Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gardenia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aplauze cu rost - Gardenia la Festivalul Eurothalia, 2013


Florian-Rareş Tileagă

noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îmi place ideea de linişte după spectacol, adică ţin mult la momentul ăla în care nu-ţi vine să aplauzi fiindcă eşti prea "apăsat" de ceea ce ai văzut. Iar când începi, totuşi, să baţi din palme, o faci amorţit, fără sonor, de parcă ai avea mănuşi. E cea mai bună dovadă că spectacolul a funcţionat şi că pleci acasă umplut de emoţii şi gânduri pe care sigur nu le aveai când ai venit la teatru. Este, pe scurt, una dintre definiţiile ce pot fi date teatrului de calitate. Iată mai jos un spectacol care corespunde definiţiei. L-am văzut de curând la Festivalul Eurothalia (Timişoara, 9 - 17 noiembrie 2013) şi îl recomand cu toată încrederea celui care s-a întors acasă umplut de emoţii şi gânduri, exact ca în descrierea de mai sus. Se numeşte Gardenia, de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Koltai M. Gábor, producţie a Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara.
 
Patru femei îşi povestesc viaţa, pe rând. Străbunica, bunica, mama şi fiica, adică patru femei care sunt totodată fiice şi mame, în contextul aspru şi greu de îndurat al Poloniei de după război. O Polonie gri, agresivă, înrăită de foame şi lipsuri. Povestea este, practic, o succesiune de monoloage ale celor patru femei, care spun vrute şi nevrute despre familie, despre bărbaţii care le-au părăsit, despre ele însele şi, mai ales, despre cum au suferit în ciuda tuturor virtuţilor şi calităţilor lor... De fapt, femeile sunt atât de convinse că n-au greşit cu nimic şi că destinul le-a întins o cursă, încât fiecare dă vina pe alta. Derivând una din cealaltă, fiecare femeie continuă monologul anterioarei, dar o face spunând adevărul despre aceasta şi îndulcind discursul despre sine. În esenţă, vorbim despre o poveste cu şi despre durere, în care căutarea confortului psihic se face disperat, trecând cu bocancii peste viaţa aproapelui - chiar dacă aproapele e mama sau fiica.
 
Efectul marcant al acestei poveşti ţine, deci, de individualismul extrem al personajelor. Un individualism sinonim cu orbirea, pentru că pe măsură ce femeile îşi spun păsul şi ai fi tentat să le plângi de milă, de fapt ies la iveală vicii şi abuzuri pe care nici una dintre femei nu şi le asumă. Dacă străbunica e beţivă iar bunica e autoritară până la sânge, mama este o libertină isterică iar fiica, o tânără aparent psihotică. Absenţa bărbatului este, aici, un handicap care-i acordă femeii mult prea multă putere, generând posesivitate.
 
Dar, dincolo de excese, povestea emană o profundă stare de neputinţă, deci de fragilitate, care până la urmă îl disculpă pe om oricât ar fi el de vicios. Iar fragilitatea transmite, aici, nevoia urgentă de a ne întoarce la lucrurile simple. La nevinovăţii. Este poate motivul pentru care decorul spectacolului (Iuliana Vîlsan) e format dintr-o mulţime de păpuşi şi jucării, care, în spaţiul îngust şi diform în care sunt aruncate, transmit nostalgie şi, totodată, un sentiment de pedeapsă.
 
Meritul deplin este, însă, al actriţelor (Tokai Andrea, Borbély B. Emília, Lőrincz Rita, Tar Mónika), care feresc spectacolul de o posibilă redundanţă a atmosferei, date fiind alternările de monoloage care ordonează povestea. Fiecare "bucată" de text e jucată intens, tonic, fără repetări obositoare de soluţii şi printr-o folosire actoricească neplictisitoare a spaţiului de joc, ceea ce, într-o scenografie atât de restrânsă, e un lucru de-a dreptul remarcabil. Exactitatea nuanţelor şi a atitudinilor este - având în vedere că vorbim de producţii teatrale maghiare - o certitudine şi un fel de living proof al faptului că, în România, şcolile de teatru maghiare produc o disciplină scenică pe care rar o vezi în producţiile româneşti. Nu vreau să joc aici rolul anti-românului, dar încă o dată se confirmă (ca şi în cazul unor spectacole de la Teatrul German din Timişoara) că estetica şi tematica spectacolelor din teatrul maghiar (adică modul lor de lucru, să fim cinstiţi) ar putea fi repere pentru mulţi regizori români.





 Toate articolele despre Gardenia
 Toate articolele despre Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2013
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Patru portrete şi o fărâmă de continent în spatele lor - Gardenia, Comunicat de presă
 Iluzii - Gardenia, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer