iulie 2014
Revista Film Menu
Joi, 10 iulie 2014, are loc lansarea Film Menu #23, printr-o proiecţie pe Terasa J'ai Bistrot, de la ora 21.00, a unei selecţii de scurtmetraje sovietice animate de propagandă împotriva "imperialiştilor americani", dar şi printr-o petrecere organizată în aceeaşi locaţie (Calea Griviţei nr. 55), după ora 23.00. Intrarea la proiecţie şi la petrecere va fi liberă.

Dosarul acestui număr este dedicat realismului socialist, o estetică ce a servit mai multe decenii ideologia socialistă, având o mare influenţă asupra cinematografiei româneşti din era comunistă. După un articol care sintetizează teoriile realist socialiste, dosarul continuă cu analize ale unor diverse manifestări ale acestora, atât în cinemaul sovietic (prin intermediul filmelor realizate de Mihail Kalatozov), cât şi în cele american sau românesc din anii '40, până la finalul anilor '80. De asemenea, cuprinde un eseu în care e analizat modul în care masele de oameni sunt integrate ornamental în filmele influenţate de aceste teorii şi unul care încearcă o comparaţie între acest tip particular de realism şi estetica suprarealistă.

Numărul 23 conţine şi un interviu amplu cu Mihai Chirilov, critic de cinema şi director artistic al TIFF, cel mai mare festival de film din România. În cadrul acestei discuţii veţi afla detalii despre parcursul interlocutorului nostru, dar şi despre modul în care concepe selecţia de filme pentru fiecare secţiune a festivalului.

Criticul Andrei Gorzo continuă publicarea în episoade a unui nou volum critic, dedicat filmelor cineastului maghiar Miklos Jancso, cu partea a treia a analizei.

Rubrica de review conţine cronici ale unor filme precum: Les rencontres d'apres minuit (regie Yann Gonzales), Sacro GRA (regie Gianfranco Rosi), Trei exerciţii de interpretare (regie Cristi Puiu), Real (regie Kiyoshi Kurosawa), Historia de meva mort (regie Albert Serra), Le dernier des injustes (regie Claude Lanzmann), Under the Skin (regie Jonathan Glazer), The Immigrant (regie James Gray), La danza de la realidad (regie Alejandro Jodorowski) sau Michael Kohlhaas (regie Arnaud des Pallieres).

Nu în ultimul rând, filme din 2 festivaluri (Cannes 2014 şi TIFF 2014) sunt analizate în paginile Film Menu #23.

Link către evenimentul de lansare: https://www.facebook.com/

Despre FILM MENU

FILM MENU este o revistă de cinema iniţiată şi sprijinită de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti şi realizată de studenţi ai Facultăţii de Film din cadrul Universităţii. Apare o dată la două luni, începând cu iunie 2009.

Revista îşi doreşte să sprijine viitorii specialişti în cinema din ţara noastră. De asemenea, se implică în realizarea unor evenimente cinematografice, printre care se numără organizarea unui Cineclub în sala de cinema a UNATC în fiecare seară de joi a săptămânii şi a unei serii de proiecţii şi de discuţii cu cineaşti români în cadrul UNATC ("Să Film!").

Revista e distribuită gratuit în cadrul proiecţiilor proprii şi a altor festivaluri de profil din ţară. Poate fi descărcată gratuit în format pdf de pe blogul http://filmmenu.wordpress.com

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi http://filmmenu.wordpress.com

Descarcă revista FILM MENU aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus