Sakura, A Place To Be - Concert Hiromi, 2014

Cele mai reuşite cronici de spectacol pe care le-am scris s-au născut într-un apartament de bloc dintr-un cartier al Constanţei. În acel apartament, fie vară, fie iarnă, şuiera vântul. Mereu prezent, părea a fi al doilea locatar al acelui spaţiu, pe care-l redefinea zi de zi. Nu mă plictiseam niciodată...
 
După ani de zile, pe 25 martie 2014 aveam să trăiesc din nou în acel Place To Be[1], bucurându-mă de sentimentul de libertate care-mi fusese atât de familiar altădată. Încă nu ştiam cum sună jazzul compus de Hiromi Uehara, la concertul căreia trebuia să ajung, iar încercarea plină de bunăvoinţă a fratelui meu de a-mi recomanda fragmente din spectacolele ei se soldase cu un eşec. Pur şi simplu, nu-mi plăcuse. Am sperat că spectacolul mă va contrazice.
 
Spre marea mea surprindere, compoziţiile în primă audiţie pot fi o (şi mai mare) sursă de mirare şi de încântare. Piesele compuse de Hiromi sau "reinterpretate" de ea (vezi Canonul lui Pachelbel sau piesa celor de la RHCP) nu sunt deloc plictisitoare sau obositoare. Hiromi reuşeşte să te transporte, ca ascultător şi participant la creaţia ei, într-un spaţiu al libertăţii totale, al înţelegerii - atât a lumii, cât şi a ta, ca individ. Reuşeşte să te facă să râzi, să plângi poate, să-ţi reaminteşti lucruri pe care le credeai uitate. În decurs de-o oră şi ceva, ne-am plimbat împreună prin America (Viva! Las Vegas, BQE), ne-a deschis o fereastră spre sufletul ei (Old Castle, by the river, in the middle of a forest, Place To Be), a creat o întâlnire între muzica barocă şi jazz cu ajutorul pianului preparat[2] (după cum a spus, "Pachelbel's Canon... sort of!"), iar la bis a revenit în contemporaneitate cu Under the Bridge (Red Hot Chilli Peppers).
 
Mi-a rămas în minte felul în care, după ce se dovedea a fi o leoaică la pian, când mângâindu-l, când certându-l, dar determinându-l să facă exact ce dorea ea, se ridica în picioare şi rostea la microfon, cu o voce ezitantă, câteva fraze în limba română, explicând ce a cântat şi ceea ce urma să cânte. Emoţionată, modestă, complet diferită de leoaica de mai devreme. L-am considerat un gest de respect. Iar publicul i-a răspuns de fiecare dată prin aplauze generoase, la finalul concertului auzindu-se şi un HAPPY BIRTHDAY FOR TOMORROW!, urare venită din partea unui spectator peste măsură de entuziast, căreia Hiromi i-a răspuns cu câteva note din "Happy Birthday", adăugate direct în piesa pe care începuse deja să o cânte.
 
Şi ar mai trebui spus ceva: în acea seară am fost şi martorii unei transformări. Pe scenă au coexistat, în mod deloc paradoxal, două fiinţe: solista dăruită cu un talent şi o forţă ieşite din comun şi tânăra care ştie să-şi "poarte" darul şi să şi-l asume ca mod de viaţă, fără a epata. Şi acest lucru, pe lângă muzica în sine, ne-a făcut să ne ridicăm în picioare şi s-o aplaudăm minute în şir.
 
După spectacol, revenind în friguroasa noapte de primăvară bucureşteană, mi-am amintit de cuvintele ei: "la mine acasă, zilele acestea are loc Sakura, Festivalul Florilor de Cireş..." Legase cumva întâmplarea frumoasă din seara aceea - într-o sală plină-ochi, cu spectatori inclusiv pe scări şi stând în picioare - cu dorul de casă, parfumul cireşilor şi emoţia care ne era comună tuturor, ca o reverenţă în faţa timpului: bucuria născută de muzică.
 
Concert Hiromi (solo) din seria Jazz Night Out
25 martie 2014, Sala Radio (Bucureşti)

Pe 10 aprilie 2014, un nou concert din seria Jazz Night Out - Dhafer Youssef 4tet Birds of Requiem. Detalii aici.