România Liberă / iunie 2005
Manele - Adi De Vito, Guţă, Vali Vijelie, Florin Salam -, dance - Sexxy, Blondy, Fizz, O-Zone -, aşa-zis etno - Ro-Mania, Hora, Etno -, maşini scumpe, gagici lascive, şmecheri "cool" care fac pe hip-hoperii... Schimbăm canalele apăsînd nervos pe telecomandă şi nu prea vedem altceva. Chiar să nu mai existe nimic în rest? Argumentul VJ-ilor şi al mahărilor de la casele de discuri este că asta vrea publicul, asta cere lumea, ei doar se supun. Chiar aşa să fie? Dacă vezi acelaşi lucru 24 de ore din 24 nici n-o să-ţi poţi imagina vreodată că poate exista şi alt fel de muzică.

Aşa-numita muzică underground (parte importantă a unui fenomen "subteran" mai amplu, apărut în condiţiile libertăţii de expresie, unde s-ar include şi cultura Internet, arta graffiti, filme video realizate pe cont propriu şi multe altele) a luat o amploare semnificativă în anii noului mileniu, numărul formaţiilor nou înfiinţate şi al cluburilor care le pun la dispoziţie spaţii de exprimare înmulţindu-se într-un ritm accentuat. Termenul de "underground" este oarecum neadecvat, dar s-a impus. Ceea ce îi face de fapt să fie consideraţi "sub glie" este slaba mediatizare a creaţiilor lor, mai ales pe canalele TV.

Cu adevărat viu şi interesant

Trupele respective cîntă de zor, chiar mai des şi cu mai mare succes la public decît aşa-zişii consacraţi, dar pentru a le asculta trebuie mers la concertele de noapte din cluburile în care se cîntă live (care, slavă Domnului, sunt din ce în ce mai multe în ultima vreme!); în nici un caz nu îi veţi vedea la şuşele de la Polivalentă sau din pieţele publice, organizate de firme, sau în timpul campaniilor electorale. Foarte multe trupe importante au deja cel puţin un CD editat, dar cu greu îl veţi găsi în magazinele de muzică; ele apar la casele de discuri specializate, a căror principală problemă (ca şi în domeniul editorial) este distribuţia produselor din catalog (noroc, şi aici, cu Internetul!).

Este şi firesc să fie aşa, atunci cînd principala preocupare a multor oameni care au făcut bani este transformarea în vedetă a amantelor, a fiicei, a prietenilor odraslei ş.a.m.d. Principiul de bază este că cine nu se pricepe la nimic, dar are ceva bani, se apucă de cîntat! În sfîrşit, majoritatea formaţiilor care activează de ceva vreme au şi videoclipuri filmate cu mijloace proprii, dar degeaba zapaţi, nu le veţi vedea niciodată la televizor.

Peste vîrfuri trece Luna (Amară)

Să descriem, totuşi, şi un caz mai fericit: trupa clujeană Luna Amară, cea mai importantă apariţie din rockul românesc recent a urcat masiv în ultimul an. Un program susţinut de concerte, atît în Bucureşti (în fiecare club dedicat muzicii live au cîntat cel puţin o dată), cît şi în ţară, prezenţa la toate festivalurile importante de gen, precum şi editarea, în sfîrşit, a albumului de debut "Asfalt", la Rebel Music, i-au făcut să exprime idealurile şi sentimentele unui nucleu, restrîns dar fidel, de ascultători, cu totul reprezentativi pentru tinerii uneia dintre "cele două Românii". Principalul artizan al acestei ascensiuni este managerul trupei, Richard Constantinidi, unul dintre puţinii oameni care şi-au asumat în mod profesionist această sarcină, cu totul ingrată în condiţiile date ale României.

Combinaţia din repertoriu de melodii de un radical protest politic şi social (teribila "Folclor", deja un imn al opoziţiei faţă de PSD şi Iliescu, "Dizident", "Oraş", "Anti(t)dot") şi de cîntece post-grunge, descriind spleenul existenţial şi angoasele unui ego (prea) sensibil (în primul rînd excelenta baladă "Gri Dorian"), s-a dovedit, în cele din urmă, de mare efect. Atuul principal este complementaritatea celor doi solişti vocali, Mihnea Blidariu şi Nick Făgădar (doi muzicieni de mare viitor), Luna Amară fiind singura trupă care are, adăugîndu-l pe chitaristul solo Petru Gavrilă, trei personalităţi puternice de prim-plan! Din păcate, soarta a vrut ca, de la începutul acestui an, Petru Gavrilă să părăsească trupa şi să fie înlocuit de tînărul şi talentatul Vali Deac. Vestea într-adevăr bună este că în următoarele luni va fi editat, cu certitudine, al doilea album Luna Amară, aşteptat cu nerăbdare de numeroşii admiratori. Formidabila ascensiune din ultimul an îi face treptat să capete statutul de purtători de cuvînt ai generaţiei lor, lucru certificat de prezenţa trupei la toate manifestările artistice cu mesaj politic şi social.

"Hardcore corect": IPR Guerilla

Dacă vorbim, însă, de protest muzical împotriva "infecţiei" în care a fost transformată România de PSD-ul lui Iliescu, nu trebuie uitaţi niciodată timişorenii Implant Pentru Refuz (deşi, spre deosebire de Luna Amară, ei nu-l numesc niciodată în textele lor pe "emanatul" responsabil de dezastrul României, îl lasă să fie subînţeles!), figurile principale ale hardcore-ului autohton, numiţi de multe ori drept omologii români ai celebrilor Rage Against The Machine, din State. Înfiinţaţi încă din 1995, ei au deja la activ patru albume; şi aici funcţionează un cuplu de forţă, vocaliştii Tavi Horvath şi Ovidiu Bulbuc, ambii de un profesionalism exemplar. Aceeaşi veste bună: sunt aproape gata înregistrările la cel de-al cincilea album, precum şi un mult-aşteptat DVD cu un concert filmat la Timişoara.

Să nu se înţeleagă că toate trupele la care ne referim practică un rock agresiv şi protestatar politic. Excepţii notabile: deşi activează de mai puţină vreme, formaţia Travka a reuşit foarte mult în scurt timp, alegînd calea unui alternativ poetic, cu texte (proprii) extrem de mature; duo-ul Ţapinarii (deja 4 albume, toate la casa Soft Records!) cîntă un aşa-numit folk alternativ, cel puţin la nivelul mult mai cunoscutei Ada Milea. Şi nu am dat decît patru nume dintr-o listă mult mai lungă...

Varianta de concert a textului de la "Folclor", aşa cum nu a apărut niciodată pe disc

"Decît să stai să bei o bere într-un pub / Mai bine mergi şi înfiinţezi şi tu un fight club / Şi intri şi tu în ilegalitate / Şi-arunci în aer instituţii şi palate, / Să-i faci pe proştii de sus să se gîndească / De ce-a ajuns poporul să îi urască. / De o parte suntem noi, revoltaţii pe bune, / De cealaltă-i Adrian Premierul Minune; / Dacă mori de foame şi te-ntrebi de ce, / Răspunsul îl găseşti tot în sediu la CC / Şi la cel care te minte că-i sărac şi onest, / Doar eu şi cu tine ştim că mergem către Vest. / Restul stau aici cantonaţi în mioritic, / Luînd-o în gură de la factorul politic, / Care stă la Cotroceni cu moaca lui şuie / Şi de-aceea îi dorim foarte multă, multă MUIE!".

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus