari. Foarte mulţi oameni mari. Au venit pentru că tata a scris o carte iar tu, traversând o sală mare, ai fost, preţ de câteva minute, în prezenţa unei artiste pe care el o iubeşte foarte mult. Despre ea a scris. Tu eşti mult prea mică să citeşti cartea (deşi îţi place deja, pentru că are multe poze) şi vei fi mult prea mică încă ceva vreme. De fapt, eu cred că, înainte să ajungi în paginile ei, ai să asculţi muzica. Pentru că ştii, şi despre asta e cartea şi, în felul ăsta, tata a făcut-o să fie şi pentru tine: în ea e un copil, aşa ca tine, care se îndrăgosteşte, la un moment dat, de operă, şi care, ani în şir, rămâne îndrăgostit. O să-ţi placă. O să-ţi placă mult.)

Gata.



Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer